Turbare! Deznădejde! Dușmane bătrîneți:

Acesta-i dar sfîrșitul frumoasei mele vieți?

Albit-am oare-n lupte slăvit pîn-adineauri

Să văd o zi cum poate păli atîția lauri?

Și brațul meu de-o lume temut și prețuit,

El, care-acest imperiu ades l-am mîntuit,

Și-a fost aproape-un secol a tronului tărie,

Azi îmi refuză dreptul de apărare mie?

O, crudă amintire a vechei vitejii!

Ispravă-atîtor zile pierdută într-o zi!

Rang nou plin de mărire și de urmări fatale,

Pripor înalt de unde onoarea-mi se prăvale!

E cu putință oare să mor nerăzbunat?

Ori să trăiesc pe lume cu numele-ntinat?

O, ia-mi de-acuma, conte, această slujbă care

Nu poate s-o-mplinească un om fără onoare,

Geloasa ta trufie nevrednic mă făcu

De-nalta îndurare a regelui… Iar tu,

Unealtă glorioasă ce m-ai slujit o viață,

Netrebnică podoabă a unui trup de gheață,

O, fier temut pe vremuri, ce nu spre-a m-apăra,

Ci numai de paradă atîrni la coapsa mea,

Te du, mă părăsește și treci în mîni mai bune,

Care vor ști pe mine, cel slab, să mă răzbune!