7. Lupta pentru ziua de muncă normală. Repercusiunile legislaţiei engleze cu privire la reglementarea muncii în fabrici asupra altor ţări

Cititorul îşi amiteşte că producerea de plusvaloare sau stoarcerea de supramuncă formează conţinutul şi scopul specific al producţiei capitaliste, abstracţie făcînd de orice eventuale schimbări care ar interveni în modul de producţie însuşi şi care ar rezulta din subordonarea muncii faţă de capital. El îşi mai aminteşte că, din punctul de vedere examinat pînă acum, numai muncitorul independent, şi deci, după lege, major, are, în calitate de vînzător de marfă, raporturi contractuale cu capitalistul. Dacă, aşadar, în schiţa noastră istorică rolul principal îl joacă, pe de o parte, industria modernă, pe de altă parte munca celor minori sub raport fizic şi juridic, pe cea dintîi am considerat-o doar ca o sferă specială a stoarcerii de muncă, iar pe cea de-a doua un exemplu deosebit de grăitor în acest sens. Fără a anticipa expunerile ulterioare, din simpla înlănţuire a faptelor istorice rezultă:

Întîi: în industriile care au fost cel dintîi revoluţionate de apă, abur şi maşini, în aceste prime creaţii ale modului de producţie modern, în filaturile şi în ţesătoriile de bumbac, de lînă, de in şi de mătase, tendinţa capitalului de a prelungi peste măsură şi fără scrupule ziua de muncă a fost la început satisfăcută. Modul material de producţie schimbat şi relaţiile sociale ale producătorilor, şi ele corespunzător schimbate 186) , dau naştere întîi unei prelungiri nelimitate a zilei de muncă şi provoacă apoi, ca o reacţie, controlul societăţii, care pe cale legislativă limitează, reglementează şi uniformizează ziua de muncă şi pauzele ei. De aceea acest control se stabileşte pe cale legislativă în cursul primei jumătăţi a secolului al XIX-lea doar în mod excepţional 187) . După cucerirea ţinutului de baştină al noului mod de producţie s-a văzut nu numai că multe alte ramuri de producţie au fost supuse între timp regimului de fabrică propriu-zis, dar şi că manufacturile cu metode de lucru mai mult sau mai puţin învechite, ca olăriile, sticlăriile etc., ca meseriile de modă veche, ca brutăriile, ba chiar, în cele din urmă, şi aşa-numita muncă la domiciliu, răzleţită, cum e confecţionarea cuielor etc. 188) , de mult căzuseră pradă exploatării capitaliste, ca şi fabrica. Legislaţia a fost astfel nevoită să renunţe treptat la caracterul ei de legislaţie excepţională sau, acolo unde procedează, ca în Anglia, după cazuistica romană, să considere, după bunul plac, drept fabrică (factory) orice casă în care se lucrează 189) .

Al doilea: istoria reglementării zilei de muncă în unele ramuri de producţie, lupta care se mai dă şi astăzi pentru această reglementare în alte ramuri dovedesc limpede că, pe o anumită treaptă de maturizare a producţiei capitaliste, muncitorul izolat, muncitorul ca vînzător „liber“ al forţei sale de muncă, e înfrînt fără putinţă de împotrivire. Instituirea unei zile de muncă normale constituie, prin urmare, produsul unui îndelungat război civil, mai mult sau mai puţin voalat, între clasa capitaliştilor şi clasa muncitoare. Întrucît lupta a pornit în sfera industriei moderne, ea a izbucnit mai întîi în patria acestei industrii, în Anglia 190) . Muncitorii de fabrică englezi au fost campionii, nu numai ai clasei muncitoare engleze, ci şi ai clasei muncitoare moderne în genere, după cum şi teoreticienii lor au fost primii care au aruncat teoriei capitalului mînuşa 191) . Iată de ce filozoful de fabrică Ure denunţă drept o ruşine de neşters a clasei muncitoare engleze faptul că şi-a înscris pe stindard „sclavia legilor cu privire la reglementarea muncii în fabrici“, în vreme ce capitalul luptă bărbăteşte pentru „deplina libertate a muncii“ 192) .

Franţa şchioapătă încet în urma Angliei. Pentru naşterea legii zilei de muncă de douăsprezece ore 193) , mult mai imperfectă decît originalul ei englez, a fost necesară revoluţia din februarie. Cu toate acestea, metoda revoluţionară franceză îşi manifestă avantajele ei caracteristice. Dintr-o singură lovitură ea dictează tuturor atelierelor şi fabricilor, fără deosebire, aceeaşi limită a zilei de muncă, în timp ce legislaţia engleză cedează, împotriva voinţei ei, ba într-un punct, ba într-altul, presiunii împrejurărilor şi alege calea cea mai bună pentru a genera noi pricini de complicaţii juridice 194) . Pe de altă parte, legea franceză proclamă drept principiu ceea ce în Anglia s-a dobîndit prin luptă numai pentru copii, minori şi femei şi este revendicat abia acum ca drept general 195) .

În Statele Unite ale Americii de Nord, orice mişcare muncitorească independentă a rămas paralizată atîta timp cît sclavia întina o parte din republică. Munca în piele albă nu se poate emancipa acolo unde munca în piele neagră este stigmatizată. Dar din moartea sclaviei a răsărit de îndată o viaţă nouă, întinerită.

Primul rod al războiului civil a fost agitaţia pentru ziua de muncă de 8 ore, care s-a răspîndit vertiginos, cu paşii de şapte poşte ai locomotivei, de la Oceanul Atlantic la cel Pacific, din Noua Anglie pînă în California. Congresul general muncitoresc de la Baltimore 108 (august 1866) declară:

„Primul şi marele imperativ al momentului de faţă pentru a elibera munca din această ţară de sclavia capitalistă este promulgarea unei legi prin care ziua de 8 ore să fie declarată zi de muncă normală pentru toate statele Uniunii americane. Sîntem hotărîţi să ne încordăm toate puterile pînă ce acest glorios rezultat va fi atins“ 196) .

În acelaşi timp (începutul lunii septembrie 1866), „Congresul internaţional al muncitorilor“ de la Geneva a hotărît, la propunerea Consiliului General de la Londra: „Declarăm că o condiţie preliminară, fără de care toate încercările de eliberare sînt sortite eşecului, este limitarea zilei de muncă... Noi propunem limitarea prin lege a zilei de muncă la 8 ore 109 .

Mişcarea muncitorească, născută spontan de ambele părţi ale oceanului din înseşi relaţiile de producţie, confirmă cuvintele inspectorului de fabrici englez R. J. Saunders i) :

„Nu se vor putea lua niciodată cu oarecare şanse de succes noi măsuri pentru reformarea societăţii dacă ziua de muncă nu va fi fost în prealabil limitată şi dacă nu va fi fost impusă respectarea strictă a limitei prescrise“ 197) .

Trebuie să recunoaştem că muncitorul nostru iese din procesul de producţie altfel decît a intrat în el. Pe piaţă, în calitate de posesor al mărfii „forţă de muncă“, el se află faţă în faţă cu alţi posesori de marfă, adică ca posesor de marfă contra posesor de marfă. Contractul prin care îi vinde capitalistului forţa sa de muncă atestă, ca să zicem aşa, negru pe alb că el dispune liber de persoana sa. După ce tîrgul a fast încheiat, se dovedeşte că el n-a fost un „agent liber“, că durata de timp pentru care are libertatea să-şi vîndă forţa de muncă este timpul pentru care este silit să-şi vîndă forţa de muncă 198) , că de fapt vampirul care îl suge nu-i dă drumul „atîta timp cît se mai poate suge din ea o picătură de sînge, cît se mai poate stoarce din muşchii, din vinele ei un efort“ 199) . Pentru „a se apăra“ de şarpele chinurilor lor 110 , muncitorii trebuie să-şi strîngă rîndurile şi să impună, ca clasă, statului, o lege, o stavilă socială puternică, care să-i împiedice pe ei înşişi de a se vinde pe sine împreună cu progenitura lor, printr-un contract încheiat de bunăvoie cu capitalul, hărăzindu-se morţii sigure şi sclaviei 200) . Locul pomposului catalog al „drepturilor inalienabile ale omului“ îl ia modesta Magna Charta 111 a zilei de muncă limitate prin lege, care „precizează, în sfîrşit, cînd se termină timpul pe care muncitorul îl vinde şi cînd începe timpul care îi aparţine lui însuşi“ 201) . Quantum mutatus ab illo! 112

 

 

 

 

35) „O zi de muncă este o mărime nedeterminată; ea poate fi lungă sau scurtă“. („An Essay on Trade and Commerce, containing Observations on Taxation etc“, London 1770, p. 73.)

36) Iată o întrebare infinit mai însemnată decît celebra întrebare adresată de sir Robert Peel i) Camerei de comerţ din Birmingham: „What is a pound ?“ *1 , o întrebare care a putut fi pusă numai pentru că Peel ştia despre natura banilor tot atît de puţin ca şi „little shilling men“ 77 din Birmingham.

37) „Este menirea capitalistului de a obţine cu capitalul cheltuit o cantitate cît mai mare de muncă“. („D'obtenir du capital dépensé la plus forte somme de travail possible“.) (J. G. Courcelle-Seneuil i) , „Traité théorique et pratique des entreprises industrielles“, 2ème edit., Paris 1857, p. 62.)

38) „Pierderea unei ore de muncă pe zi reprezintă o daună enormă pentru un stat comercial“. „Consumul articolelor de lux este foarte mare la sărăcimea muncitoare din acest regat; mai ales la plebea din manufacturi; cu această ocazie însă, ea îşi consumă şi timpul, un consum mai funest decît oricare altul“. („An Essay on Trade and Commerce etc.“, p. 47 şi 153.)

