Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?...

Un moment! Și-n el o viață de un secol am trăit!

Pentru tine ce-am fost însă? Tot ce-ai fost și pentru mine.

Un capriciu de o clipă pe-ale inimii ruine!

Iată tot. Fără-ndoială, noaptea, c-o vei fi uitat

Și te miri de întrebare precum însumi sunt mirat;

Unul ș-altul, de atuncea, multe nopți avem de-acele

Ca să ne-amintim de toate, este foarte-adevărat!

Dar secretul întrebării, cunoscut inimii mele,

Nu e-al meu să-l dau pe față, și-ți rămâne a ghici

Pentru ce aceste vorbe vin pe buze-a-mi rătăci

„Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit?...

Un moment!... Și-n el o viață de un secol am trăit!" 

Eram tineri deopotrivă, visători ca Poezia,

Grațioși ca Tinerețea, dulci ca două sărutări

Care-aprind pe buze rumeni ale dragostei-mbătări!

Tu în arte, eu în versuri, ne-ncepuserăm solia,

Viitoru-n fața noastră surâdea, și între noi

Sta capriciul molatic; iar deschis pentru-amândoi

Se afla Musset pe masă. Mai ții minte, spune-mi, oare,

Frazele armonioase din poema-ncântătoare, 

Când perdelele alcovei tresăreau? Când Rolla, mut,

În beția cea din urmă sta cu sufletul pierdut!

Marion, pe-ale lui brațe, o copilă! cumpărată

Pe preț d-aur, de la mă-sa, se zbătea nevinovată!...

O! De ce n-am fost ca Rolla și ca el să fi făcut

A-mi fi noaptea cea din urmă noaptea ce-am păstrat în 

    minte?... 

Câte suferințe astfel nu mi-aș fi cruțat, și cât

N-aș dormi acum de bine printre mutele morminte,

Unde scapi de scârba lumii și de-al traiului urât! 

Spune-mi, draga mea... Mă iartă că era să-ți zic pe nume!...

Poți să fii cu o femeie, dar de ești un om de lume,

Trebuie după aceea, doamnă, ca să-i zici, și eu,

Care fac din lume parte, ca un om cu manieră,

Pot să sar pe ici, pe colo, câte-un gard din drumul meu...

Însăși le-ai sărit adesea... Să sar însă-o barieră...

Nu e-n gustul dumitale și nu poate fi-ntr-al meu!...

Doamna mea, dar. Mai ții minte?... Eu nu uit nimic... Încât

Focul ce ardea în sobă parcă-l văd. Tușeai p-atunce

Și credeai că Moartea, grabnic, are-n groapă să te-arunce

Ea luă amorul nostru și se mulțumi pe-atât!

Este-adevărat, desigur: Nu făcusem jurăminte

Ca să ne iubim o viață cum se face-obicinuit!

Un capriciu de o noapte are altfel de cuvinte

Și, cu toate-aceste, o clipă cât un secol ne-am iubit!

Luna nu era în ceruri ca s-o am de mărturie,

Și-nchizându-și somnoroase ochii lor pătrunzători,

Stelele nenumărate de pe bolta azurie

Dormeau duse prin văzduhuri sub o grea manta de nori!

Ușa chiar era-ncuiată. Iar pe ulița deșeartă

Câțiva nătărăi de frunte se luaseră la ceartă, 

Atrăgând de la fereastră pe un curios gardist,

Care, strâns la cataramă, în mundiru-i de cazarmă,

Dup-o lungă sărutare, auzise-n casă larmă...

Precum vezi, n-am nici un martor, și e lucru foarte trist!...

Lemnele trosneau sub flăcări și se-ncovoiau în două,

Însă în cenușă mută de atunci s-au prefăcut,

Că de-ar ști ca să vorbească revenind la viața nouă,

Multe-ar mai putea să spună ele, care ne-au văzut! 

A! de n-ai uita nimica din momentele trecute,

Dacă noaptea de aprile ți-a rămas în suvenir,

Vino, vom sorbi din cupa fericirilor pierdute.

Zilele vor curge line după-al nopților delir!

Sunt atât de tânăr încă, inima mi-e-atât de plină,

Buzele-mi șoptind un nume după dragoste suspină!

E ciudat, fără-ndoială, — că sunt ani întregi de zile —

Să-mi reamintesc de-o noapte printre nopțile de-aprile,

Și cu gândul dus la tine, visător, să mă trezesc

Cu o patimă în suflet și în inimă c-un nume

Ca să-mi fluture pe buze și să-mi spuie că iubesc!

E ciudat, și n-am ce zice, dar ciudat așa cum este,

Face parte integrantă din a dragostei poveste

Inima este-o enigmă și iubirea un mister,

Le urmez, și iată totul: să le înțeleg nu cer!

De e scris însă departe unde te-afli-acuma, doamnă,

Să uiți nopțile de-aprile pentru nopțile de toamnă

Și să râzi de-aceste versuri ale sufletului meu,

Uită-le, dar lasă-mi dreptul ca să nu le uit și eu,

Și să-mi zic ca mângâiere pentr-o patimă adâncă

„Mai ții oare încă minte noaptea-n care ne-am iubit? 

     O mai ții tu minte încă?... 

    Într-o clipă trecătoare cât un secol am trăit!"