I. Jocul de-a porumbeii

Acest joc este pentru copiii de la vîrsta, de șapte ani pînă la zece. În acest joc întră și băieți și fete. Se alege un colț de poartă ori de casă, care se zice că e cotețul porumbeilor. După aceasta doi din cei mai răsăriței și mai întreprinzători dintre copii, se fac unul uliu și altul porumbar.

Porumbarul se duce la coteț cu toți ceilalți copii, cari se zic că sunt porumbei.

Uliul se depărtează de coteț și-i dă tîrcoale primpregiur, cu mîinile întinse, cum face uliul, cînd urmărește de pe sus porumbeii cu aripile întinse.

Nu se apropie de coteț ca de trei sau de cinci pași, după cum adecă se învoiesc de la început.

Porumbarul își înalță porumbii, adecă trimite pe cîte unul din cei mai molatici din copii să se preumble; uliul se ia după dînșii și-i fugărește ca să-i prinză. Aceștia aleargă în dreapta și în stingă, amăgind umbletul uliului. Cind vede porumbarul că vreunul din porumbii săi este aproape de a fi prins, dă drumul la cîte unul din copiii fugaci și mai cotitori.

Aceasta se întîmplă atunci cind uliul pierde răbdarea, lasă pe ceilalți porumbi înălțați și se ia după cîte unul, se ține după dînsul, îl aleargă și vrea cu dinadinsul să-l prinză.

Băiatul cel fugaci, cum iese din coteț, se duce drept la uliu, joacă împregiurul său ca să-i atragă băgarea de seamă asupra sa, ca să lase pe băiatul cel ostenit și să se ieie după dînsul.

Dacă uliul se amăgește și face ceea ce voiește porumbul cel nou venit, de multe ori se păcălește, căci acesta, cum este și de odihnit, bun de picioare și știe să cotească, îl obosește, și alergătura îi este în sec.

Porumbul cel ostenit se întoarce la coteț.

Dacă însă uliul nu se amăgește de porumbul nou venit, nici nu-l bagă în seamă, ci aleargă mereu după porumbul pe care îl fugărea, în sfîrșit îl prinde.

Atunci se face că îl ciocnește în cap, și îl duce la un loc deosebit, unde rămîne pînă la sfîrșitul jocului.

Apoi se ia după alt porumbel și tot așa pînă îi prinde pe toți.

Acest joc vara se joacă.