Înarmat cu bărbăția ce-nseta pe Michel-Angel,

Nimicită o vei ține sub triumful masculin,

Vis în care te va crede o-ntrupare de arhangel. 

Nentocmind decât un suflet, căci a ta va fi deplin,

Într-o noapte o vei smulge și de mamă și de țară,

Alba lună, după dealuri, când alunecă-n declin. 

Fericită, o vei duce sub un cer de primăvară,

Iar pe ierburile stepei, un palat miraculos,

Îl vei face, ca prin farmec, dintr-o dată să răsară, 

    Întinzându-și umbra-n veacuri enigmaticul colos.