Ciocîrlanu-aflase

De p-unde umblase

Că berea îmbată.

Un bob de orz cată,

În apă mi-l lasă de se plămădește,

Și cu dînsa gura ades mi-și clătește.

Voind ca să facă el acum pe beatul,

Coada și-o pleoștește, cu capu-ntr-o parte,

Aripa-și tîrăște, șiovai cu umblatul,

Merge rîzînd foarte.

Cînd, dodată, haț!

Dă ca într-un laț

În ghiara pisicei. Treaz fiind din fire,

Zice Ciocîrlanul:

„E de dimineață și din norocire

Gustarea ți-e gata. Dar pe nespălate

Cum să mînci, fîrtate?”

Atunci mi se pune pe spălat Mîrtanul

Tot cu cîte-o labă. Cu-alta prada-și ține.

Pasărea-i mai zise: „Ascultă, vecine,

Cu ambele te spală ; nu vezi că-s beat mort

Nu fac nici un ort?”

Pisoiul se-nșeală, și așa și face;

Cînd, sfîrr! Ciocîrlanul zboară-apoi în pace.

Cotoșmanul galeș, privind la el sus,

Zise: „Să n-am parte în veci de vînat,

De m-oi mai spălare pîn-ce n-am mîncat”.

„Și eu să n-am parte d-aripile mele,

Moțatul răspunse, p-o ramură pus,

De voi mai căta

A mă îmbăta.

Și de m-ăi mai prinde, fă-mă fărimele”.

De atunci, măi frate,

Cotoiul se spală cînd e pe mîncate.