39) „Dacă muncitorul liber se odihneşte un moment, economia meschină, care-l urmăreşte cu ochi neliniştiţi, pretinde că a fost furată“. (N. Linguet i) , „Théorie des Loix Civiles etc.“, London 1767, t. II, p. 466.)

40) În timpul marii strike *3 din 1860—1861 a builder *4 -ilor din Londra, care cereau reducerea zilei de muncă la 9 ore, comitetul lor a publicat o declaraţie foarte asemănătoare cu pledoaria muncitorului nostru. Declaraţia face o aluzie ironică la faptul că cel mai avid dintre „building masters“ *5 — un oarecare sir M. Peto i) — ar avea „reputaţia de sfînt“. (Acest Peto a avut, după 1867, acelaşi sfîrşit ca şi Strousberg i) !)

41) „Cei care muncesc... hrănesc în realitate atît pe pensionarii, numiţi bogaţi, cît şi pe ei înşişi“. (Edmund Burke i) , l. c., p. 2, 3.)

42) Cu foarte multă naivitate, Niebuhr i) remarcă în lucrarea sa „Römische Geschichte“: „Nu putem tăgădui că opere de felul celor etrusce, ale căror ruine stîrnesc uimire, presupun, în statele mici (!), existenţa seniorilor şi a şerbilor“. Sismondi i) , mult mai profund, spunea că „dantelele de Bruxelles“ presupun existenţa patronilor şi a muncitorilor salariaţi.

43) „Nu-i poţi privi pe aceşti nenorociţi“ (din minele de aur situate între Egipt, Etiopia şi Arabia), „care nu au nici măcar putinţa să-şi cureţe trupul şi să-şi acopere goliciunea, fără a le deplînge soarta jalnică. Căci aici nu există nici milă şi nici cruţare pentru cei bolnavi, pentru cei nevolnici, pentru bătrîni, pentru slăbiciunea femeilor. Mînaţi cu bîta, toţi trebuie să muncească fără răgaz, pînă ce moartea pune capăt chinurilor şi mizeriei lor“. (Diod. Sic., „Historische Bibliothek“, Buch 3. c. 13, [p. 260].)

44) Cele ce urmează se referă la situaţia din Provinciile române, aşa cum se prezenta ea înainte de schimbările 78 survenite în urma războiului Crimeii.

44a) {Notă la ediţia a 3-a. — Acest lucru este valabil şi pentru Germania, în special pentru Prusia de la răsărit de Elba. În secolul al XV-lea ţăranul german era aproape în tot locul supus anumitor servituţi în produse şi muncă, dar în rest rămînea, cel puţin în fapt, un om liber. Coloniştii germani din Brandenburg, Pomerania, Silezia şi Prusia Orientală erau recunoscuţi chiar de drept ca oameni liberi. Victoria nobilimii în războiul ţărănesc a pus capăt acestei situaţii. Au redevenit şerbi nu numai ţăranii învinşi din Germania de sud. Încă de pe la mijlocul secolului al XVI-lea ţăranii liberi din Prusia Orientală, Brandenburg, Pomerania, Silezia şi curînd şi cei din Schleswig-Holstein au fost reduşi la starea de şerbie. (Maurer i) , „Fronhöfe“, IV. Bd. — Meitzen i) , „Der Boden des Pr. Staats“. — Hanssen i) , „Leibeigenschaft in Schleswig-Holstein“.) — F. E.}

45) Alte amănunte se găsesc la É. Regnault i) , „Histoire politique et sociale des Principautés Danubiennes“, Paris 1855, [p. 304 şi urm.] (Vezi K. Marx, „Însemnări despre români“, Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1964. — Nota trad.)

46) „În genere, înăuntrul anumitor limite, pentru fiinţele organice depăşirea mărimii mijlocii a speciei lor constituie un semn de prosperitate. La om, dacă dezvoltarea sa este stînjenită de condiţii fie de ordin fizic, fie de ordin social, statura devine mai mică. În toate ţările europene unde subzistă sistemul conscripţiei, de la introducerea lui statura medie a bărbaţilor adulţi s-a micşorat şi în general ei sînt mai puţin apţi pentru serviciul militar. Înainte de revoluţie (1789), statura minimă pentru infanterişti era, în Franţa, de 165 de centimetri; în 1818 (legea din 10 martie) de 157, iar după legea din 21 martie 1832 de 156 de centimetri; în Franţa, în medie, din cauza staturii prea mici sau a unor defecte fizice, au fost găsiţi inapţi mai mult de jumătate din numărul celor prezentaţi la recrutare. În Saxonia statura reglementară pentru armată era, în 1780, de 178 de centimetri ; în prezent a coborît la 155. În Prusia ea este de 157. Din datele publicate de dr. Meyer în «Bayrische Zeitung» din 9 mai 1862 rezultă că, luînd ca medie o perioadă de 9 ani, în Prusia, din 1.000 de recruţi, 716 au fost inapţi pentru serviciul militar: 317 din cauza staturii prea mici şi 399 din cauza unor defecte fizice... În 1858, oraşul Berlin nu şi-a putut completa contingentul său pentru Ersatzreserve: lipseau 156 de oameni“. (J. v. Liebig i) , „Die Chemie in ihrer Anwendung auf Agrikultur und Physiologie“, 1862, 7. Aufl. Baud I, p. 117, 118.)

47) Istoricul legii pentru reglementarea muncii în fabrici din 1850 este expus în cuprinsul acestui capitol.

48) Asupra perioadei cuprinse între începuturile marii industrii din Anglia şi 1845 mă opresc doar pe alocuri în expunerea mea, şi în această privinţă recomand cititorului cartea: „Die Lage der arbeitenden Klasse in England“, de Friedrich Engels, Leipzig, 1845. (Vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 2, Bucureşti, Editura politică 1962, ed. a II-a, p. 239—532. — Nota trad.) Cît de profund a sesizat Engels spiritul modului de producţie capitalist, o arată aşa-numitele Factory Reports şi Reports on Mines etc., apărute de la 1845 încoace; iar cît de minunat a descris în toate amănuntele ei situaţia existentă o vădeşte chiar cea mai superficială comparaţie între lucrarea sa şi rapoartele oficiale, publicate 18—20 de ani mai tîrziu, ale lui Children's Employment Commission (1863—1867). Aceste rapoarte se ocupă anume de acele ramuri ale industriei în care legislaţia pentru reglementarea muncii în fabrici nu fusese încă introdusă pînă în 1862 şi, în parte, n-a fost introdusă nici pînă în prezent. Deci în aceste cazuri, starea de lucruri descrisă de Engels n-a suferit modificări, mai mari sau mai mici, impuse din afară. Exemplele mele au fost alese mai cu seamă din perioada de după 1848, perioada liberului schimb, acea epocă paradisiacă despre care comisvoiajorii liberului schimb, pe cît de guralivi, pe atît de ignoranţi, le tot îndrugă *9 germanilor atîtea minunăţii. — De altfel Anglia figurează aici pe primul plan numai fiindcă reprezintă în mod clasic producţia capitalistă şi fiindcă e singura ţară care dispune de o statistică oficială continuă în domeniul abordat.

49) „Suggestions etc. by Mr. L. Horner, Inspector of Factories“, în „Factories Regulation Act. Ordered by the House of Commons to be printed 9, Aug. 1859“, p. 4, 5.

50) „Reports of the Insp. of Fact. for the half year, Oct. 1856“, p. 35.

51) „Reports etc. 30th April 1858“, p. 9.

52) „Reports etc“, l. c., p. 10.

53) „Reports etc“, l.c., p. 25.

54) „Reports etc. for the half year ending 30th April 1861“. Vezi Appendix nr. 2; „Reports etc. 31st Octob. 1862“, p. 7, 52, 53. Abuzurile se înmulţesc din a doua jumătate a anului 1863. Comp. „Reports etc. ending 31st Oct. 1863“, p. 7.

55) „Reports etc. 31st Oct. 1860“, p. 23. Fanatismul cu care „braţele din fabrică“ se opun, după cum au declarat fabricanţii în faţa justiţiei, oricărei întreruperi a muncii în fabrică rezultă din următoarea întimplare ciudată: la începutul lunii iunie 1836 judecătorii de pace din Dewsbury (Yorkshire) au primit mai multe denunţuri potrivit cărora proprietarii a 8 fabrici mari din apropierea localităţii Batley ar fi violat legea pentru reglementarea muncii în fabrici. Cîţiva din aceşti domni erau acuzaţi de a fi pus să muncească 5 băieţi, între 12 şi 15 ani, începînd de vineri ora 6 dimineaţa pînă a doua zi, sîmbăta, la ora 4 d.m., fără a le acorda alt repaus decît cel pentru masă şi o oră de somn la miezul nopţii. Copiii aceştia aveau de robotit fără odihnă timp de 30 de ore în aşa-numitul „shoddy-hole“ *10 , cum i se spune magherniţei în care se scarmănă zdrenţele de lînă şi în care un nor des de praf, de scamă etc. sileşte chiar şi pe lucrătorul adult să-şi lege mereu gura cu batista pentru a-şi apăra plămînii! Domnii acuzaţi au dat asigurări — fiind quakeri, aveau prea multe scrupule religioase pentru a depune jurămint — că, în marea lor bunătate, le-ar fi permis acestor copii nenorociţi să doarmă 4 ore, dar că îndărătnicii de copii n-ar fi vrut cu nici un chip să meargă la culcare! Domnii quakeri au fost condamnaţi la o amendă de 20 l. st. Dryden i) îi anticipase pe aceşti quakeri:

     „O vulpe plină de făţarnică sfinţie

     Fugea de jurămînt, minţind ca o satană.

