Dar un crivăț năpustește viscolirea lui brutală...

Inspirarea exalează un suspin automnal,

Și pustia înghețată se desfășură fatală. 

Viața însă nu-ncetează cursul ei fenomenal,

Din cenușa cea mai rece, izbucnește înfocată,

Se va-ntoarce, se va-ntoarce, strălucitul Germinal. 

Și mi-e inima, zadarnic, de răstriște încercată

Pentru veci, sub deznădejde, nu se poate mormânta...

E tot raiul de-altădată, e tot cuibul de-altădată... 

    Ce-a-nflorit, reînflorește, ce-a cântat, va mai cânta.