Cel mult pot recunoaște că sîngele-mi prea viu

Prea s-a aprins de-o vorbă, e insă prea tirziu,

Căci lovitura fără de lecuire este.

Să îmblînziți pe rege cercați cu toate-aceste.

El ia prea vie parte la tot spre-a nu lăsa

Ca să simțiți întreagă nemulțămirea sa.

Și nici n-aveți altminteri vreun drept la apărare,

Căci deopotrivă rangul înalt al celui care

A îndurat ocara, cum și mărimea ei

Cer datorii și jertfe mai mari ca de-obicei.

Greșeala vi-i urmată de-o furie prea mare.

El vă iubește încă și-a-l împăca nu-i greu.

Puteți sta împotrivă cînd domnul zice: „vreu”?

Ca să-mi păstrez, seniore, neatins-a mea onoare,

Neascultarea-mi nu e-un păcat așa de mare,

Și-orcît ar fi de mare, la urma urmei pot

Prin meritele mele ca să răscumpăr tot.

Poți să-i aduci servicii oricît de mari și grele,

Un rege nu-ți rămîne îndatorat de ele;

Și nu uitați un lucru: slujind pe domnitor,

Orice supus nu face decît ce e dator.

Vă credeți prea puternic și viața-n joc v-o spuneți.

Pîn’ ce nu văd cu ochii, nu pot să cred ce spuneți.

don arias Monarhul e puternic și face tot ce vrea.

Pe care fără mine l-ar pierde pînă mîni:

Pornească împotrivă-mi măria-sa prigoana:

De voi cădea, voi face să-i cadă și coroana.

O, cugetați mai bine la cele ce v-am zis, Luați o deciziune mai bună.

M-am decis.

Măria-sa m-așteaptă; ce vreți să i se spună?

Că nici o umilință nu poate să-mi impună. 462

Zadarnică e vorba; sînt sorții aruncați.

Cu toți bogații lauri ce fruntea vă-ncunună

Păziți-vă de trăsnet.

Atuncea, în sfîrșit,

Va fi și don Diego cu-atît mai mulțămit!

(singur)

Mi-e sufletul deasupra nendurătoarei soarte.

De-amenințări nu-ți pasă cînd nu te temi de moarte.

Primesc să duc mai bine un trai nefericit,

Dar nimenea nu-mi ceară să viețuiesc hulit.