     Stîlp de altar părea, pios svîrlea ochiade,

     Şi nu cădea-n păcat, 'nainte 'să se roage!“ 80

56) „Rep. Etc. 31st Oct. 1856“, p. 34.

57) L. c., p. 35.

58) L. c., p. 48.

59) L. c.

60) L. c.

61) L. c, p. 48.

62) „Moments are the elements of profit“. („Rep. of the Insp. etc. 30th. April 1860“, p. 56.)

63) Expresia s-a încetăţenit oficial atît în fabrici, cît şi în rapoartele cu privire la situaţia din fabrică.

64) „Lăcomia fabricanţilor, ale căror cruzimi comise în goana după cîştig abia dacă au fost întrecute de cruzimile făptuite de spanioli în timpul cuceririi Americii, în goana lor după aur“. (John Wade i) , „History of the Middle and Working Classes“, 3-rd. ed. Lond. 1835, p. 114.) Partea teoretică a acestei cărţi, un fel de schiţă a economiei politice, conţine unele lucruri originale pentru vremea aceea, cu privire la crizele comerciale de pildă. Partea istorică constituie un plagiat neruşinat al lucrării lui sir M. Eden i) , „The State of the Poor“, London 1797.

65) London „Daily Telegraph“ din 17 ianuarie 1860.

66) Comp. Engels, „Lage etc“, p. 249—251 (Vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 2, Bucureşti, Editura politică 1962, ed. a II-a, p. 445.—448. — Nota trad.).

67) „Children's Employment Commission, First Report etc. 1863“, Appendix, p. 16, 19, 18.

68) „Public Health, 3rd Report etc.“, p. 103, 105.

69) „Children's Employm. Commission, 1863“, p. 24, 22 şi XI.

70) L. c, p. XLVII.

71) L.c., p. LIV.

72) Acest timp suplimentar nu trebuie înţeles ca timp de supramuncă în sensul nostru. Aceşti domni consideră munca de 101/2 ore drept zi de muncă normală, care cuprinde deci şi supramuncă normală. După aceea începe „timpul suplimentar“, care se plăteşte ceva mai bine. Vom vedea, cu un prilej ulterior, că folosirea forţei de muncă în decursul aşa-zisei zile normale de muncă e plătită sub valoarea ei, astfel încît „timpul suplimentar“ nu constituie decît un truc al capitaliştilor pentru a stoarce mai multă „supramuncă“, ceea ce, de altfel, este cazul şi atunci cînd forţa de muncă folosită în cursul „zilei normale“ e realmente plătită integral.

73) L.c. Appendix, p. 123, 124, 125, 140 şi LXIV.

74) În comerţ, piatra acră sub formă de pulbere fină sau amestecată cu sare constituie un articol obişnuit, purtînd denumirea semnificativă de „baker's stuff“ *15 .

75) Se ştie că funinginea reprezintă o formă foarte concentrată a carbonului şi constituie un îngrăşămînt vîndut arendaşilor englezi de către hornarii capitalişti. În 1862 „Juryman“ *19 -ul britanic trebuia să decidă într-un proces dacă funinginea amestecată, fără ştirea cumpărătorului cu 90% praf şi nisip constituie funingine „veritabilă“ în sens „comercial“ sau funingine „falsificată“ în sens „juridic“. „Amis du commerce“ au decis că e vorba de funingine comercială „veritabilă“ şi au respins acţiunea arendaşului, care, pe deasupra, a fost condamnat şi la plata cheltuielilor de judecată.

76) Chimistul francez Chevallier i) , într-o lucrare despre „les sophistications“ *20 de mărfuri, enumera cîte 10, 20, 30 de metode diferite de falsificare a multora din cele 600 şi ceva de articole pe care le trece în revistă. El adaugă că nu cunoaşte toate metodele şi că dintre cele pe care le cunoaşte nu le menţionează pe toate. Pentru zahăr el indică 6 metode de falsificare, pentru untdelemn 9, pentru unt 10, pentru sare 12, pentru lapte 19, pentru pîine 20, pentru rachiu 23, pentru făină 24, pentru ciocolată 28, pentru vin 30, pentru cafea 32 etc. Dar nici bunul dumnezeu nu scapă de această soartă. Vezi Rouard de Card i) , „De la falsification des substances sacramentelles“, Paris 1856.

77) „Report etc. relating to the Grievances complained of by the Journeymen Bakers etc.“, London 1862 şi „Second Report etc.“, London 1863.

78) L.c., „First Report etc.“, p. VI/VII.

79) L.c., p. LXXI.

80) George Read i) , „The History of Baking“, London 1848, p. 18.

81) „Report (First) etc. Evidence“. Depoziţia „full priced baker“-ului Cheesman, p. 108.

82) George Read, l. c. La sfîrşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, „factor“-ii (agenţii), care se vîrau în toate meseriile posibile, erau denunţaţi oficial ca „Public Nuisances“ *22 . Astfel, de pildă, la întrunirea trimestrială a judecătorilor de pace din comitatul Somerset, Grand Jury 83 a adresat un „presentment“ *23 Camerei comunelor în care se spune, între altele, că „aceşti agenţi ai Blackwell Hall-ului sînt o calamitate publică, păgubind comerţul de postav; ei trebuie deci reprimaţi ca elemente dăunătoare“. („The Case of our English Wool etc.“, London 1685, p. 6, 7.)

83) „First Report etc.“, p. VIII.

84) „Report of Committee on the Baking Trade in Ireland for 1861“.

85) L.c.

86) Întrunire publică a muncitorilor agricoli în Lasswade, lîngă Glasgow, la 5 ianuarie 1866. (Vezi „Workman's Advocate“, din 13 ianuarie 1866.) Înfiinţarea, la sfîrşitul anului 1865, a unui trade-union al muncitorilor agricoli, mai întîi în Scoţia, reprezintă un eveniment istoric. În unul din cele mai oprimate districte agricole ale Angliei, în Buckinghamshire, muncitorii salariaţi au organizat, în martie 1867, o grevă de mari proporţii pentru majorarea salariului săptămînal de la 9—10 şilingi la 12 şilingi. — (Din cele de mai sus se poate vedea că mişcarea proletariatului agricol englez, complet zdrobită prin reprimarea, după 1830, a demonstraţiilor sale violente şi mai ales prin introducerea noii legi pentru asistenţa săracilor, reîncepe în deceniul al 7-lea, pentru ca, în cele din urmă, în 1872 să facă epocă. În volumul al II-Iea voi reveni la acest lucru, precum şi asupra Cărţilor Albastre cu privire la situaţia muncitorului agricol englez apărute de la 1867 încoace. Adaos la ed. a 3-a.)

87) „Reynolds' Paper“, (21) ianuarie 1866. Imediat după aceea, săptămînă de săptămînă acelaşi hebdomadar a întocmit, sub „sensational headings“ *26 ca „Fearful and fatal accidents“ *27 , „Appalling tragedies“ *28 etc., o întreagă listă de noi catastrofe feroviare. La acestea, un muncitor de pe linia North Stafford a răspuns: „Oricine ştie ce se poate întîmpla dacă atenţia mecanicului şi a fochistului slăbeşte fie şi o singură clipă. Şi cum să fie altfel cînd munca se prelungeşte peste măsură, pe vreme oricît de aspră, fără pauză şi fără odihnă? Să luăm, de pildă, următorul caz, care se repetă zilnic. Un fochist şi-a început munca lunea trecută dis-de-dimineaţă. El şi-a încheiat-o după 14 ore şi 50 de minute. Înainte de a fi avut măcar timpul să-şi bea ceaiul, a fost chemat din nou la muncă. El a trebuit deci să robotească fără întrerupere timp de 29 de ore şi 15 minute. În restul săptămînii el a muncii după cum urmează: miercuri 15 ore; joi 15 ore şi 35 de minute; vineri 141/2 ore; sîmbăta 14 ore şi 10 minute; total pe întreaga săptămînă — 88 de ore şi 30 de minute. Şi acum, imaginaţi-vă uimirea lui cînd i s-a plătit doar pentru 6 zile de muncă. Omul era un novice şi a întrebat ce anume se înţelege prin o zi de muncă. Răspuns: 13 ore, adică 78 de ore pe săptămînă. Şi atunci cum rămîne cu plata celor 10 ore şi 30 de minute suplimentare? După multă ciorovăială a mai primit o indemnizaţie de 10 pence“ (mai puţin de 10 groşi de argint). (L.c., nr. din 4 februarie 1866.)

88) Comp. F. Engels, l.c., p. 253, 254. (Vezi F. Engels. „Situaţia clasei muncitoare din Anglia“, în K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 2, Bucureşti, Editura politică, 1962, ed. a II-a, p. 239—532. — Nota trad.)

