2. Exprimarea valorii produsului în părţi proporţionale ale produsului

Să revenim acum la exemplul care ne-a arătat cum face capitalistul din bani capital. Munca necesară a filatorului său a fost de 6 ore, supramunca tot de 6 ore; gradul de exploatare a forţei de muncă a fost deci de 100%.

Produsul zilei de muncă de 12 ore sînt 20 de pfunzi de fire în valoare de 30 de şilingi. Nu mai puţin de 8/10 din această valoare a firelor (24 de şilingi) sînt formate din valoarea mijloacelor de producţie consumate, care nu fac decît să reapară în produs (20 de pfunzi de bumbac de 20 de şilingi, fusuri etc. de 4 şilingi), constînd, cu alte cuvinte, din capital constant. Celelalte 2/10 sînt valoarea nouă de 6 şilingi, apărută în procesul filatului; jumătate din această valoare nouă înlocuieşte valoarea pe o zi a forţei de muncă care a fost avansată, sau capitalul variabil, iar cealaltă jumătate constituie o plusvaloare de 3 şilingi. Valoarea totală a celor 20 de pfunzi de fire se compune deci precum urmează:

Valoarea firelor de 30 de şilingi =

= 24 de şilingi [c]  + 3 şilingi [v] + 3 şilingi [p]

Întrucît această valoare totală este exprimată în produsul total de 20 de pfunzi de fire, trebuie ca şi diferitele elemente ale valorii să poată fi reprezentate în părţi proporţionale ale produsului.

Dacă valoarea de 30 de şilingi există sub forma a 20 de pfunzi de fire, atunci 8/10 din această valoare, adică partea sa constantă de 24 de şilingi, există în 8/10 din produs, adică în 16 pfunzi de fire. Din aceştia, 131/3 pfunzi reprezintă valoarea materiei prime, a bumbacului filat, în sumă de 20 de şilingi, iar 22/3 pfunzi reprezintă valoarea materialelor auxiliare şi a mijloacelor de muncă consumate, a fusurilor etc., în sumă de 4 şilingi.

Aşadar, 131/3 pfunzi de fire reprezintă tot bumbacul prelucrat în produsul total de 20 de pfunzi de fire, materia primă a produsului total, şi nimic mai mult. E drept că ei nu conţin decît 131/3 pfunzi de bumbac în valoare de 131/3 şilingi, dar valoarea care le-a fost adăugată, adică 62/3 şilingi, constituie un echivalent al bumbacului întrebuinţat pentru ceilalţi 62/3 pfunzi de fire. E ca şi cum acestei din urmă cantităţi de fire i s-ar fi smuls bumbacul, şi tot bumbacul produsului total s-ar fi îngrămădit în 131/3 pfunzi de fire. În schimb însă, această cantitate de fire nu conţine acum nici un atom din valoarea materialelor auxiliare şi a mijloacelor de muncă consumate şi nici din valoarea nou creată în procesul filatului.

Tot aşa ceilalţi 22/3 pfunzi de fire, care conţin restul de capital constant (= 4 şilingi), nu reprezintă decît valoarea materialelor auxiliare şi a mijloacelor de muncă consumate în producerea produsului total de 20 de pfunzi de fire.

Opt zecimi din produs, adică 16 pfunzi de fire, cu toate că, privite din punct de vedere corporal, ca valoare de întrebuinţare, ca fire, sînt creaţie a muncii filatorului, în aceeaşi măsură ca şi celelalte părţi ale produsului, nu conţin totuşi, în această ordine de idei, munca filatorului, muncă absorbită în cursul procesului filatului. E ca şi cum ele s-ar fi transformat în fire fără să fi fost filate, ca şi cum forma lor de fire ar fi pură înşelătorie. Într-adevăr, atunci cînd capitalistul le vinde cu 24 de şilingi, cumpărîndu-şi din nou cu această sumă mijloace de producţie, se vede că 16 pfunzi de fire nu sînt decît buanbac, fusuri, cărbune etc. deghizate.

Dimpotrivă, cele 2/10 din produs rămase, adică cei 4 pfunzi de fire, nu reprezintă acum nimic altceva decît valoarea nouă de 6 şilingi, produsă în cursul celor 12 ore de filat. Ceea ce ele conţineau ca valoare a materiilor prime şi a mijloacelor de muncă consumate a ieşit din ele şi a intrat în primii 16 pfunzi de fire. Munca filatorului întruchipată în 20 de pfunzi de fire este concentrată în 2/10 din produs. Este ca şi cum filatorul ar fi filat 4 pfunzi de fire din aer sau din bumbac şi cu fusuri care, fiind furnizate de natură, fără contribuţia muncii omeneşti, nu adaugă produsului nici o valoare.

