Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc

O sapă apele să scape de ea, și-n veci o pizmuiește

Țăranul prost, zicând c-ar face ogor din locul ce robește

C-un ceas-nainte ca s-o surpe de-ar fi să afle vreun mijloc. 

Bătrâna stâncă simte gândul ce împrejurul ei rânjește,

Dar tace, și când suflă crivăț ea sfarmă viforul tăios,

Și ocrotită valea-ntreagă dă roade spornice voios,

Pe când chiar apa care-o sapă din sânul ei se limpezește. 

Bătrâna stâncă e zadarnic de ani luată la mijloc...

În umbra ei pasc încă mieii ș-ajung vlăstarii brazi puternici,

Și fie-n mare sau mic număr, neputincioși sunt cei 

    nemernici — 

    Bătrâna stâncă uriașă e neclintită de pe loc.