89) Doctorul Letheby i) , medic la Board of Health *29 , a declarat atunci: „Pentru un adult, într-un dormitor ar trebui să existe minimum 300 de picioare3 de aer, iar într-o cameră de locuit, 500 de picioare3“. „Doctorul Richardson i) , medic-şef al unui spital din Londra, spune: „Cusătoresele de tot felul, modistele, croitoresele şi lenjeresele îndură o întreită mizerie — muncă excesivă, aer insuficient şi hrană sau digestie insuficientă. În genere această muncă se potriveşte din toate punctele de vedere mai degrabă femeilor decît bărbaţilor. Dar în ramura respectivă, nenorocirea rezultă din faptul că ea a fost monopolizată, mai ales în capitală, de vreo 26 de capitalişti, care, prin mijloacele de constrîngere generate de capital (that spring from capital), storc economii din muncă (force economy out of labour; adică economisesc cheltuieli făcînd risipă de forţă de muncă). Puterea lor este resimţită de întreagă această categorie de muncitoare. Dacă o croitoreasă izbuteşte să-şi facă o mică clientelă, concurenţa o sileşte să se spetească acasă muncind, pentru a-şi păstra clientela, şi în mod necesar aceeaşi muncă excesivă ea trebuie s-o impună şi ajutoarelor ei. Dacă atelierul ei nu merge bine sau dacă nu este în stare să lucreze pe cont propriu, ea se angajează într-o întreprindere unde nu se munceşte mai puţin, dar unde plata este sigură. În această situaţie, ea devine o adevărată sclavă azvîrlită încoace încolo de orice fluctuaţie a societăţii; ba acasă, într-o odăiţă, muritoare sau aproape muritoare de foame; ba din nou la lucru 15, 16 sau chiar 18 ore din 24, într-un aer insuportabil şi cu o hrană care, chiar de ar fi bună, nu poate digerată din cauza lipsei de aer curat. Acestea sînt victimele care întreţin ftizia, prin excelenţă boala lipsei de aer“. (Dr. Richardson, „Work and Overwork“, „Social Science Review“, 18 iulie 1863.)

90) „Morning Star“, 23 iunie 1863. „Times“ s-a folosit de acest caz pentru a lua apărarea proprietarilor de sclavi din America împotriva lui Bright etc. „Foarte mulţi dintre noi — spune ziarul — sînt de părere că atîta timp cît, folosind biciul foamei în locul şfichiului de cnut, punem să se spetească tinerele noastre femei, nu prea avem dreptul să tunăm şi să fulgerăm împotriva unor familii care s-au născut proprietare de sclavi şi care cel puţin îşi hrănesc bine sclavii şi-i pun să muncească mai cu măsură“. („Times“, 2 iulie 1863.) Tot aşa „Standard“, un ziar al toryilor, l-a dăscălit pe reverendul Newman Hall i) : „Pe proprietarii de sclavi îi excomunică, dar se roagă împreună cu oamenii cumsecade care-i silesc pe vizitiii şi pe conducătorii de omnibuze din Londra etc. să muncească zilnic cîte 16 ore în schimbul unui salariu de mizerie“. În fine, a cuvîntat şi oracolul, d-l Thomas Carlyle i) , despre care scrisesem încă în 1850 83 : „Geniul s-a dus dracului, cultul a rămas“. Într-o parabolă scurtă el reduce războiul civil din America, singurul eveniment măreţ al istoriei contemporane, la faptul că Petru din nord vrea cu tot dinadinsul să-i spargă capul lui Pavel din sud, pe motiv că Petru din nord îşi „închiriază“ muncitorii „cu ziua“, iar Pavel din sud „îi închiriază pe viaţă“. („Macmillan's Magazine“. Ilias Americana in nuce. Numărul din august 1863.) Astfel s-a spart, în sfîrşit, balonul de săpun al simpatiei toryilor pentru muncitorul salariat, dar numai de la oraş, pentru cel agricol nici pomeneală! căci sîmburele acestei simpatii se cheamă — sclavie!

91) Dr. Richardson, l. c.

92) „Children's Employment Commission. Third Report“, Lond. 1864“ p. IV, V, VI.

93) „La Staffordshire, ca şi în sudul Wales-ului, fete tinere şi femei muncesc în minele de cărbuni şi la haldele de cocs, şi nu numai ziua, ci şi noaptea. În rapoartele prezentate parlamentului, acest fapt a fost deseori menţionat şi calificat drept o practică legată de inconveniente mari şi evidente. Aceste femei, care lucrează împreună cu bărbaţii şi abia dacă se deosebesc de ei prin îmbrăcăminte, mînjite şi înnegrite de fum, sînt expuse depravării, deoarece îşi pierd orice respect de sine ca urmare aproape inevitabilă a ocupaţiei lor nefeminine“. (L. c, 194, p. XXVI; comp. „Fourth Report“ (1865) 61, p. XIII.) La fel şi în fabricile de sticlă.

94) „Pare firesc — observa un fabricant de oţel care foloseşte copii la munca de noapte — ca băieţii care lucrează noaptea să nu poată dormi ziua şi să nu-şi găsească odihna, ci să hoinărească a doua zi fără răgaz“. (L. c., „Fourth Rep.“ 63, p. XIII.) Cu privire la însemnătatea luminii solare pentru întreţinerea şi dezvoltarea trupului, un medic face, între altele, următoarea remarcă: „Lumina are şi o acţiune directă asupra ţesuturilor corpului, cărora le dă vigoare şi elasticitate. Muşchii acelor animale care nu primesc cantitatea normală de lumină devin flasci şi-şi pierd supleţea, nervii îşi pierd troficitatea din cauza lipsei de stimul, iar dezvoltarea a tot ce se află în perioada de creştere încetează... Pentru sănătatea copiilor lumina de zi şi razele solare directe în decursul unei părţi din zi sînt hotărîtoare. Lumina contribuie la transformarea alimentelor în sînge sănătos şi întăreşte ţesutul fibros, după formarea acestuia. De asemenea, ea acţionează ca un excitant asupra organului vizual, determinînd astfel o activitate mai intensă a unei serii de funcţii ale creierului“. D-l W. Strange, medic-şef la „General Hospital“ din Worcester, din a cărui lucrare despre „sănătate“ 85 (1864) am scos acest pasaj, scrie următoarele într-o scrisoare adresată unuia din membrii comisiei de anchetă, d-l White: „Mai demult, în Lancashire, am avut ocazia să observ efectele muncii de noapte asupra copiilor care lucrează în fabrici şi, contrar afirmaţiei predilecte a unora dintre patroni, declar categoric că sănătatea copiilor a avut curînd de suferit de pe urma acestei munci“. („Children's Employment Commission. Fourth Report“, 284, p. 55.) Faptul că în genere asemenea lucruri fac obiectul unor controverse serioase arată cel mai bine în ce fel acţionează producţia capitalistă asupra „funcţiunilor cerebrale“ ale capitaliştilor şi ale retainer *31 -ilor lor.

95) L.c., 57, p. XII.

96) L.c., („4th Rep.“, 1865), 58, p. XII.

97) L.c.

98) L.c., p. XIII. Nivelul de cultură al acestor „forţe de muncă“ trebuie, în mod necesar, să fie acela care reiese din următoarele dialoguri cu unul dintre membrii comisiei de anchetă! Jeremiah Haynes, de 12 ani: „...Patru ori patru fac opt, în schimb patru de cîte patru (4 fours) fac 16... Un rege e pentru el acela care are toţi banii şi tot aurul. (A king is him that has all the money and gold). Avem un rege, se spune că ar fi regină; i se spune principesa Alexandra i) . Se zice că s-ar fi căsătorit cu fiul reginei. O principesă este un bărbat“. Wm. Turner, de 12 ani : „Nu trăiesc în Anglia. Cred că există o asemenea ţară, dar pînă acum n-am ştiut nimic de ea“. John Morris, de 14 ani: „Am auzit vorbindu-se că dumnezeu a făcut lumea şi că toţi oamenii s-ar fi înecat, afară de unul; am auzit că acesta ar fi fost o păsărică“. William Smith, de 15 ani: „Dumnezeu a făcut bărbatul, bărbatul a făcut femeia“. Edward Taylor, de 15 ani: „Nu ştiu nimic despre Londra“. Henry Matthewman, de 17 ani: „Cîteodată mă duc la biserică... Un nume despre care se predică e al unui oarecare Iisus Hristos i) , dar nu cunosc nici un alt nume şi nici nu ştiu să spun nimic despre el. El n-a fost omorît, ci a murit ca şi ceilalţi oameni. Oarecum el n-a fost ca ceilalţi oameni pentru că oarecum era religios, şi alţii nu este (He was not the same as other people in some ways, because he was religious in some ways, and others isn't)“. (L.c., 74, p. XV.) „Diavolul este o persoană bună. Nu ştiu unde trăieşte. Hristos a fost un om rău“. („The devil is a good person. I don't know where he lives. Christ was a wicked man“.) „Această fetiţă (de 10 ani) a silabisit, în loc de God, Dog şi nu cunoaşte numele reginei“. („Ch. Empl. Comm., V. Rep.“, 1866, p. 55, n. 278.) Acelaşi sistem care s-a instaurat în manufacturile de metal amintite s-a instaurat şi în fabricile de sticlă şi în cele de hîrtie. În fabricile de hîrtie în care hîrtia se obţine cu ajutorul maşinilor, munca de noapte este introdusă pentru toate operaţiile, în afară de aceea a sortării zdrenţelor. În unele cazuri, prin sistemul echipelor de schimb, munca de noapte continuă fără întrerupere toată săptămîna, de obicei de duminică noaptea pînă sîmbăta următoare la ora 12 noaptea. Echipa de zi lucrează 5 zile de cîte 12 ore şi o zi de 18 ore, iar echipa de noapte lucrează 5 nopţi de cîte 12 ore şi una de 6 ore, în fiecare săptămînă. În unele locuri fiecare echipă lucrează alternativ cîte 24 de ore. O echipă lucrează 6 ore în ziua de luni şi 18 ore sîmbăta, pentru a împlini 24 de ore. În alte locuri s-a introdus un sistem intermediar, după care toţi cei ocupaţi la maşinile de produs hîrtie lucrează în fiecare zi a săptămînii cîte 15—16 ore. Acest sistem, spune comisarul anchetator Lord, pare să cumuleze toate relele sistemelor de schimb de 12 şi de 24 de ore. Copii sub 13 ani, tineri sub 18 ani şi femei lucrează potrivit acestui sistem de noapte. În sistemul de 12 ore, uneori, cînd lipsea schimbul, ei erau nevoiţi să lucreze 24 de ore în şir, adică două schimburi la rînd. Din depoziţiile unor martori rezultă că băieţii şi fetele lucrează adesea un timp suplimentar care înseamnă de multe ori o muncă neîntreruptă de 24 sau chiar de 36 de ore. La operaţia „continuă şi invariabilă“ din camerele de glazură găsim fete de 12 ani care lucrează toată luna, zi de zi, cîte 14 ore, „fără vreun repaus sau vreo pauză reglementară, în afară de două, cel mult trei întreruperi de cîte o jumătate de oră pentru masă“. În unele fabrici în care s-a renunţat cu totul la munca de noapte regulată, se prestează enorm de multă muncă suplimentară, şi „aceasta de cele mai multe ori la operaţii dintre cele mai murdare şi mai monotone şi la temperaturi dintre cele mai ridicate“. („Children's Employment Commission. Report IV“, 1865, p. XXXVIII şi XXXIX.)

