Rondelul uriașului

Monstruos se-ntinde-orașul.

Viciul joacă-n el pe brânci.

Are case, lanț de stânci.

Dracii-n toate și-au locașul. 

Rânjitor pândește-apașul,

Floarea mlaștinii adânci,

Monstruos se-ntinde-orașul.

Viciul joacă-n el pe brânci. 

De cum n-ai ce să mănânci,

Face-ndată pe trufașul,

Și-n mocirlă dându-ți brânci,

El rămâne uriașul. —

Monstruos se-ntinde-orașul.

Share on Twitter Share on Facebook