Biată inimă pe care o crezusem pe veci moartă,

Înviere, și în tine, schit de taină, a tocat,

Și sub lacrimă lunară, — strop de rouă-n orice soartă, —

Flori de-argint albesc în cerul unui trai întunecat... 

Iar în vraja răzlețită, scânteiază taina rară

Că-n afar' de clipa vieții sunt sublimele-aurori,

Că din iarna-nghețătoare naște calda primăvară,

Și că giulgiurile morții sunt drapări de-nvingători.