V

1870, martie

În primăvara anului 1856 mi s-a propus de d. Copainig, tipograf, un post [în] tipografia sa. Îmi da 200 lei pe lună (cam 74,32 1. noi) și a cincea parte din profitul stabilimentului. Era bolnav. De ar fi trăit am fi făcut treabă bună.

Noua mea ocupație m-a făcut să întrerup din nou scurtul studiu al limbei franceze. Lucram ziua și noaptea ca să pot produce mai mult.

După răposarea patronului, doamna Copainig a respectat învoiala soțului său.

Ginerele său, director la tipografia Mitropoliei, m-a făcut cunoscut cu d. Valentineanu. După recomandația lui, am și priimit de la acesta manuscrisul de a tipări Corespondența secretă a principelui Vogoride, pe subt ascuns, adică fără știrea cenzurei, care funcționa pe atunci. Ne înțeleseserăm ce era de făcut la caz de a se descoperi.

Valentineanu, flecar, om de nimic cum este, ca să-și dea aere de patriot spunea la toți cunoscuții ceea ce făcea.

Poliția informată l-a urmărit și a luat cărțile, descoperiind toată manipulația. Am fost arestat trei săptămîni.

Fără a fi dați judecății, am fost liberat în ziua deschiderii Divanului ad-hoc. Eu crez că daca majoritatea acestei adunări ar fi fost de alte principii, trebuia să fiu osîndit. Am scăpat însă cu atît. Totul ce știu, este că banii pentru imprimarea cărții i i-a dat d. Crețulescu (Scarlat, mi se pare) cel care este olog.

Cînd să viu la post, el era ocupat de un altul. Proprietara tipografiei și ginerele său nu numai că nu s-au ținut de înțelegerea ce am fost avut cînd am luat în lucru cartea, nu numai că mă lăsa pe drumuri, fără ocupație, dară nu voiau a-mi da nici leafa pe o lună, nici ce mi se cuvenea din profitul pe cinci luni.

Pe calea justiției însă am fost satisfăcut.

După vro două sau trei luni de lipsă de lucru, in fine, s-a deschis un loc în tipografie, unde am lucrat vro două luni.

Era în 1858. Către finele iernei mi s-a spus de către d. Mărgărit Moșoiu că d. B. Boerescu, venit de curînd de la studiu din Paris, voiește să mă vază. Cine i-a spus de mine nici pînă azi nu știu. M-am dus. D-sa m-a făcut să înțeleg că are de gînd a înființa o tipografie; că pentru acum a cumpărat tipografia d. Bosnăceanu. cumpusă de un teasc și literă de o coală și jumătate; că voiește să fiu cap al tipografiei d-sale. Am priimit cu niște condiții mulțumitoare pentru ambele părți.

Am înființat tipografia jurnalului Naționalul, al cărui redactor era d. Boerescu. Ea poseda o presă mecanică, prima presă franțozească venită în București, un teasc, litere suficiente. Un buchet de tipografie. Lucrarea s-a început cu Naționalul, apoi s-a adăogat treptat și alte lucrări. În 1863, cînd a trecut în posesia d-lui Bolliac, tipografia era ocupată cu jurnalele: Nichipercea, La voix de la Roumanie, Buciumul, Gazeta Tribunalelor, Țăranul român; operele: Pharmacopea română, Misterele Bucureștilor, Călătorii în Macedonia; afișele teatrului italian și francez și diferite mărunțișuri.

La 1860 d. Boerescu, crezînd să mă încurageze, mi-a propus asociație la această tipografie. Dirijerea și laborarea din partea mea, capitalul din partea d-sale. După ce se va scoate toate cheltuielile profitul să-l împărțim pe din două. Am priimit această ofertă cu recunoștință.

Ajuns aci, am știut prin conduita mea să fiu respectat de acei ce se aflau sub direcția mea și stimat de clienți. Acesta a și fost timpul de fericire al vieții mele, bucuria și satisfacerea bietei mamei mele.

Eram mulțumit cu poziția mea modestă, lucram în conștiință, mă bucuram de o absolută încredere a d-lui Boerescu. Mama era satisfăcută. Eu eram fericit. Trăiam cu cumpăt; micele economii ce puteam face din partea ce mi se cuvenea de la tipografie mă puseră în poziția să adun ca la 250 galbeni. Nu e mult; dară eram liniștit, împăcat cu conștiința, fiindcă din laboarea mea putusem să fac ce aveam.

În îmbrăcăminte nu eram exagerat. Aveam însă tot ce-mi trebuia. În casă un mobilier modest, însă curat, era suficient ca să mă mulțumească. Lux și prisoase nu era la noi. Mama mă oprea de la acestea și eu o ascultam. Mama purta menagiul casei. Eu mamei îi dam să puie bine de cîte ori îmi prisosea cîte cît de puțin din ce cîștigam.

Așa apucasem de mic, așa urmam și acum. Eram convins că mama păstra mai bine decît mine. Eu nu știam cît adunasem, mama știa tot. Ea era nepretențioasă. Toți trei eram mulțumiți: eu, mama și frate-meu Ghiță, căci locuiam împreună. Ah! de ce n-am murit în anii aceea.

Cînd îmi arunc ochii prin casă, azi, după 10 ani și văz aceleași obiecte, dar mai vechi cu 10 ani, fără a fi putut adăoga ceva. Cînd mă gîndesc ce multe s-au mai prăpădit din ale menagiului, o mare mîhnire mă coprinde. Plîng. Peste ceea ce știu din ale tipografiei, alt nimic nu mai știu. Aș lucra și noaptea ca să pot cîștiga mai mult pe lună. Mi se rupe inima de întristare cînd mă uit la. copilași. Toată garderoba mea acum se mărginește într-un rînd de haine. Acestea sunt și de sărbătoare și de lucrătoare. Îmi înghit suspinele și tac.

Dat dupe lucru ziua; noaptea nefiind liniștit din cauza copiilor. În cealaltă cameră nefiind foc, n-am putut nota pînă azi că la 31 octombrie 1869 am dobîndit al patrulea fiu, George. Nu mă mîhnesc că vin copii. Grija și neliniștea mea este că nu a să le pot da instrucția și educația ce dorește inima mea. Nu a să pot să-i căpătuiesc. Durere!