Străfulgerat în suflet de un năprasnic chin,

Pe care nu putuse, vai, nimeni să-l prevadă,

Să fac o nedreptate silit de-o dreaptă sfadă

Și-obiect de plîns al unui neîndurat destin,

Stau împietrit de spaimă, și inima-mi zdrobită

Abia de mai palpită. Atît eram de-aproape de raiul meu dorit!

O, ce ursită plină de triste ciudățenii!

Iubitul meu părinte e crunt batjocorit

Și vinovatul este părintele Ximenii!

O, ce grozavă luptă se dă acum în mine!

În contra cinstei mele iubirea mea-i pornită:

A răzbuna un tată și-a pierde o iubită!

El inima-mi ațîță, ea brațul mi-l reține.

Ca să-mi trădez iubirea ori cinstea mea hulită,

Durerea cea cumplită

De-o parte și de alta e tot atît de multă!

O, ce ursită plină de triste ciudățenii!

Să las fără pedeapsă așa de grea insultă?

Să pedepsesc pe mîndrul părinte al Ximenii?

Onoare și iubire, dușmane față-n față!

Război frumos și crîncen! Plăcută tiranie!

Ori gloria apusă, ori inima pustie!

Nefericit pe lume, sau vai! nedemn de viață!

A unui suflet mîndru, dar dragostei dat pradă

Chin și nădejde, — spadă,

Al fericirii mele călău cinstit, vrei oare

În ziua-aceasta plină de triste ciudățenii,

Vrei tu acum în sînge să speli a mea rușine,

Vrei tu să-mi pierzi norocul și inima Ximenii?

Sfîrșit vieții mele mai bine vreau să-i pun!

Și tatei, și iubitei aceasta le priește.

De mă răzbun, Ximena mă va urî, firește,

Am să-i atrag disprețul de n-am să mă răzbuni

Ori îmi reneg credința cea mai de preț a mea,

Ori sînt nedemn de ea;

Nefericirea-mi crește vroind s-o înconjor:

Hai, inimă, cutează! și dacă-i scris să mor,

Murind, să iau cu mine și dragostea Ximenii!

Dar moartea mea nu poate ocara grea s-o spele!

Și gloria-mi o dată cu mine va s-apună!

O, pot să rabd eu oare ca Spania să spună

Că n-am știut să-mi apăr onoarea casei mele?

Să cruț un vis pe care îl vede biata-mi minte

Pierdut de mai-nainte!

Fugiți departe, gînduri așa puțin înalte!

Departe de la mine, voi, josnice vedenii!

brațul meu, onoarea să o salvăm încalțe,

Căci, oricum, tot pierdută e dragostea Ximei

Da, gîndurile mele o clipă-au rătăcit!

Nimic pe lumea-aceasta nu-i mai presus de-onoare!

Și dacă mor în luptă sau mor de întristare,

Jertfi-voi al meu sînge curat cum l-am primit!

Aleargă dar, Rodrigo, și lasă ezitarea,

Te cheamă răzbunarea! De-atîta șovăială nedemnă-s rușinat.

Departe de la mine, o, josnice vedenii!

Căci azi al tău părinte e crîncen ofensat,

Și-ofensatorul este părintele Ximenii!