99) „Fourth Report etc.“, 1865, 79, p. XVI.

100) L.c., 80, p. XVI, XVII.

101) L.c., 82, p. XVII.

102) „În timpul nostru bogat în reflecţii, timp al rezonării, nu a mers încă prea departe cel ce nu poate să aducă un bun temei pentru orice, chiar şi pentru ce este mai rău şi mai fals. Tot ce s-a făcut rău în această lume s-a făcut cu motive bine întemeiate“. (Hegel, l.c., p. 249.)

103) „Children's Employment Commission. Fourth Report“, 1865, 85, p. XVII. Considerentelor la fel de delicate ale fabricanţilor de sticlă, care sînt de părere că „mesele regulate“ pentru copii ar fi imposibile, întrucît în felul acesta „s-ar risipi“ o anumită cantitate de căldură iradiată de cuptoare, ceea ce ar însemna o „curată pierdere“, membrul comisiei de anchetă White le răspunde, fără a se lăsa impresionat ca Ure i) , Senior i) etc. şi mărginiţii lor imitatori germani, Roscher i) etc., de „sobrietatea“, „abstinenţa“ şi „spiritul de economie“ al capitaliştilor atunci cînd e vorba de cheltuirea banilor lor şi de „risipă“ à la Tamerlan i) cînd e vorba de vieţi omeneşti: „Se prea poate ca o anumită cantitate de căldură peste cea cheltuită acum să se irosească prin asigurarea unor mese regulate; dar chiar evaluată în bani, ea nu înseamnă nimic în comparaţie cu risipa de forţă vitală (the waste of animal power) care rezultă în prezent pentru Regat din faptul că copiii aflaţi în perioada de creştere şi folosiţi în fabricile de sticlă nu beneficiază de răgazul necesar pentru a mînca şi a-şi face digestia în linişte“. (L.c., p. XLV.) Şi asta în „anul progresului“ 1865! Abstracţie făcînd de consumul de forţă rezultat din ridicarea şi transportarea poverilor, un asemenea copil folosit în fabricile care produc butelii şi sticlă flint parcurge, efectuîndu-şi neîntrerupt munca, un drum de 15 pînă la 20 de mile (engleze) în 6 ore! Şi munca durează adesea 14 pînă la 15 ore! În multe din aceste fabrici de sticlă există, ca şi în filaturile din Moscova, sistemul schimburilor de 6 ore. „În cursul timpului de muncă săptămînal, cea mai lungă perioadă de repaus neîntrerupt este de 6 ore, din care se scade timpul necesar pentru drumul la fabrică şi de la fabrică, pentru spălat, pentru îmbrăcat, pentru masă, operaţii care toate necesită timp. Astfel, în fapt, timpul care rămîne pentru repaus este cît se poate de scurt. Nici un răgaz pentru joacă sau aer curat decît în dauna somnului, atît de necesar unor copii care îndeplinesc o muncă atît de extenuantă, într-o atmosferă cu o temperatură atît de ridicată... Dar şi somnul acesta scurt este întrerupt, deoarece copilul trebuie să se trezească singur noaptea sau este trezit ziua de zgomotul de afară“. D-l White menţionează cazuri în care un băiat a lucrat 36 de ore încontinuu şi altele în care băieţi de 12 ani robotesc pînă la 2 noaptea, dormind apoi în atelier pînă la 5 dimineaţa (3 ore!), cînd îşi reiau munca! „Cantitatea de muncă“ ,— declară autorii raportului general, Tremenheere şi Tufnell — pe care o prestează băieţii, fetele şi femeile în timpul schimburilor lor (spell of labour) de zi sau de noapte este fabuloasă“. (L.c., p. XLIII şi XLIV.) Şi în acest timp, poate seara tîrziu, proprietarul vreunei fabrici de sticlă, „foarte sobrul“ capitalist, o ia spre casă pe două cărări venind de la club şi fredonînd prosteşte: „Britons never, never shall be slaves!“ *33 86

104) În Anglia, de pildă, din cînd în cînd, la ţară, cîte un muncitor încă mai e condamnat la închisoare fiindcă a profanat duminica lucrînd în grădiniţa din faţa casei. Acelaşi muncitor e condamnat pentru violarea contractului dacă nu se prezintă duminica, fie şi din bigotism, la lucru în fabrica metalurgică, în fabrica de hîrtie sau în fabrica de sticlă. Ortodoxul parlament nu cunoaşte profanarea duminicii cînd aceasta are loc în „procesul de valorificare“ a capitalului. Într-un memoriu (august 1863) în care muncitorii zileri din magazinele de peşte şi păsări din Londra cer desfiinţarea muncii de duminică se spune că munca lor durează în primele 6 zile ale săptămînii, în medie, cîte 15 ore pe zi, iar duminica 8 pînă la 10 ore. Totodată, din memoriul menţionat reiese că această „muncă de duminică“ este încurajată în special de gurmanzii rafinaţi din rîndurile bigoţilor aristocraţi din Exeter Hall 87 . „Sfinţii“ aceştia atît de zeloşi în „in cute curanda“ *34 îşi dovedesc creştinismul prin resemnarea cu care suportă munca excesivă, privaţiunile şi foamea altora. Obsequium ventris istis (muncitorilor) perniciosius est *35 .

105) „În rapoartele noastre anterioare am reprodus constatările mai multor fabricanţi cu experienţă, din care rezultă că orele suplimentare... ascund, fără îndoială, pericolul unei sleiri premature a forţei de muncă a oamenilor“. (L. c., 64, p. XIII.)

106) Cairnes i) , l. c., p. 110, 111.

107) John Ward i) , „History of the Borough of Stoke-upon-Trent etc.“, London 1843, p. 42.

108) Cuvîntarea lui Ferrand i) în Camera comunelor la 27 aprilie 1863.

109) „That the manufacturers would absorb it and use it up. Those were the very words used by the cotton manufacturers“. (L. c.)

110) L. c. Cu toată bunăvoinţa sa, Villiers era „prin lege“ pus în situaţia de a refuza cererea fabricanţilor. Domnii fabricanţi şi-au atins însă scopul prin bunăvoinţa oficiilor locale pentru asistenţa săracilor. D-l A. Redgrave i) , inspector de fabrici, ne asigură că de astă dată sistemul după care orfanii şi copiii pauperilor sînt „prin lege“ consideraţi apprentices (ucenici) „nu a fost însoţit de vechile neajunsuri“ — (cu privire la aceste „neajunsuri“, comp. Engels, l. c.) —, cu toate că într-un caz, ce-i drept, „s-a abuzat de acest sistem atunci cînd un număr de fete şi femei tinere au fost duse din districtele agricole ale Scoţiei în Lancashire şi Cheshire“. În cadrul acestui „sistem“ fabricantul încheie pentru anumite perioade un contract cu administraţiile caselor pentru săraci. El îi hrăneşte, îi îmbracă şi îi găzduieşte pe copii şi în plus le dă şi ceva bani. Oarecum ciudată pare următoarea observaţie a d-lui Redgrave, mai ales dacă ne gîndim că anul 1860 e unic în felul lui chiar printre anii de prosperitate ai industriei engleze a bumbacului şi că, osebit de aceasta, salariile erau mari, deoarece cererea extraordinară de braţe de muncă se lovise de depopularea Irlandei, de emigrarea fără precedent din districtele agricole ale Angliei şi Scoţiei spre Australia şi America, de descreşterea pozitivă a populaţiei în unele districte agricole ale Angliei, în parte datorită succesului obţinut în subminarea forţei vitale, în parte datorită recoltărilor anterioare de populaţie disponibilă prin intermediul traficanţilor de carne vie. Şi, cu toate astea, d-l Redgrave spune: „Munca de acest fel“ (a copiilor din casele pentru săraci) „esţe însă căutată numai atunci cînd nu poate fi găsită alta, căci e o muncă scumpă (high-priced labour). Salariul obişnuit al unui băiat de 13 ani însumează aproximativ 4 şilingi pe săptămînă, dar cu 4 şilingi de cap pe săptămînă nu poţi să găzduieşti, să îmbraci şi să hrăneşti 50 sau 100 de băieţi, să le asiguri asistenţa medicală şi supravegherea corespunzătoare şi să le mai dai şi ceva bani“. („Rep. of the Insp. of Factories for 30th april 1860“, p. 27.) D-l Redgrave uită să spună cum poate fi muncitorul în stare să facă toate acestea pentru copiii lui cu salariul lor de 4 şilingi dacă nu este în stare s-o facă fabricantul pentru 50 sau 100 de băieţi, care sînt găzduiţi, hrăniţi şi supravegheaţi în comun. Pentru ca textul să nu dea loc la concluzii greşite, trebuie să mai remarc aici că industria engleză a bumbacului, de cînd i-a fost impus Factory Act-ul din 1850, care reglementează timpul de muncă etc., trebuie considerată industria-model a Angliei. Muncitorul din industria engleză a bumbacului are în toate privinţele o situaţie mai bună decît confratele său de pe continent. „Muncitorul de fabrică din Prusia lucrează cu cel puţin 10 ore mai mult pe săptămînă decît rivalul său englez, iar dacă lucrează acasă, la războiul de ţesut propriu, pînă şi această limită a orelor sale de muncă suplimentară dispare“. („Rep. of Insp. of Fact. 31st Oct. 1855“, p. 103.) După expoziţia industrială din 1851 inspectorul de fabrici Redgrave, amintit mai sus, a făcut o călătorie pe continent, în special în Franţa şi în Prusia, pentru a cerceta situaţia din fabricile de acolo. Despre muncitorul de fabrică din Prusia el spune: „Primeşte un salariu suficient pentru a-şi procura hrana simplă şi puţinul confort cu care este obişnuit şi cu care se mulţumeşte... Trăieşte mai prost şi munceşte mai din greu decît rivalul său englez“. („Rep. of Insp. of Fact. 31st Oct. 1853“, p. 85.)

