În arcane de pădure întuneric ce spăimântă.

Frunza tace lângă frunză și copac lângă copac;

Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac —

Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. 

În arcane de pădure vijelie ce spăimântă,

Trăsnet roșu ce-nfășoară și surpare de potop;

Pentru ce e armonia o mânie fără scop,

Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă. 

În arcane de pădure grozăvie ce spăimântă,

Aurora-ntârziată nu s-arată sub frunziș,

Întunericul în cale i s-a pus în curmeziș —

Dar privighetoarea cântă, dar privighetoarea cântă.