III

Însă zeul nestatornic 
Lângă ei viclean se plimbă... 
Pune mâinile pe ornic 
Și răpede-a vremii limbă. 

Și pe când ei se răsfață 
În puterea lui măiastră, 
El, suflând pe a lor față, 
Îi aduce-n lumea noastră. 

Zboară-apoi râzând, pribeagul, 
Altora să-și ducă para  
A! De mi-ai călca tu pragul, 
Cum ți-aș smulge aripioara!...