Eu am stat ș-am cugetat

Și mijlocul l-am aflat

Viața mea s-o fericesc

E să nu mă mai gândesc. 

Gândul m-a îmbătrânit,

Gândul m-a nenorocit...

Fără gând de mă nășteam,

Nu plângeam, nu sufeream. 

De-am gândi, sau n-am gândi,

Rău-n veci va izbândi,

Și cu gând și fără gând,

Ne vom duce toți pe rând. 

Tot o soartă vom avea,

În zadar fugim de ea,

Căci de suntem pe pământ,

Ne-am născut pentru mormânt. 

Gând mișel, grozav blestem,

Eu de azi nu te mai chem,

Numai rele mi-ai urzit

Și în veci m-ai amăgit. 

Voi o clipă să trăiesc,

Nicidecum să nu gândesc

Să mă uit la stele sus

Fără lui să-i fiu supus. 

Să trăiesc fără să știu

De sunt mort sau de sunt viu,

Și prin lume, călător

Să mă duc nepăsător. 

Să mă-mbăt de dulci lumini,

De mirosul de pe crini,

De-al izvorului murmur

Și de-al cerului azur. 

Și atuncea mizantrop,

Gând nemernic să te-ngrop,

Să te-ngrop în mine-adânc

Și să beau și să mănânc. 

Piatră rece, orb și crud,

Nici un plânset să n-aud

Sub al cerurilor cort

Pentru orice patimi mort. 

Și când ceasul va sosi

Dintre oameni a dosi,

Să mă duc fără să știu

De-am fost mort sau de-am fost viu.