1870, septembrie

Era în 1863. D. Boerescu vîndu tipografia d-lui Bolliac. Contractul dintre mine și d. Boerescu căzu. După două luni de funcționare, d. Protopopescu-Pake mi-a luat locul. N-a ținut însă mult. D. Bolliac, după ce a schimbat mai mulți directori, a vîndut tipografia.

Trei luni am rămas fără ocupație. D. Rosetti m-a chemat să-i dirijez tipografia. Aproape un an am funcționat și aici. Jurnalul Românul însă, persecutat de guvern, a fost în cele din urmă și suprimat. Nemaiavînd altceva de lucru am mulțumit d-lui Rosetti de condiție. Eram în 1864.

— Ce-ți pasă, îmi zise d-sa, nu-ți iei leafa regulat?

— Adevărat este, răspunsei, o iau și încă foarte exact. Nu pot însă lua o leafă pentru niște servicii ce nu le fac.

— Ești prea exigent.

În acest timp a murit și mama, Dumnezeu s-o odihnească!

Mai demult încă mă turmenta o idée: ideea unei asociații între lucrători spre a se deschide un stabiliment tipografic care să corespunză numelui.

M-am adresat lui Valter și lui Göbl. Au priimit ideea mea ca mîntuitoare. Ei nu vorbeau de vrun an fiind certați. Cu ocazia aceasta s-au împăcat. Ei n-au priimit să mai luăm pe alții în asociațiunea noastră. Am cedat. Priimind însă ca firma să fie: Tipografia lucrătorilor asociați, am încheiat contractul și am depus fiecare 10.000 de lei vechi (peste 3.700 l.n.).

Valter a propus că e mai bine să meargă dînsul în persoană a face comandele de litere decît să scriem. Am priimit. El s-a dus la Frankfurt pentru comande și s-a repezit și la Paris; Göbl a cerut și el să se ducă la Viena pentru a aduce o mașină. S-a dus. Eu singur am rămas aci pe socoteala mea. Ei s-au plimbat în socoteala Asociațiunei. Era în 1865. […]

Cu elevi atunci luați am cules poeziile d-lui Bolintineanu. La expoziția ce s-a urmat ne-a adus o medalie de argint această carte. Tipograful român, o foaie ce începusem a publica și de care tot eu mă ocupam, ne-a adus o altă medalie de argint de la expoziția ce s-a făcut la Iași peste un an.

De aci, pot zice, datează adevărata artă tipografică în România. De aci imprimatele a rupt-o cu trecutul.

Valter cea mai mare parte din zi o petrecea în cafenea. Aceasta a făcut pe Göbl să-l observeze. Lăsăm la o parte că banii ce aveam a lua de la Primărie, cu care trebuia să plătim chiria următoare și niște hîrtie el i-a luat fără să știm noi și i-a întrebuințat pentru dînsul.

Destul că Valter se vede că i-a zis și el ceva. Într-una din zile s-au luat la dispută. Unul una, altul alta, pînă ce Göbl s-a întins a-i zice vorbe murdare și totodată, asistat de ambii săi fii, luase o atitudine destul de amenințătoare.

După cele petrecute în urmă asta mi se pare a fi fost o prefăcătorie.

Valter astfel amenințat a ieșit din tipografie. Eu, indignat de o asemenea purtare, am ieșit împreună cu Valter.

Pe drum Valter mi-a zis că el voiește a cere retragerea. Eu i-am arătat că nici eu nu eram dispus a mai rămînea în asociație cu un om periculos ca dînsul. Am cerut mijlocirea d-lui Socec, librarul.

Înțelegerea fu că deoarece, conform contractului, el nu va putea să ne dea capitalul la amîndoi, apoi să rămînem amîndoi și să desfacem pe Göbl.

Întrunindu-ne la d. Socec, am încheiat un apendice la contract pe bazele sus-zise.

Într-aceasta mă pomenesc că sunt chemat la ministerul de interne. M-am dus crezînd că era să ne dea ceva de lucru. Ministrul mi-a propus direcția Tipografiei statului. Am ezitat. Valter cind a auzit nu s-a mai oprit din îndemnuri. Ba că voi face un act de patriotism, daca voi merge să priimesc direcția, fiindcă, zicea el, voi scoate Tipografia statului din făgașul ruginit pe care umblă. Ba că va fi în profitul asociației noastre, rămîind la economii leafa ce priimeam eu, căci el este în stare să ducă afacerile singur. O lună de zile s-a tărăgănat lucrurile, tot chemîndu-mă ministrul și tot îndemnîndu-mă Valter, pînă ce în fine m-am decis. Am priimit direcția.

Cînd la anul să împlinim condițiile din apendice ne-am adunat iarăși la d. Socec. Am fost invitat să-mi dau părerea asupra hotărîrei de an. Am spus că mențin cele zise atunci, cu gînd că și Valter are să facă tot așa. Cînd, ce să vezi? după ce începu a se codi, a ocoli, a vorbi pe d-alăturea, zise că și-a luat seama, că acum rămîne în asociație. Am rămas înmărmurit. Eu, fără nici o cauză, m-am văzut retras. Eu care am voit să fac un act de satisfacție pentru injuriile ce priimise Valter de la Göbl, am căzut victimă devotamentului meu.

N-am crezut nici demn, nici onorabil să-mi retrag cuvîntul.

Aci a fost manopera. Ei se vede că se înțeleseseră a se cortorosi de un român, după ce se servise cu numele meu a da un prestigiu oarecare stabilimentului, după ce stăruisem cu slabele mele cunoștințe a ajuta întru dobîndirea acestui prestigiu.

Trebuie să mărturisesc că atît Göbl cît și Valter, în partea ce privea pe fiecare, își cunoșteau destul de bine arta și le făceau onoare.

Am procedat la desfacere. […]

Spiritul de asociație lipsește dintre români. Tendința de un fel de libertate rău înțeleasă de a lucra fiecare izolat în cercul restrîns al mijloacelor sale, a fi adică fiecare de capul său și a nu se supune unor reguli ce singuri și-ar impune într-o asociație, mi se pare ceva fatal.

Progresul, lucrurile în mare nu se pot face decît aducînd la un loc mai mulți inși, contingentul ideilor lor. Aceste idei dezbătîndu-se, frecîndu-se, cum se zice, dă naștere unei idei perfecte, la care toți să lucreze cu inimă și în conștiință ca să o realizeze. Astfel numai, crez eu, se poate îmbunătăți toate lucrurile.

A ține însă fiecare la ideea sa și a nu suferi să i se facă de nimeni nici o observație este dacă nu a da îndărăt, dară a sta pe loc, pe cînd toată lumea merge înainte.

Aceasta este a ne pomeni într-o zi că popoarele cele mai inculte a să treacă peste noi. Durerea ar fi prea mare atunci, căci ne-am vedea desprețuiți de chiar aceia pe care îi desprețuim noi.

Un guvern luminat ne-ar putea scoate din această poziție tristă. Înființînd scoale, dezvoltînd ideile de unire, de asociație și încuragind asociațiile, ar face cel mai mare bine. Se vorbește multe. Vom vedea.