111) „Cei extenuaţi mor cu o stranie repeziciune; dar locurile celor care dispar sînt imediat completate, şi schimbarea frecventă de persoane nu aduce în scenă nici o modificare“ „England and America“, London 1833, t. I, p. 55. (Autor E. G. Wakefield i) .)

112) Vezi „Public Health. Sixth Report of the Medical Officer of the Privy Council. 1863“, publicat la Londra în 1864. Acest raport se ocupă mai ales de muncitorii agricoli. „Comitatul Sutherland a fost înfăţişat ca un comitat unde situaţia s-a îmbunătăţit mult, dar o anchetă recentă a descoperit că acolo, în unele districte renumite odinioară pentru bărbaţii lor frumoşi şi pentru soldaţii lor curajoşi, locuitorii au degenerat, transformîndu-se într-o rasă slabă şi pipernicită. În regiunile cele mai sănătoase, pe pantele dinspre mare ale colinelor, feţele copiilor sînt atît de străvezii şi de palide, cum doar în atmosfera infectă a unei fundături londoneze mai pot fi găsite“. (Thornton i) , l. c., p. 74, 75.) Ei seamănă într-adevăr cu cei 30.000 de „gallant Highlanders“ *40 pe care Glasgow-ul îi înghesuie împreună cu prostituatele şi cu hoţii în ale sale wynds şi closes *41 .

113) „Deşi sănătatea populaţiei reprezintă un element atît de important al capitalului naţional, ne temem că va trebui să recunoaştem că capitaliştii nu par de loc dispuşi să conserve şi să preţuiască această comoară... Fabricanţii au fost constrînşi să ţină seama de sănătatea muncitorilor“. („Times“, 5 noiembrie 1861.) „Bărbaţii din West Riding au ajuns să producă postav pentru omenirea întreagă... sănătatea populaţiei muncitoreşti a fost sacrificată şi, în curs de cîteva generaţii, rasa ar fi fost degenerată dacă nu intervenea o reacţie. Orele de muncă ale copiilor au fost limitate etc.“ („Twenty-second anual Report of the Registrar-General“, 1861.)

114) De aceea constatăm, de pildă, că la începutul anului 1863, 26 de firme posesoare de importante olarii în Staffordshire, printre care şi J. Wedgwood şi fiii, cer, într-un memoriu, „intervenţia autoritară a statului“. „Concurenţa cu alţi capitalişti“ nu le permite să limiteze „de bunăvoie“ timpul de muncă al copiilor etc. „Oricît am deplînge prin urmare relele menţionate mai sus, ele ar fi imposibil de înlăturat prin vreun acord între fabricanţi... Avînd în vedere toate cele de mai sus, am ajuns la convingerea că este necesară o lege coercitivă“. („Children's Emp. Comm. Rep. 1“, 1863, p. 322.)

Adaos la nota 114. Un exemplu mult mai izbitor ne-a fost oferit recent. Într-o perioadă de febrilă activitate, preţurile ridicate ale bumbacului îi făcuseră pe posesorii unor ţesătorii de bumbac din Blackburn să reducă de comun acord timpul de muncă în fabricile lor pentru o perioadă de timp determinată. Termenul expira pe la sfîrşitul lunii noiembrie (1871). Între timp, fabricanţii mai bogaţi, care îmbină filatura cu ţesătoria, au folosit scăderea producţiei provocată de acea convenţie pentru a-şi extinde propriile întreprinderi şi a realiza astfel mari profituri pe socoteala micilor patroni. Aceştia din urmă, în desperarea lor, se adresară... muncitorilor de fabrică, chemîndu-i să facă o agitaţie serioasă pentru ziua de muncă de nouă ore şi promiţînd contribuţii în bani pentru acest scop!

115) Aceste statute ale muncii, pe care le găsim în acelaşi timp şi în Franţa, în Ţările de Jos etc., formal au fost abrogate în Anglia abia în 1813, după ce în practică fuseseră de mult desfiinţate de relaţiile de producţie.

116) „Nici un copil sub 12 ani nu poate fi ocupat într-o fabrică mai mult de 10 ore pe zi“. („General Statutes of Massachusetts“, ch. 60, §3. Ordonanţele au fost date între 1836 şi 1858.) „Munca executată în decurs de 10 ore pe zi se va considera zi de muncă legală în toate întreprinderile industriale de bumbac, lînă, mătase, hîrtie, sticlă şi in, precum şi în industria siderurgică şi în cea metalurgică. Se dispune totodată că pe viitor nici un minor angajat în vreo fabrică nu va putea fi reţinut sau îndemnat să lucreze mai mult de 10 ore pe zi sau 60 de ore pe săptămînă; de asemenea, că pe viitor nici un minor sub 10 ani nu va putea fi folosit ca muncitor într-o fabrică de pe teritoriul acestui stat“. („State of New Jersey. An act to limit the hours of labour etc.“, § 1 şi 2. Legea din 18 martie 1851.) „Nici un minor între 12 şi 15 ani nu poate fi folosit într-o întreprindere industrială mai mult de 11 ore pe zi, sau înainte de ora 5 dimineaţa, sau după ora 71/2 seara“. („Revised Statutes of the State of Rhode Island etc.“, ch. 139, § 23, 1st July 1857.)

117) [J. B. Byles i) ] „Sophisms of Free Trade“, 7th edit., Lond. 1850, p. 205. Acelaşi tory recunoaşte, de altfel: „Legile parlamentului care reglementau salariile în defavoarea muncitorilor şi în favoarea patronilor au rămas în vigoare în decursul unei lungi perioade de 464 de ani. Populaţia creştea. Şi atunci aceste legi au devenit inutile şi stînjenitoare“. (L. c., p. 206.)

118) Referitor la acest statut, J. Wade observă, pe drept cuvînt: „Din statutul de la 1496 reiese că hrana era considerată ca echivalînd cu o treime din venitul unui meseriaş şi o jumătate din venitul unui muncitor agricol, ceea ce denotă un grad de independenţă a muncitorilor mai mare decît cel de astăzi, cînd hrana muncitorilor din agricultură şi manufactură se află într-un raport cu mult mai ridicat faţă de salariile lor“. (J. Wade, l. c, p. 24, 25 şi 577.) Ajunge o privire oricît de superficială în „Chronicon Preciosum etc.“ By Bishop Fleetwood i) , 1st edit., London 1707, 2nd edit., London 1745, pentru a vedea infirmată părerea că această deosebire s-ar datora actualului raport dintre preţurile la alimente şi cele la îmbrăcăminte, care nu mai corespunde celui de atunci.

119) W. Petty, „Political Anatomy of Ireland 1672“, edit. 1691, p. 10 92 .

120) „A Discourse on the Necessity of Encouraging Mechanick Industry“, London 1690, p. 13. Macaulay i) , care a falsificat istoria engleză potrivit intereselor partidului whig şi ale burghezilor, perorează în felul următor: „Folosirea prematură la muncă a copiilor... s-a practicat în secolul al XVII-lea într-o măsură de neconceput pentru nivelul de atunci al industriei. La Norwich, centrul principal al industriei lînii, un copil de 6 ani era socotit capabil de muncă. O seamă de scriitori din acea epocă, dintre care mulţi treceau drept foarte bine intenţionaţi, menţionează cu entuziasm («exultation») faptul că numai în acest oraş băieţii şi fetele creează o bogăţie care depăşea cu 12.000 de lire sterline anual suma necesară pentru propria lor întreţinere. Cu cît cercetăm mai atent istoria trecutului, cu atît găsim mai multe motive să respingem părerea acelora care socotesc epoca noastră ca generatoare de noi racile sociale... Noi sînt inteligenţa care descoperă aceste racile şi spiritul de umanitate care le vindecă“. („History of England“, v. I, p. 417.) Macaulay ar mai fi putut relata că nişte amis du commerce *43 „foarte bine intenţionaţi“ din secolul al XVII-lea povesteau cu „exultation“ că într-o casă pentru săraci din Olanda un copil de 4 ani era folosit la muncă şi că acest exemplu de „vertu mise en pratique“ *44 trece drept model în toate lucrările umanitariştilor à la Macaulay pînă în timpul lui A. Smith i) . Este adevărat că o dată cu apariţia manufacturii, spre deosebire de meşteşug, apar urme ale exploatării copiilor, exploatare care la ţărani există dintotdeauna pînă la un anumit grad, şi anume cu atît mai accentuată cu cît e mai apăsător jugul pe grumazul ţăranului. Tendinţa capitalului se întrevede limpede, dar deocamdată faptele sînt încă la fel de singulare ca şi apariţia unor copii bicefali. De aceea ele au fost consemnate cu „exultation“ de către clarvăzătorii „amis du commerce“ ca fapte memorabile şi admirabile şi recomandate contemporaneităţii şi posterităţii spre imitare. Acelaşi sicofant şi demagog scoţian plin de elocinţă, Macaulay, mai spune: „Astăzi se aude vorbindu-se numai de regres, dar se vede numai progres“. Ce ochi, dar mai ales ce urechi!

