Scrie, logofete, scrie!

Era un boier poznaș, căruia nu prea putea să-i intre în voie fitecine. Odată, avînd trebuință boierul de un logofăt, dete sfară printre logofeți despre una ca aceasta.

De îndată droaia de logofeți începu a merge la boierul, și cu metanie plecată, cerea să fie priimit în slujbă. Boierul, care știa că numai să arunce cu căciula și va veni o spuză de logofeți, ca părul din cap, se ținea cam greu. Și cum era și de poznaș, pe fiecare din logofeți cum venea, așa îl trimetea să se plimbe.

Un potcaș de logofăt, însă, îi veni de hac. Cum se înfățișă la boierul, nu știu ce făcu, nu știu ce drese, că boierului îi cam plăcu boiul, înfățișarea și vorbele lui, căci, ce e drept, erau hazlie ș: țanțoșe. După ce îi arătă hîrtie și condei, îi zise și lui, cum zisese și la toți ceilalți logofeți, care mai venise:

Scrie, logofete!

— Scriu, boierule, răspunse el.

Și după ce scrise aceste vorbe, stătu. Boierul, văzînd că așteaptă și nu mai scrie, îi zise iarăși:

— Scrie, logofete, scrie!

— Scriu, boierule, scriu.

Astfel merse treaba pînă de vro cincisprezece, douăzeci de ori.

În cele de pe urmă, luă boierul să vază ce scrisese.

— Tu ești de mine, por’-de-cîine, îi zise boierul și de astăzi chiar să știi că ești în slujba mea.

— Mă cam bătea pe mine gîndul despre una ca asta, boierule, răspunse el zîmbind.

Apoi, luîndu-și inima în dinți, întrebă și el pe boier, zicînd:

— Te rog, boierule, ia spune-mi de ce nu ți-a plăcut scrisul de la nici unul din cîți logofeți s-a înfățișat la d-ta?

— Să vezi, tu, mă, scrisul la mai mulți mi-a plăcut, dar ceea ce scrisese nu mi-a plăcut. Unii îmi scria Tatăl nostru, sau Crezul pare că eu aș fi fost popă. Alții îmi scriau la jelbi cu genuchi plecate și cu lacrămi fierbinți, de cît p-aci era să mă opărească. Iară alții mizgăleau hîitia cu niște zapise și cu niște fleacuri de parcă le vîndusem vrodată brînză, și d-aia le-am dat tutulor răvaș de drum. Tu însă n-ai scris așa frumos cum unii din logofeți scrisese; dară n-ai ieșit din cuvîntul meu. Și să știi, tot așa să umbli cît vei fi la mine, c-apoi te așteaptă falanga.