X. Ora, ora morilor

Acesta se joacă de copii, amestecați, băieți și fete. Jocul se începe alegîndu-se două tabere. Una de trei copii, tabăra I; cealaltă de oricîți copii vor fi la joc, tabăra II.

Doi dintre copiii, cei mai potriviți la înălțimea trupului din tabăra I, se fac poarta. Cel de al treilea, care e și mai isteț se face portar, și zice că este Luna.

Copiii din tabăra II își aleg și ei căpetenie pe cel mai mare dintre dînșii, și zic că este Soarele.

Copiii-poartă se pun alăturea, unul lîngă altul, la o depărtare de un pas, și se țin de mîni; adecă: cel cu mîna dreaptă ține pe tovarășul său de mîna stîngă. Cînd ridică mînile în sus, rămîne loc printre dînșii deschis, așa încît închipuiește a fi o poartă.

Ceilalți copii din tabăra II, în șir unul după altul, cu căpetenia lor în frunte vin și se opresc dinaintea porții. Copiii, cari alcătuiesc poarta, lasă mînile în jos, arătînd adecă că poarta este închisă. Căpetenia taberei II, adecă Soarele, zice portarului:

— Ora, ora morilor,

Deschideți porțile!

— Ale cui porți?

— Ale lui Cataram-vodă

— Ce dai vamă?

— Un cățel.

Și un purcel.

Și pe (cutare) de un picior.

Atunci portarul, adecă Luna, face semn copiilor-poartă să ridice mînile în sus, adecă să deschiză porțile.

Căpetenia taberei II, Soarele, trece prin poartă cu toți copiii după dînsul. Cînd este să treacă și cel din urmă din copiii taberei lui, copiii-poartă lasă mînile în jos și-l opresc. Portarul, adecă Luna, întreabă pe copil, la cine se trage el? Copilul răspunde, că se trage ori la Lună, ori la Soare, după cum i se pare lui.

Pe cînd se face aceasta, căpetenia taberei II, Soarele, ocolește porțile cu toți copiii taberei lui după dînsul și vine iarăși dinaintea porții. Ca și la întîiași dată, poruncește să se deschiză porțile, și i se răspunde ca în întîiul rînd. Soarele trece iarăși prin poartă și porțile opresc pe cel din urmă copil, precum a făcut la întîiul copil oprit. Codîrla, cel oprit, se trage iarăși la cine vrea el, adecă ori la Soare, ori la Lună. Și tot astfel pînă ce Soarele nu mai rămîne cu nici un copil.

Atunci se face o dungă pe pămînt cu un băț. Căpeteniile taberilor, adecă Soarele și Luna,vin față în față, unul de cealaltă parte de dungă, altul de ceastălaltă parte. Și punînd fiecare piciorul cel drept tocmai pe dungă, întind mînile unul cătră altul. Unul ține mînile cu podul palmei în sus, și cu cele patru degete, afară de cel mare, îndoite făcute cîrlig; celălalt ține mînile cu dosul palmei în sus și tot cu degetele încovoiate, făcute cîrlig, o pune pe mînile celui dintîi, așa ca să se apuce degetele lor ca în scoabe, și se încleștează.

Apoi vine un copil de al fiecărei tabere și apucă pe căpetenia lui în brațe, pe de la spate, și apoi altul, și apoi altul — pînă se înșiră fiecare copil la tabăra unde s-au tras ei.

Cînd sunt gata toți, încep a trage unii într-o parte, alții într-altă parte, pe căpeteniile lor, cari se țin bine încleștați de degete.

Dacă trag copiii Lunei pe copiii Soarelui preste dunga de pe pămînt, atunci se zice că a biruit Luna; iară dacă trag copiii Soarelui pe aceia ai Lunei preste dungă, atunci se zice că Soarele a biruit. Mai adesea însă Soarele biruiește.

Se întîmplă cîteodată, ca căpeteniilor să li se moaie degetele și să scape, ori că dinadins scapă, atunci amîndouă taberile dau pe spate, și cad cu gaibaracele în sus unul preste altul. Atunci rîd unii de alții, și rîd pînă se strîmbă de rîs; după aceea ori încep jocul din nou ori se începe altul.

Preste Milcov jocului acestuia îi zice de-a Halea-Malea. Iată cum spune dl. A. Lambrior că se joacă el („Convorbiri literare“, nr. 1 din 1 aprilie 1875, anul IX):

„Copiii trec în șirag pe sub două mîni a doi dintre dînșii, ce le țin în chip de poartă. La intrare se schimbă următoarele vorbe între căpetenia șiragului și între păzitori:

— Halea-Malea

Încotro ți-e calea?

— Deschide-ți porțile!

— A cui porți?

— A celui Basarabă!

— Ce dai vamă?

— Un cățel, Ș-un purcel,

Și pe…. cutare De-un picior!

Îndeobște căpetenia jocului făgăduiește pe acela dintre ai săi despre a căruia voinicie e sigur. Dacă portarii izbutesc să prinză pe cei făgăduiți in două rînduri, scapă de sarcina lor si aceștia le iau locul.“