Aide, soartă nempăcată, scoală-te din nou la luptă...

Sau dă-mi viață, sau dă-mi moarte căci din somn m-am 

    deșteptat; 

Ia pumnalul laș dar sigur, dacă sabia ți-e ruptă

Să-l înfigi pân' la prăsele într-un suflet revoltat,

Sapă-mi groapa cât de-adâncă, fă-mi dușmani chiar după 

    moarte 

Când topit îmi va fi corpul, voi fi câmpul plin de flori,

Inimile simțitoare au la piepturi să le poarte —

Voi fi cer, parfum și șoaptă, și nu poți să mă omori.

Poți s-apeși peste-ai mei umeri cu puteri nenduplecate,

Poți să-mi storci cumplite lacrimi sau un rânjet fioros,

Voi găsi în orice timpuri câte-o inimă de frate,

Voi găsi în orice timpuri un răsunet mângâios. 

Dar cum noaptea sta să piară, ca prin visele-adorate

M-am simțit mai viu, mai tânăr, cu durerile-alinate,

Ș-am zâmbit..., uitând veninul care-n suflet mi s-a strâns,

Căci, firește, viața este tot ciudata comedie

Care-amestecă-mpreună și dureri și bucurie,

Punând lacrimi lângă zâmbet, punând zâmbet lângă plâns.