121) Dintre acuzatorii muncitorilor, cel mai înverşunat este autorul anonim, citat în text, al lucrării „An Essay om Trade and Commerce: containing Observations on Taxation etc.“, London 1770. Se exersase încă în lucrarea sa anterioară: „Consideration on Taxes“, London 1765. Aceeaşi linie a urmat-o statisticianul Arthur Young i) , acest Polonius i) flecar fără pereche. În fruntea apărătorilor muncitorilor se situează: Jacob Vanderlint i) în „Money answers all things“, London 1734, reverendul Nathaniel Forster i) , D. D. în „An Enquiry into the Causes of the Present [High] Price of Provisions“, London 1767, Dr. Price i) , şi mai ales Postlethwayt, atît într-un supliment la al său „Universal Dictionary of Trade and Commerce“, cît şi în „Great Britain's Commercial Interest explained and improved“, 2nd edit., Lond. 1759. Faptele ca atare au fost constatate de numeroşi alţi contemporani, între alţii şi de Josiah Tucker i) .

122) Postlethwayt, l. c., „First Preliminary Discourse“, p. 14

123) „An Essay etc.“. Autorul însuşi povesteşte la p. 96 în ce consta încă în 1770 „fericirea“ muncitorilor agricoli englezi. „Forţele lor de muncă (their working powers) sînt mereu încordate la maximum (on the stretch); ei nu pot să trăiască mai prost decît trăiesc (they cannot live cheaper than they do), nici să muncească mai din greu (nor work harder)“.

124) Protestantismul joacă un rol important în geneza capitalului chiar şi numai prin faptul că a transformat aproape toate sărbătorile tradiţionale în zile lucrătoare.

125) „An Essay etc.“, p. 41, 15, 96, 97, 55, 56, 57.

126)  L. c., p. 69. Jacob Vanderlint declara încă în 1734 că secretul plîngerilor capitaliştilor în ceea ce priveşte lenevia muncitorimii ar consta pur şi simplu în pretenţia lor ca muncitorii să muncească 6 zile în loc de 4 pentru acelaşi salariu.

127) „An Essay etc.“, p. 242, 243; „Such ideal workhouse must be made a «House of Terror» şi nu într-un azil pentru săraci unde se capătă hrană suficientă, îmbrăcăminte călduroasă şi decentă şi nu se munceşte decît puţin“.

128) „In this ideal workhouse the poor shall work 14 hours in a day, allowing proper time for meals, in such manner that there shall remain 12 hours of neat labour“. (l. c., [p. 260]) „Francezii — spune el — rîd de ideile noastre entuziaste despre libertate“. (l. c., p. 78.)

129) „Ei se opuneau unei munci de peste 12 ore pe zi, mai cu seamă din pricină că legea care fixa acest număr de ore constituia singurul bun care le-a mai rămas din legislaţia republicii“. („Rep. op Insp. of Fact. 31st Octob. 1855, p. 80.) Legea franceză cu privire la ziua de muncă de 12 ore din 5 septembrie 1850, o ediţie burgheză a decretului emis de guvernul provizoriu la 2 martie 1848, se extinde asupra tuturor atelierelor, fără excepţie. Înainte de această lege, în Franţa ziuă de muncă nu era limitată. În fabrici ea dura 14, 15 ore şi mai mult. Vezi „Des classes ouvrières en France pendant l'année 1848. Par M. Blanqui i) “. D-l Blanqui economistul, nu revoluţionarul i) , fusese însărcinat de guvern cu ancheta asupra situaţiei muncitorilor.

130) Şi în privinţa reglementării zilei de muncă Belgia se dovedeşte a fi un stat burghez model. Lordul Howard de Walden i) , plenipotenţiar englez la Bruxelles, informează la 12 mai 1862 Foreign Office *46 -ul: „Ministrul Rogier i) mi-a declarat că munca copiilor nu este limitată nici de vreo lege generală, nici de reglementări locale; că în decursul ultimilor trei ani guvernul a nutrit, la fiecare şedinţă, intenţia să propună Camerelor o lege privitoare la această problemă, dar că a întîmpinat de fiecare dată o piedică de neînvins — teama bănuitoare faţă de orice legislaţie contrară principiului libertăţii absolute a muncii!“

131) „Este desigur foarte regretabil că o categorie oarecare de persoane trebuie să se trudească 12 ore pe zi. Dacă se adaugă timpul pentru mese şi pentru drumul spre şi de la atelier, se ajunge de fapt la 14 din cele 24 de ore ale zilei... Abstracţie făcînd de consecinţele pe care acest lucru le are pentru sănătate, nimeni, sper, nu va ezita să admită că, din punct de vedere moral, o asemenea absorbire totală a timpului claselor muncitoare, fără întrerupere, începînd de la vîrsta fragedă de 13 ani, iar în ramurile «libere» ale industriei de la o vîrstă şi mai fragedă, este extrem de dăunătoare şi constituie un rău îngrozitor... În interesul moralei publice şi al educării unei populaţii destoinice, precum şi pentru a-i procura marii mase a poporului satisfacţiile unei vieţi raţionale, trebuie să insistăm ca în toate ramurile de activitate o parte a fiecărei zile de muncă să fie rezervată recreaţiei şi odihnei“. (Leonard Horner, în „Reports of Insp. of Fact. 31st Dec. 1841“.)

132) Vezi „Judgment of Mr. J. H. Otway, Belfast, Bilary Sessions, County Antrim 1860“.

133) Foarte caracteristic pentru regimul lui Ludovic-Filip i) , le roi bourgeois *47 , este faptul că singura lege cu privire la reglementarea muncii în fabrici promulgată în timpul lui, la 22 martie 1841, nu a fost niciodată aplicată. Şi această lege se referă numai la munca copiilor. Ea fixează 8 ore pentru copiii între 8 şi 12 ani, 12 ore pentru copiii între 12 şi 16 ani etc., cu multe excepţii care îngăduie munca de noapte chiar şi pentru copiii de 8 ani. Supravegherea şi executarea legii au rămas, într-o ţară în care orice şoarece este supravegheat de poliţie, la bunul plac al „amis du commerce“. Abia din 1853 încoace există, într-un singur departament, Departement du Nord, un inspector guvernamental plătit. Nu mai puţin caracteristic pentru dezvoltarea societăţii franceze în genere este faptul că pînă la revoluţia din 1848 legea lui Ludovic-Filip a rămas unică în atotcuprinzătoarea fabrică de legi franceză!

134) „Rep. of. Insp. of Fact. 30th April 1860“, p. 50.

135) „Legislation is equally necessary for the prevention of death, in any form in which it can be prematurely inflicted, and certainly this must be viewed as a most cruel mode of inflicting it“ 95 .

136) „Rep. of Insp. of Fact. 31st October, 1849“, p. 6.

137) „Rep. of Insp. of Fact 31st October 1848“, p. 98.

138) De altfel, Leonard Horner întrebuinţează oficial expresia „nefarious practices“. („Reports of Insp. of Fact. 31st October 1859“, p. 7.)

139) „Rep. etc. for 30th Sept. 1844“, p. 15.

140) Legea permite folosirea copiilor timp de 10 ore dacă aceştia nu lucrează în fiecare zi, ci din două în două zile. În general, această clauză a rămas ineficace.

141) „Întrucît reducerea timpului de muncă trebuia să ducă la angajarea unui mare număr“ (de copii), „s-a socotit că oferta adiţională de copii în vîrstă de 8 şi 9 ani va acoperi cererea sporită“. (L.c., p. 13.)

142) „Rep. of Insp. of Fact. 31st Oct. 1848“, p. 16.

143) „Am constatat că oamenilor care primiseră 10 şilingi pe săptămînă, li se scădea 1 şiling în contul scăderii generale a salariilor cu 10% şi încă 1 şiling şi 6 pence pentru reducerea timpului de muncă, în total 2 şilingi şi 6 pence, şi totuşi majoritatea n-a vrut cu nici un chip să renunţe la bill-ul cu privire la ziua de muncă de 10 ore“ (l.c.).

144) „Cînd am semnat petiţia, am declarat în acelaşi timp că nu fac bine. — Dar de ce aţi semnat-o ? — Pentru că dacă aş fi refuzat, aş fi fost aruncat pe drumuri. — Petiţionarul se simţea într-adevăr «oprimat», dar nu chiar de legea cu privire la reglementarea muncii în fabrici“ (L.c., p. 102.)

145) L.c., p. 17. În districtul d-lui Horner, au fost audiaţi astfel 10.270 de muncitori adulţi de sex bărbătesc din 181 de fabrici. Depoziţiile lor se găsesc în anexa la raportul cu privire la situaţia din fabrici pentru semestrul ce se termină în octombrie 1848. Depoziţiile acestor martori constituie un material preţios şi în altă privinţă.

