Frunza de imortală

Oare nu vi se întâmplă

Să visați pe când dormiți

Și nimica-n ciuda voastră

Ca să nu vă amintiți?

Tot astfel și alte viețe

Poate-n lume le-am trăit,

Fără ca să știm nimica:

Nici ce-am fost, nici ce-am simțit.

Publicată în Literatorul, V, 3, 1884, p. 125. Imortală, cuvânt făcut de Macedonski după fr. immortelle, în românește siminoc, plantă care-și păstrează aspectul natural și după ce se usucă.

Share on Twitter Share on Facebook