Ei nu vorbeau, ci ciripeau,

Căzuți din lună în Paris,

Și cum naintea mea mergeau,

Păreau ieșiți ca dintr-un vis. 

Să-i vadă mulți se întorceau

Aveau un chip de nedescris...

Ei nu vorbeau, ci ciripeau,

Căzuți din lună în Paris. 

Din țară singuri s-au proscris...

Însă de câte ori priveau

Albastrul hainelor deschis,

De ea aminte-și aduceau,

Și nu vorbeau, ci ciripeau.