Pe loc ți-aș arăta

De nu mi-ai fi părinte!

Înflăcărarea ta

Ce dulce mi-e, și chinul cum știe să-mi aline!

În apriga-ți pornire mă recunosc pe mine!

Junia mea renaște în sîngele tău viu!

Vin, nobilul meu sînge, vin, vrednicul meu fiu,

Vino și mă răzbună!

De ce?

De cea mai mare

Ocară ce ucide a ta și-a mea onoare!

De-o palmă. Ticălosul pe loc mușca pămînt,

Dar slăbiciunea vîrstei mi-opri orice avînt.

Ia acest fier ce brațu-mi nu poate să-l mai poarte,

Ți-l dau să faci dreptate: să mori ori să dai moartei

Mergi dar și pedepsește pe-acel om încrezut:

Mori sau ucide-l: iată ce ai tu de făcut.

În sînge doar se spală asemenea rușine.

Și spre-a trezi mîndria strămoșilor în tine

Ți-o spun fără încunjur că ai de combătut

Un adversar puternic și mare. L-am văzut

Acoperit de sînge și pulbere odată,

Împrăștiind teroarea într-o întreagă-armată;

O sută escadroane văzutu-l-am rupînd,

Și pentru-a-ți spune încă mai mult, n-a fost nicicînd

Ca el printre războinici, nici printre căpetenii…

E…

Nici o vorbă. Cunosc iubirea ta.

Dar poți trăi-n rușine? Insulta e mai grea,

Cu cît mai scump îți este acel ce te insultă.

Cunoști acum ocara. Știi ce-ai să faci.

Ascultă: Răzbună-mă pe mine, răzbună-te și tu!

Arată-te de-un tată ca mine vrednic fiu:

Pe cînd eu-mi plîng amarul ce-asupra mea s-adună,

Tu du-te, aleargă, zboară, Rodrig, și ne răzbună!