IV. Jocul de-a bisericuța

Acest joc este tot de iarnă, și se joacă de oricîți copii ar fi, băieți și fete, dar tot mai ales fete, pînă la vîrsta de șase, de șapte — mult de opt ani.

Unul din copii se face babă bătrînă, cocoșată și neputincioasă, sprijinindu-se în băț.

După dînsa se iau ceilalți copii și o întreabă:

— Unde te duci, băbuță?

— La bisericuță.

— Să venim și noi?

— Veniți, dară să nu care cumva să faceți să scăpați ceva.

— Nu, nu, băbuță.

Și apucînd baba înainte, șiontîc, șiontîc, ceilalți copii se țin după dînsa. Și după ce merge ce merge, copiii în urma ei încep a face din gură: pîrț, pîrț, ca și cum ar scăpa cîte ceva. Baba se supără pe ei, se ia după dînșii, amenințîndu-i și dojenindu-i.

Copiii fug in toate părțile, și rîd, și fac baz de supărarea babei, cît un lucru mare.

După ce unul dintre copii se face a se cai de fapta lor, și încredințează pe baba că se vor purta cuviincios, iară începe jocul, și iarăși o supără, și iarăși rîd și fac un chiloman de baz, de ar înveseli și pe cel mai posac om, care i-ar vedea astfel jucîndu-se.

Iară dacă li se urăște și cu acest joc, încep altul.