1868, ianuarie 6

În orele de recreație am (fost) scris următoarele versuri, sunt acum doi ani:

Spre a s-adresa la ochi, spre a desemna cuvîntul

Și spre-a da gîndirei corp prin vreo cîteva figuri

Este meritul lui Cadmus. Astă artă-apoi ca vîntul

Se întinse-n lumea toată, adoptînd multe trăsuri.

Dar ăst corp fără viață era puțin posedat

De mulțimea plebeiană. Lege, artă și știință

Nu puteau s-ajungă pure la popolul deprădat ;

Ele-erau un monopol numa-al cîtorva ființe.

Dară gloria cea mare, gloria nemuritoare,

Ți se cade, o ! Guten berg ! Cel ce suflet tu ai dat

Ăstui corp fără mișcare; și — ignoranței trădătoare

Prin aflarea tipografii, tot prestigiul i-ai luat.

Decît Prometeu anticul de soartă mai favorat,

Te urcași cu al tău geniu peste regiuni polare

Pîn’la Salvatorul nostru, al tutulor împărat,

Focul sacru aducînd printre razele solare.

D-acum viciuri, amăgire, minciună, intoleranță,

Basta; în infern intrați; regnul vostru-a răposat.

Virtuți, amor, veritate, credință, dulce speranță,

Pășiți sigur spre progres. Omenirea-a răsuflat.

Aceste idei le-am arătat d-lui Velisan, spuiindu-i că sunt puse pe hîrtie de un lucrător tipograf. Domnia sa a luat hîrtia zicînd că are să îndrepteze versurile și să mi le înapoieze. E mult d-atunci. D. Velisan nu s-a mai văzut; asemenea și versurile.

De-aș fi avut pe cineva care să mă îndrepteze, să-mi facă observații sincere, poate că aș fi izbutit să fac ceva bun. Am trecut aci numai ca copiii mei, de vor avea aplicare asupra literaturei, să găsească oarecari idei. Cu toate astea am prefăcut-o precum urmează:

VOCEA UNUI TIPOGRAF

Pe țară venită din cer, Libertate,

Tresaltă, căci presa măreț te propagă ;

Ea poartă făclia — izvor de dreptate —

Ce-nfruntă tiranii și-i fac să-nțeleagă

C-a tale precepte e Christ in progres;

E vîntul ce-mpinge nori negri fugoși;

E fulger ce arde strigoiul regres;

E lava ce sparge craterii stîncoși.

Trei geniuri în lume la populi te-aratâ:

Prin arta sa Cadmus, d-a face cuvîntul

La ochi să s-adrese, gîndirea-ncorpată.

Prin multele senine să zboare ca vîntul.

Apoi mielușelul cerescului tată

Prin sînte parole, învățături bune,

Al său Evangeliu, a sa pietate,

Cu-a sa lege sacră, le-aduse în lume.

Tiparul în urmă prin litere mobili

De Gutenberg scoase încoronă opul;

Ștrăbate-universul, el duce la nobili

Morala creștină precum și la popul.

Instrucția-ntinde, la surzi dă auzul,

La mulți cuvîntarea, științele toate

Prin el se lățește; la cei orbi dă văzul,

Și-aduce sălbateci la civilitate.

Azi legea triumfează; sclavia-i gonită;

Tirani nu există, căci pacea, dreptatea,

Au răsărit june. Minciuna-i topită,

Și numai atuncea inichitatea

În lume domni-va și ochiu-i să-ncrunte,

Cind raza opri-va frumosului soare,

Opri-va torentul să cază din munte,

Întoarce-va viața acelui ce-moare!

Ființă celestă! a mea libertate!

Tresaltă, căci presa măreț te propagă

Ea poartă făclia, izvor de dreptate

Ce-nfruntă tiranii și-i fac să-nțeleagă

C-a tale precepte e Christ în progres ;

E vîntul ce-mpinge nori negri fugoși;

E fulger ce arde strigoiul regres,

E lava ce sparge vulcanii stîncoși.

1869, ianuarie 31

Dupe doi ani de serviciu am lăsat Tipografia statului. A trebuit să trec și eu prin acest purgatoriu al funcționariemului, fără să o caut. Eroarea cea mai mare ce am făcut în viața mea este că am priimit să fiu funcționar. Am avut toată bunăvoința să fac ceva. Singura dorință de a face să înflorească tipografia română m-a îndemnat să priimesc direcția Tipografiei statului.

Cu domnii roșii la putere n-am putut să fac nimic. Eu spuneam că îmi trebuie conductori de prese și dumnealor ciracladisea pe d. Grand, ordonîndu-i să aducă o mașină de vapor. Și ce mașină?…

Azi sunt în asociație cu alți trei consoți. Am deschis o nouă tipografie sub firma: Tipografia Laboratorilor Rcmâni.

Dar e frig, afară ninge. Iată ce fulgi mari cad. O idee: iarna e greu traiul; dară ce face pe omul cugetător să simtă plăcere oarecum este că ninsoarea acopere toate necurățiile. Orice lucru murdar, infect, se ascunde. Este o frumusețe să vezi încotro te întorci tot locul alb. Îți place să trăiești scutit de priveliștea mîhnitoare a tutulor scîrbelor din alte sezoane.

Dar frigul te ține mai mult în casă. Iată focul este la sobă. Deși tot clănțănesc oarecum dinții în gură, ideile nu părăsesc pe om. Iată și ale mele:

I

Afară viscolește, de moarte este frig,

Cățelul lîngă ușe făcut este covrig,

Pămîntul se-nvelește cu albă, grea ninsoare;

Pe fețele infirme văz urme de plînsoare…

Share on Twitter Share on Facebook