Desperarea

Atâtea chinuri mă tot apasă,

Curând ca floarea voi veșteji!

Și spun la oameni, dar ce le pasă

Dac-a mea viață se va fini?

Nici consolare nu am în lume,

Chiar râd mulțime de cântul meu.

Stinge-te, viață, stinge-te, nume!

Suflete, zboară la Dumnezeu! 

Crezui odată c-a mea durere

Ea se va stinge, dar eu mă sting!

Căci nu am voie, și n-am putere

Moartea ce vine ca să o resping.

O consolare de l-astă lume

Nu aflai încă la chinul meu.

Stinge-te, viață, stinge-te, nume,

Suflete, zboară la Dumnezeu! 

În van vegheat-am fără-ncetare,

Scriind în versuri dulci lecțiuni.

Lumea-și râse d-a mea cântare,

Râse d-a mele lamentațiuni!

Și vai! nu este streina lume

Patria-mi râse de chinul meu,

Stinge-te, viață, stinge-te, nume,

Suflete, zboară la Dumnezeu! 

Al meu părinte servit-a însă,

Servit-a țara unde născu;

Putu să strângă, dar el nu strânse!

În sărăcie el petrecu!

Oh! și ce moarte îl luă din lume!...

Dar râdeți toți de cântul meu.

Stinge-te, viață, stinge-te, nume,

Suflete, zboară la Dumnezeu! 

Văduvi avute, recompensate,

În aste timpuri sunt nencetat,

Cele sărace sunt delăsate...

Omul virtuții e insultat!

Așa ajunge a noastră lume...

Plânsul oprește cântecul meu.

Stinge-te, viață, stinge-te, nume,

Suflete, zboară la Dumnezeu!

Share on Twitter Share on Facebook