II. Jocul de-a fețele

La acest joc iau parte și băieți și fete. Copiii mai mari de zece ani nu se amestecă în acest joc. Lor nu le mai plac jocuri de acestea.

Oricîți copii vor fi, se fac o tabără. Căpetenia lor pare a fi un neguțător, sau știu eu ce; căci el este totul al copiilor.

Pre lîngă căpetenia copiilor se aleg doi dintre cei mai răsăriți, și zic că unul este Îngerul, celălalt Dracul, și se dau de-o parte.

Atunci căpetenia copiilor rămași lîngă dînsul spune fiecăruia din ei la ureche ce față este el, și-i zice să țină minte bine.

Numele fețelor ce pune el copiilor este după închipuirea ce-și face el că poate să fie mai greu de ghicit, și după cum este el mai isteț și mai ager la minte.

Închipuirea lui este nețărmurită. Gîndul lui se suie pînă în cer, se coboară pînă în iad, la lucruri nevăzute și se preumblă pe pămînt printre lucrurile văzute.

De multe ori auzi punîndu-se copiilor fețe ce nici prin minte nu-ți trece, ca de-o pildă: fața lui Dumnezeu, față ca barba lui Christos, ca raiul, ca limba lui ucigă-l crucea, ca fața iadului, ca fața bisericii, apoi ia de la flori ce i se pare mai deosebit, și altele și altele.

După ce a pus fiecărui copil cîte o față, pe care numai amîndoi o știu, se așează undeva la umbră, șezînd jos. Căpetenia stă in fruntea tuturor și așteaptă.

Dracul și Îngerul stau de-o parte, fără să fi auzit ce nume de fețe a pus căpetenia fiecărui copil. Mai întîi vine Îngerul cătră căpetenia copiilor, sărind într-un picior. El zice:

— Glin, glin, glin, glin.

— Cine este? întreabă căpetenia.

— Îngerul, i se răspunde

— Ce caută?

— Fețe.

— Ce fel de fețe?

— Ca vioreaua, ca nucul etc.

Și n-are voie să zică deodată mai mult, decît numai o față.

Dacă se află printre copii vreunul care să poarte fața ce a cerut, căpetenia i-l dă; de nu, se întoarce desert la locul lui.

Acum vine Dracul:

— Bum, bum, bum, bum.

— Cine este?

— Dracul.

— Ce caută?

— Fețe.

— Ce fel de fețe?

Spune și Dracul ce i se pare: fața ca iadul, ca năframa Precestii etc.

Dacă se află printre copii vreunul cu asemenea față i-l dă și lui, iară dacă nu, se întoarce și el deșert. Și astfel vine pe rînd Îngerul și Dracul, pînă ce ghicesc fețele puse de căpetenia copiilor, luînd fiecare atîția copii cîte fețe a ghicit.

Copiilor, cari au fost ghiciți de îngerul, le pare bine, iară cei ghiciți de Dracul stau mîhniți. Sfîrșindu-se de ghicit toate fețele, căpetenia trage un semn pe pămînt cu un băț. Aceasta se zice că este hotar.

De o parte vine Îngerul și de alta Dracul. Pun fiecare piciorul cel drept pe hotar și, făcîndu-și mîinile scoabe, se apucă amîndoi și cearcă să se tragă unul pe altul preste hotar în partea lui.

Dacă biruiește Îngerul pe Dracul, și mai adesea așa se întîmplă; căci mai întotdeauna cel mai țeapăn dintre copii se face Îngerul, atunci toți cu toții se iau după Dracul,

Îl huiduiesc, și-l aleargă nițel, fără a-i face vrun rău; ci rîzind și făcînd haz de Dracul că este biruit, și copiii toți trec în partea Îngerului.

Dară dacă biruiește Dracul pe Înger, trăgîndu-l preste hotar la dînsul, copiii trec în partea Dracului, cu buzele lăsate și triști, iară îngerul cu nasul căzut se trage de-o parte.

După aceasta, ori începe jocul din nou, sau se învoiesc a se juca de-a altceva.

Acest joc este și de vară și de iarnă. Se poate juca și în casă și afară.