Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci...

Era-n odaia unui palid student abia pe pragul vieții,

Dar pestetot, răscolitoare, plutea mireasma tinereții,

Și ai venit a te supune la zdrobitoare și dulci munci...

Era-ntr-o vreme depărtată, apusă, dusă de atunci. 

Și ai sunat, de bunăvoie, la poarta mea întunecoasă...

Nici te-așteptam, nici te chemasem, dar gândul meu 

    te aducea, 

Și te-ai predat hipnotizării ce fără voie poruncea,

Și ți-am răpit, de bunăvoie, o pubertate îndoioasă,

De bunăvoia ta sunaseși la poarta mea întunecoasă. 

Și sânurile tale macre cu al meu piept le-am frământat...

Din creștet până la picoare te-am sărutat, frumoasă floare,

Ș-ai plâns cu lacrimi sângeroase ce-au curs mai jos de 

    cingătoare... 

Dar Eros, meșter vecinic dulce, sub spasmul lui te-a leșinat,

Și sânurile tale macre ca un satir le-am frământat. 

Eram frumos, dacă ții minte, pe sânurile tale macre...

Sfiala te împalidase, plăcerea mă cutremura;

Voiseși ș-apoi nu voiseși; porniseși chiar a tremura,

Aveai albeți ca ale lunii, aveai roșeți ce erau sacre,

Dar m-ai răbdat, frumos și tânăr, pe sănurile tale macre.