În zadar, asupritoare, omenirea-naintează,

Stepa largă e și astăzi un domen necucerit;

N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. 

Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit,

Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase,

Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. 

În acea sălbăticie de pustiuri onduloase,

În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund,

Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, 

    O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund.