O! poezie, pe când toate în lume trec și-mbătrânesc,

Când nu mai sunt nici eu băiatul cu inimă nevinovată,

Când zilele copilăriei sunt o ghirlandă scuturată,

În mine iar te regăsesc, 

O! Poezie,

Te regăsesc și tot aceeași: cu tinerețe coronată;

Tot călătoare printre stele, sau din nălțimea înstelată

Tot coborând și printre oameni și rencepând să răscolești, 

O! Poezie,

    Tu singură nu-mbătrânești.