XI. Jocul în cinci pietri

(Peste Olt se zice acestui joc Cirica.)

Se aleg cinci pietri cît se poate mai gogonețe. Mărimea lor caută să fie cam cît o nucă, nici prea mare, nici prea mică; de mijloc. Una din pietri trebuie să fie nițel mai răsărită, pe care o și numesc topuz.

Jocul se face între doi copii. Se așează jos unul împotriva altuia și începe.

Unul din copii ia pietrile în mîna dreaptă și le aruncă în sus pe toate deodată. Pînă să se lase ele jos, copilul întoarce mîna iute și le prinde pe dosul minei, cîte poate. Apoi pe cîte a prins le aruncă iarăși în sus; și pînă să se lase ele, copilul întoarce iarăși mîna iute pe față și le prinde.

Pentru cele ce au căzut jos, aruncă topuzul în sus, și pînă să se lase el, copilul apucă iute una din pietrile căzute și, întorcînd mina, prinde in ea topuzul în lăsarea lui, și așa face pentru toate pietrile de jos. Aceasta este figura I.

Dacă scapă topuzul, se cheamă că a spurcat, și începe celălalt jucător să pună în lucrare jocul.

Iar dacă nu scapă topuzul merge înainte și face figura II.

Această figură se pune în lucrare in chipul următor: Aruncă topuzul în sus, țiind toate celelalte pietri în mînă, și pînă se coboară topuzul ca să-l prinză în mînă, dă drumul pietrilor, care cad risipite; apoi le ia una cîte una, tot aruncînd topuzul în sus.

Și trecînd la figura a treia, care se numește pumn, aruncă topuzul in sus, și pînă se coboară el ca să-l prinză, lasă jos toate pietrile deodată în grămadă; apoi aruncînd din nou topuzul în sus, ia toate pietrile deodată de jos și prinde și topuzul.

Figura a patra se face în chipul următor: Așează pietrile în rînd la o depărtare de vro două degete una de alta, și apoi aruncînd topuzul în sus pentru fiecare din ele, le ia una cîte una, fără să atingă pe celelalte.

Apoi pentru figura a cincea, așează pietrile la depărtare una de alta de cîte un deget, și tot în șir. Acum, ca și la figura de mai nainte, ia pietrile una cîte una, fără ca luînd o piatră, să atingă pe cealaltă și tot aruncînd topuzul în sus, pentru fiecare piatră.

Iar dacă ajunge pînă aci, vine figura a șasea, care se face astfel:

Pune pietrile iarăși în șir, la depărtare una de alta tot de un deget; însă de astă-dată, aruncînd topuzul în sus, le ia pe toate deodată.

Figura a șaptea se numește puț, care se face în acest chip:

Ține mîna stîngă așa ca să atingă de pămînt degetul cel mic în toată lungimea lui. Aduce degetul arătător și-l unește cu cel mare vîrf în vîrf ca să lase partea de sus a mînei să închipuiască un O. Pietrile stau jos și, aruncînd topuzul în sus, ia una cîte una și le lasă pe gura puțului, adecă prin O.

Cea din urmă figură este poarta. Ea este a opta.

Ea se face cum urmează:

Aduce d3gatul arătător preste degetul din mijloc, împletindu-l astfel ca să steie locului. Preste acesta aduce degetul numit inelarul, și-l face să steie împleticit ca și arătătorul. Apoi întoarce mîna cu podul palmei în jos, și vîrful degetului diq mijloc, atingînd pămîntul deodată cu vîrful degetului celui mare, închipuiește poarta. la pietrile in mîna dreaptă, o duce pe sub cea stîngă, o aduce pe deasupra ei, și lasă pietrile să cază dinaintea porții. Jucătorul ia topuzul în mînă și protivnicul său își alege una din pietrile căzute, pe cea mai răzlățită de celelalte, ori pe care i se pare lui că ar fi mai greu de băgat pe poartă. Pe aceasta este dator jucătorul biruitor să o bage în urma tuturor pe poartă și deodată. Pe celelalte însă, aruncînd topuzul în sus, le poate atinge cîte nițel, nițel, pînă să le aducă dinaintea porții și să le deie drumul înainte, fără însă să atingă pe vreuna din celelalte.

După ce a săvîrșit și această figură cu bine, se zice că jucătorul biruitor a rămas pe protivnicul său și îi trebuie răsplată.

Aceasta se face astfel: biruitorul pune palma dreaptă pe pămînt. Biruitul așează pe dosul palmei biruitorului toate cinci pietrile, astfel ca să fie cit se poate mai răzlețite una de alta. Fiecare din pietri se numește a fi ceva. Adecă, topuzul este topuz; una din pietri se zice că este sabie; alta, suliță; alta, pasăre; și alta mîță sau altceva ce zgîrie. Biruitorul aruncă pietrile în sus, și cîte prinde în mînă, pentru atîtea dă biruitului cîte trei lovituri, după firea osîndei pietrilor hotărîte să fie nu știu ce, și prinse de el.

Adecă, dacă a prins topuzul, de trei ori lovește cu pumnul în mîna biruitului, care o ține întinsă cu palma pe pămînt, va să zică îl lovește preste dosul mînei. Pentru sabie îl lovește cu mîna cu care dă ca și cu o sabie. Pentru suliță îl împunge cu degetul arătător. Pentru pasăre îl ciupește, și pentru mîță îl zgîrie. Trebuie să se știe, că pentru fiecare din osînde, de cîte ori da, biruitorul trebuie să arunce topuzul în sus și pînă să se coboare ca să-l prinză, cum face la joc, el să lovească mîna biruitului și apoi să-și întoarcă mîna sa răpede să apuce topuzul.

Se întîmplă uneori că tocmai cînd începe a da osîndă, să spurce jucătorul biruitor, și atunci contenește jocul. Iară dacă nu, după ce sfîrșește de dat osîndă, începe jocul din nou.