C-o admirare prefăcută sau c-un adânc entuziasm,

Zadarnic ziceți, dulci prieteni, că-mi uit făptura trecătoare;

Zadarnic singur, câteodată, pentru-a scăpa de-al meu 

    marasm, 

Încerc să cred că este astfel și să mă pierd cu ochii-n soare,

În pacea spațiului vecinic, în lumea sfintelor extaze. 

Și tot zadarnic chem în suflet înflăcărarea unui psalm,

Făcând din cântec o minune prin împletirea unei fraze... 

Mă redeștept curând același, și-n mine nu se face calm,

Ci lacrimi port sub orice vorbă pe când în cântece pun raze,

Minciuni cu care caut zilnic să-nșel necazurile mele. 

Poet furat pe veci zadarnic de cerul larg și policrom,

Azvârle harpa de alb fildeș și uită calea către stele,

Te afli încă-n cercul vieții: Ești încă om, ești încă om.