Nu l-ați cunoscut! Prin lume a trecut ca o nălucă,

Înclinat pe-a sa vioară cu un dor nespus de ducă!...

Într-o noapte viforoasă sub fereastră-i m-am oprit, 

    De-armonii cerești răpit, 

Și zărindu-i chipul palid la lumina unei lampe,

Chipul îmi aduse-aminte serafimi din biblici stampe,

Ș-ascultai zburând prin vifor cântecu-i expirător,

Ca un freamăt lung de aripi dintr-al îngerilor zbor; 

M-atrăgea o simpatie tainică spre a-l cunoaște,

Și păstrându-i amintirea printre alte scumpe moaște,

Întâmplarea vru odată să cunosc pe viorist, 

    Să-i strâng mâna de artist! 

Se plângea adeseaoare c-a născut strein pe lume

Fruntea sa nu se-nclinase pe-albul sân al unei mume!

Muma sa era vioara și amanta sa, tot ea,

Pe-amândouă prin arcușu-i le plângea și se plângea! 

Dorul ca să aibi o mumă trebuie să fie mare

Dacă locul să i-l ție însăși arta nu e-n stare.

Într-o zi pe-a sa vioară îl găsiră mort; mereu 

    Cât l-am plâns știu numai eu, 

Și pe piatra funerară, după ultima-i voință,

S-a înscris: „E trist în lume ca să n-aibi nici o ființă,

Nici un suflet să-ți asculte cântecul expirător,

Nici un freamăt lin de aripi dintr-al îngerilor zbor!"