Rondelul Franței burgheze

Unde este marea Franță?

Ce văd ochii, te sfâșie.

Oh! neroada burghezie,

Și trufașa ignoranță. 

Cerul este de leșie.

Un lințol pentru speranță,

Unde este marea Franță?

Ce văd ochii, te sfâșie. 

Între minte și prostie

S-a scurtat orice distanță. —

Vrut-au toți egali să fie,

Și sunt toți, cu siguranță. —

Unde este marea Franță?

Share on Twitter Share on Facebook