M-am dus departe-n lumea cugetării,

Dezgrănițat-am lumile simțirii

Și deslușit-am fundurile zării...

Lăsat-am omul pradă omenirii, 

Ghicit-am vieți oriunde e lumină,

Lumină unde cugetul n-atinge,

Dar ce folos? Tot omul mă învinge,

Și tot ca el, e inima mea plină. 

Cărări în van croitu-mi-am prin stele,

Zadarnic zborul în sus mi se tot duce,

Nu le pricep, nu mă pricep nici ele.