O! condei, în astă lume

Unde sufăr nencetat,

Unde mic și fără nume

Eu cu tine am intrat,

Din pruncie, cu credință, 

Până astăzi m-ai servit,

Neajuns ori suferință

A ta voce mi-a-mblânzit;

Neavând altă putere,

Aste versuri îți dedic,

Căci mi-ești singura avere

Și mi-ești singurul amic! 

Eu de tine niciodată

Pân-acuma n-am roșit;

De o viață nepătată

Împreună am trăit!

Persecuții, calomnie,

În picioare le-ai călcat,

Și lovind în tiranie,

Steagul sfânt l-ai ridicat!

Mi-ai dat zile și putere,

Și, crescându-mă de mic,

Mi-ai fost singura avere,

Mi-ai fost singurul amic! 

În întreaga-ți carieră

Ai rămas neatârnat,

Și oricare barieră

Înaintea ta n-a stat!

Pentru drept și libertate

Astăzi viu să te dezgrop

Ca deviză ai: „Dreptate",

„Libertate” ai de scop!

Rennoind a ta putere,

Fă-te mare din nimic, 

Căci mi-ești singura avere

Și mi-ești singurul amic! 

Calea ta este spinoasă,

Dar învinși dacă vom fi,

Într-o moarte glorioasă

Amândoi ne vom jertfi,

Vei scri ultima-ți cântare

Și apoi, învins de dor,

Te voi rupe cu-ntristare

Și mă voi culca să mor!

Însă nu... S-avem putere,

O! tovarășe unic;

Tu mi-ești singura avere,

Tu mi-ești singurul amic! 

Dumnezeu din cer te vede...

Știe scopul tău dorit,

În dreptatea lui te-ncrede

Și vei fi nebiruit!

Dacă-l chemi, el nu te lasă

El lovește în mârșavi

Și-n mișeii ce apasă

Pe popoarele de bravi!

Scrie, luptă cu putere,

Fără teamă de nimic;

Tu mi-ești singura avere,

Tu mi-ești singurul amic! 

Scopul tău e sfânt și mare

A-mblânzi, a lumina, 

A-nfrăți pe orișicare,

Orice frunți a-nsenina;

A plivi din piepturi ura

Și în inime-a sădi

Tot ce are bun natura,

Om cu om spre-a se-ngrădi!...

Înainte!... Și putere

Aibi, tovarășe unic,...

Tu mi-ești singura avere,

Tu mi-ești singurul amic! 

Lupta este începută

Mergi, și nu te turbura!

Dumnezeu din cer ajută

Rău-n vânt a-l spulbera!...

Fără milă, — fără teamă,

Să urmăm al nostru zbor!...

Până când oare să geamă

Împilatul muritor?

Până când?... S-avem putere!...

Focul naște din nimic...

Tu mi-ești singura avere,

Tu mi-ești singurul amic! 

N-auzi groaznic cum răsună

Tunetul ascuns în nori?...

Nu vestește vreo furtună

Acel tunet trăsnitor?...

E furtună mare, — mare, —

Carnefici! Îngenuncheați!

E poporul în turbare; 

E dreptatea... Tremurați!

Scumpă armă, cu putere,

Azi, în fine, te ridic,

Dar rămâi a mea avere,

Și rămâi al meu amic!