SCENA I

DON ARIAS, CONTELE

CONTELE

Cel mult pot recunoaște că sîngele-mi prea viu

Prea s-a aprins de-o vorbă, e insă prea tirziu,

Căci lovitura fără de lecuire este.

DON ARIAS

Să îmblînziți pe rege cercați cu toate-aceste.

El ia prea vie parte la tot spre-a nu lăsa

Ca să simțiți întreagă nemulțămirea sa.

Și nici n-aveți altminteri vreun drept la apărare,

Căci deopotrivă rangul înalt al celui care

A îndurat ocara, cum și mărimea ei

Cer datorii și jertfe mai mari ca de-obicei.

CONTELE


Pe viața mea stăpîn e monarhul, mi se pare!

DON ARIAS

Greșeala vi-i urmată de-o furie prea mare.

El vă iubește încă și-a-l împăca nu-i greu.

Puteți sta împotrivă cînd domnul zice: „vreu”?

CONTELE

Ca să-mi păstrez, seniore, neatins-a mea onoare,

Neascultarea-mi nu e-un păcat așa de mare,

Și-orcît ar fi de mare, la urma urmei pot

Prin meritele mele ca să răscumpăr tot.

DON ARIAS

Poți să-i aduci servicii oricît de mari și grele,

Un rege nu-ți rămîne îndatorat de ele;

Și nu uitați un lucru: slujind pe domnitor,

Orice supus nu face decît ce e dator.

Vă credeți prea puternic și viața-n joc v-o spuneți.

CONTELE

Pîn’ ce nu văd cu ochii, nu pot să cred ce spuneți.

don arias Monarhul e puternic și face tot ce vrea.

CONTELE


O zi nu poate pierde pe-un om de seama mea. Să-mi dea cea mai cumplită pedeapsă, nu mă speriu: De pier, cu mine piere și-ntreg acest imperiu…

DON ARIAS


Nesocotiți pe-acela ce ține sceptru-n mîni…

CONTELE

Pe care fără mine l-ar pierde pînă mîni:

Pornească împotrivă-mi măria-sa prigoana:

De voi cădea, voi face să-i cadă și coroana.

DON ARIAS

O, cugetați mai bine la cele ce v-am zis, Luați o deciziune mai bună.

CONTELE

M-am decis.

DON ARIAS

Măria-sa m-așteaptă; ce vreți să i se spună?

CONTELE

Că nici o umilință nu poate să-mi impună. 462

DON ARIAS

Dar regilor la place să fie ascultați.

CONTELE

Zadarnică e vorba; sînt sorții aruncați.

DON ARIAS

Cu toți bogații lauri ce fruntea vă-ncunună

Păziți-vă de trăsnet.

CONTELE


L-aștept cu voie bună.

DON ARIAS

Dar nu fără urmare.

CONTELE

Atuncea, în sfîrșit,

Va fi și don Diego cu-atît mai mulțămit!

CONTELE

(singur)

Mi-e sufletul deasupra nendurătoarei soarte.

De-amenințări nu-ți pasă cînd nu te temi de moarte.

Primesc să duc mai bine un trai nefericit,

Dar nimenea nu-mi ceară să viețuiesc hulit.

Share on Twitter Share on Facebook