Din cei 4 pfunzi de fire, în care se află deci întreaga valoare-nou creată în cursul unei zile de filat, jumătate nu reprezintă decît echivalentul forţei de muncă consumate, deci capitalul variabil de 3 şilingi; iar ceilalţi 2 pfunzi de fire nu reprezintă decît plusvaloarea de 3 şilingi.

Deoarece 12 ore de muncă ale filatorului se materializează în 6 şilingi, în valoarea firului de 30 de şilingi sînt materializate 60 de ore de muncă. Ele există în 20 de pfunzi de fire, din care 8/10 sau 16 pfunzi sînt materializarea a 48 de ore de muncă anterioare procesului filatului, adică a muncii materializate în mijloacele de producţie ale firelor, iar 2/10 sau 4 pfunzi sînt materializarea celor 12 ore de muncă cheltuite în însuşi procesul filatului.

Am văzut mai înainte că valoarea firelor este egală cu suma valorii nou create în cursul producerii lor plus valorile existente anterior în mijloacele lor de producţie. Acum am văzut cum părţile componente ale valorii produsului, diferite din punct de vedere funcţional sau conceptual, pot fi exprimate în părţi proporţionale ale produsului însuşi.

Această scindare a produsului — a rezultatului procesului de producţie — într-o cantitate de produs care nu reprezintă decît munca pe care o conţin mijloacele de producţie, adică partea de capital constant, în altă cantitate care nu reprezintă decît munca necesară adăugată în cursul procesului de producţie, adică partea variabilă a capitalului, şi într-o ultimă cantitate de produs care nu reprezintă decît supramuncă adăugată în cursul aceluiaşi proces, adică plusvaloarea, este pe cît de simplă pe atît de importantă, după cum va arăta aplicarea ei ulterioară la unele probleme complicate şi încă nerezolvate.

Acum noi am considerat produsul total ca un rezultat finit al unei zile de muncă de 12 ore. Dar putem să-l urmărim şi în procesul lui de formare şi să exprimăm totuşi produsele parţiale ca părţi ale produsului, diferite din punct de vedere funcţional.

Filatorul produce în 12 ore 20 de pfunzi de fire, deci într-o oră 12/3 pfunzi, iar în 8 ore 131/3 pfunzi, adică un produs parţial de valoare egală cu valoarea totală a bumbacului care se filează în cursul întregii zile de muncă. Tot astfel produsul parţial al următoarei ore şi 36 de minute este = 22/3 pfunzi de fire şi reprezintă deci valoarea mijloacelor de muncă consumate în cursul a 12 ore de muncă. Tot aşa în următoarea oră şi 12 minute filatorul produce 2 pfunzi de fire = 3 şilingi, o valoare a produsului egală cu întreaga valoare creată în 6 ore de muncă necesară. În sfîrşit, în ultimele 6/5 de oră el produce alţi 2 pfunzi de fire, a căror valoare este egală cu plusvaloarea creată de supramunca sa de o jumătate de zi. Acest mod de a calcula îi serveşte fabricantului englez pentru uzul său casnic, şi el va spune, de pildă, că în primele 8 ore, adică în primele 2/3 ale zilei de muncă, el îşi acoperă costul bumbacului etc. Vedem deci că formula este justă; ea nu este de fapt decît prima formulă transpusă din spaţiu, unde părţile produsului stau gata unele lîngă altele, în timp, unde ele se succed. Dar formula poate să fie însoţită şi de reprezentări foarte barbare, mai ales în capetele care sînt tot atît de interesate din punct de vedere practic în procesul de valorificare, pe cît sînt de interesate în a-i da o interpretare greşită din punct de vedere teoretic. Astfel, unii îşi pot închipui că filatorul nostru produce sau înlocuieşte, de pildă, în primele 8 ore ale zilei sale de muncă valoarea bumbacului, în următoarea oră şi 36 de minute valoarea mijloacelor de muncă consumate, în următoarea oră şi 12 minute valoarea salariului şi că el nu consacră fabricantului, producerii de plusvaloare, decît faimoasa „ultimă oră“. Filatorului i se atribuie astfel o dublă minune: de a produce bumbacul, fusul, maşina cu abur, cărbunele, uleiul etc. în acelaşi moment în care filează cu ajutorul lor şi de a face dintr-o zi de muncă de o intensitate dată cinci asemenea zile. Căci în cazul nostru producţia materiei prime şi a mijloacelor de muncă necesită 24/6, adică 4 zile de muncă de cîte 12 ore, iar transformarea lor în fire o altă zi de muncă de 12 ore. Că setea de îmbogăţire crede în asemenea minuni şi că găseşte întotdeauna un sicofant doctrinar care să le demonstreze, reiese din următorul exemplu devenit celebru.