Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte,

Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri,

Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. 

Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri,

Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, 

Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri.

Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă

Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar,

Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă, 

    Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar.