1. Mișcarea ideologică

Cu toată violența dezlănțuirii misticismului eminescian, fie sub forma sămănătorismului, fie, mai târziu, sub forma democratică a poporanismului, încă de la începutul veacului se poate distinge paralel și o mișcare de reacțiune în vederea emancipării esteticului de contingențele ideologiei naționale și sociale. Această reacțiune se face, fie pur teoretic, prin reluarea firului criticii estetice a lui Maiorescu, fie, practic, prin mișcarea simbolistă, sub influența literaturii apusene. Procesul de eliberare a conceptului estetic de alte amestecuri este ajutat de acțiunea a doi critici din epoca de dinainte de război: a lui M. Dragomirescu, întemeietorul Convorbirilor critice (1907— 1910) și al Falangei(1 ianuarie—9 mai 1910), și a lui E. Lovinescu (Epoca, Convorbiri critice etc.). Cum acțiunea critică a lui E. Lovinescu se cristalizează mai caracteristic după război în jurul mișcării moderniste a Sburătorului (19 aprilie 1919 — 22 decembrie 1922 și reapărut la 1 martie 1926—1927), rămâne să o cercetăm cu ocazia producerii acelei mișcări în ordinea ei cronologică. În capitolul de față nu ne vom ocupa decât de acțiunea lui M. Dragomirescu la Convorbiri critice și a elevului său Ion Trivale — adică de critică raționalistă.