146) L.c. Vezi depoziţiile nr. 69, 70, 71, 72, 92, 93, culese de Leonard Horner personal, şi nr. 51, 52, 58, 59, 62, 70 din „Appendice“, culese de subinspectorul A. Unul dintre fabricanţi a mărturisit singur adevărul. Vezi nr. 14 după nr. 265 l.c.

147) „Reports etc. for 31st October 1848“, p. 133, 134.

148) „Reports etc. for 30th April 1848“, p. 47.

149) „Reports etc. for 31st Oct. 1848“, p. 130.

150) „Reports etc.“, l.c., p. 142.

151) „Reports etc. for 31st Oct. 1850“, p. 5, 6.

152) Natura capitalului rămîne aceeaşi atît în formele sale nedezvoltate, cît şi în cele dezvoltate. În codul de legi impus pe teritoriul New Mexicului sub influenţa proprietarilor de sclavi, scurt timp înainte de izbucnirea războiului civil din America, se spune: în măsura în care forţa de muncă a muncitorului a fost cumpărată de capitalist, muncitorul „este banul lui (al capitalistului)“. („The labourer is his (the capitalist's) money“). Aceeaşi concepţie era curentă şi printre patricienii romani. Banii pe care îi avansau debitorului plebeu se transformau prin intermediul mijloacelor de subzistenţă în carnea şi sîngele debitorului. „Carnea şi sîngele lui“ erau deci „banul lor“. De aici legea shylockiană a celor 10 table! 104 Lăsăm în suspensie ipoteza lui Linguet 105 după care creditorii patricieni ar fi ţinut din cînd în cînd, dincolo de Tibru, festinuri la care se servea, fiartă, carne de debitor, aşa cum lăsăm în suspensie şi ipoteza lui Daumer i) cu privire la euharistia creştină 106 .

153) „Reports etc. for 31st Oct. 1848“, p. 133.

154) Acest lucru îl declară, de pildă, printre alţii, într-un respingător limbaj de quaker, filantropul Ashworth i) într-o scrisoare adresată lui Leonard Horner. („Rep. Apr. 1849“, p. 4.)

155) „Reports etc. for 31st Oct. 1848“, p. 138.

156)  L.c., p. 140.

157) Aceşti „county magistrates“, aceşti „great unpaid“ *52 , cum îi numeşte W. Cobbett i) , sînt un fel de judecători de pace neretribuiţi, recrutaţi dintre oamenii cu vază ai comitatelor. Ei alcătuiesc de fapt judecătoriile patrimoniale ale claselor dominante.

158) „Reports etc. for 30th April 1849“, p. 21, 22. Comp. exemple asemănătoare, ibid., p. 4, 5.

159) Prin legea din anii 1 şi 2 ai domniei lui Wilhelm al IV-lea i) , c. 29, p. 10, cunoscută sub denumirea de sir John Hobhouse i) 's Factory Act, se interzice ca proprietarul unei filaturi de bumbac sau al unei ţesătorii, sau tatăl, fiul sau fratele unui asemenea proprietar să funcţioneze ca judecător de pace în chestiuni care privesc Factory Act-ul.

160) „Reports etc. for 30th April 1849“, [p. 22].

161) L.c., p. 5.

162) „Rep. etc. for 31st Oct. 1849“, p. 6.

163) „Rep. etc. for 30th April 1849“, p. 21.

164) „Rep. etc. 31st Oct. 1848“, p. 95.

165) Vezi „Reports etc. for 30th April 1849“, p. 6 şi examinarea pe larg „shifting system“ *53 -ului de către inspectorii de fabrici Howell şi Saunders în „Reports etc. for 31st Oct. 1848“. Vezi şi petiţia împotriva „shift system“-ului adresată reginei *54 de către clerul din Ashton şi împrejurimi în primăvara anlui 1849.

166) Comp., de pildă, „The Factory Question and the Ten Hours Bill“, de R. H. Greg i) , 1837.

167) F. Engels, „Die Englische Zehnstundenbill“ (în „Neue Rheinische Zeitung. Politisch-ökonomische Revue“, editată de mine; numărul din aprilie 1850, p. 13). (Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 7, Bucureşti, Editura politică, 1960, p. 259. — Nota trad.) Aceeaşi „înaltă“ curte a mai descoperit în timpul războiului civil din America o chichiţă datorită căreia legea împotriva echipării vaselor de corsari se transformă în însuşi contrariul ei.

168) „Rep. etc. for 30th April 1850“.

169) Iarna acest program poate fi înlocuit cu unul care să dureze de la 7 dimineaţa pînă la 7 seara.

170) „Actuala lege“ (din 1850) „este un compromis prin care muncitorii au renunţat la beneficiul legii cu privire la ziua de muncă de 10 ore în schimbul avantajului pe care îl aveau cei cu timpul de muncă limitat de a începe şi termina munca simultan“  („Reports etc. for 30th April 1852“, p. 14).

171) „Reports etc. for 30th Sept. 1844“, p. 13.

172) l.c.

173) „The delicate texture of the fabric in which they were employed requiring a lightness of touch, only to be acquired by their early introduction in these factories“. („Rep. etc. for 31st Oct. 1846“, p. 20.)

174) „Reports etc. for 31st Oct. 1861“, p. 26.

175) L.c., p. 27. În genere, starea populaţiei muncitoreşti care intră în prevederile legii cu privire la reglementarea muncii în fabrici s-a ameliorat mult sub raport fizic. Toate mărturiile medicilor concordă în această privinţă, şi propriile mele constatări, făcute la diferite perioade, m-au convins de acest lucru. Totuşi, fără a mai vorbi de indicele de mortalitate enorm la copiii aflaţi în primii ani de viaţă, din rapoartele oficiale ale doctorului Greenhow rezultă că în districtele industriale starea sănătăţii nu este bună, în comparaţie cu „districtele agricole, unde starea sănătăţii este normală“. Ca dovadă, iată un tabel din raportul său pe anul 1861:

Procentul bărbaţilor adulţi ocupaţi în manufactură

Indicele de mortalitate de pe urma afecţiunilor pulmonare la 100.000 de bărbaţi

Districtul

Indicele de mortalitate de pe urma afecţiunilor pulmonare la 100.000 de femei

Procentul femeilor adulte ocupate în manufactură

Felul ocupaţiei la femei

14,9

598

Wigan .......................

644

18,0

bumbac

42,6

708

Blackburn .................

734

34,9

ditto

37,3

547

Halifax ......................

564

20,4

worsted (lînă filată)

41,9

611

Bradford ...................

603

30,0

ditto

31,0

691

Macclesfield .............

804

26,0

mătase

14,9

588

Leek .........................

705

17,2

ditto

36,6

721

Stoke-upon-Trent .....

665

19,3

olărie

30,4

726

Woolstanton .............

727

13,9

ditto

-

305

Opt districte agricole sănătoase ................

340

-

 

176) Se ştie cît de greu au renunţat „adepţii liberului schimb“ din Anglia la taxele vamale protecţioniste asupra produselor de mătase. Locul protecţiei împotriva importului din Franţa l-a luat acum lipsa de protecţie a copiilor din fabricile engleze.

177) „Reports etc. for 30th April 1853“, p. 30.

178) În 1859 şi 1860, anii de apogeu ai industriei engleze a bumbacului, unii fabricanţi au încercat să-i determine pe filatorii etc. adulţi de sex bărbătesc să consimtă la prelungirea zilei de muncă, ademenindu-i cu salarii mari pentru timpul suplimentar. Muncitorii din categoriile hand-mule spinners şi self-actor minders au pus capăt acestei tentative printr-un memoriu adresat patronilor lor, în care, printre altele, se spune: „Pentru a vorbi deschis, viaţa ne este o povară, şi atîta timp cît sîntem legaţi de fabrică cu aproape 2 zile pe săptămînă“ (20 de ore) „mai mult decît ceilalţi muncitori, ne simţim în ţara noastră ca nişte iloţi şi ne mustrăm singuri că împămîntenim un sistem care ne vatămă fizic şi moral atît pe noi, cît şi pe urmaşii noştri... De aceea vă aducem respectuos la cunoştinţă că de la Anul nou nu vom mai lucra nici un minut mai mult decît 60 de ore pe săptămînă, de la ora 6 la ora 6, minus întreruperile legale de 11/2 oră“. („Reports etc. for 30th April 1860“, p. 30.)

179) Asupra mijloacelor pe care textul acestei legi le oferă pentru propria sa încălcare vezi parliamentary return *55 „Factories Regulation Acts“ (9 august 1859) şi în el: „Suggestions for Amending the Factory Acts to enable the Inspectors to prevent ilegal working, now become very prevalent“, de Leonard Horner.

180) „Într-adevăr, în ultima jumătate de an“ (1857) în districtul meu, copiii de 8 ani şi mai mult au fost puşi să trudească pînă la istovire de la 6 dimineaţa pînă la 9 seara“. („Reports etc. for 31st Oct. 1857“, p. 39.)

181) „Se recunoaşte că legea cu privire la imprimeriile de stambă constituie un eşec atît sub raportul măsurilor în vederea însuşirii meseriei, cît şi al celor de protecţie a muncii“. („Reports etc. for 31st Oct. 1862“, p. 52.)

182) Aşa susţine, de pildă, E. Potter i) în scrisoarea către ziarul „Times“ din 24 martie 1863. „Times“ îi reaminteşte revolta fabricanţilor împotriva legii cu privire la ziua de muncă de 10 ore.

183) Aşa susţine, între alţii, d-l W. Newmarch i) , colaboratorul şi editorul lucrării lui Tooke i) „History of Prices“. Înseamnă oare progres ştiinţific să faci concesii laşe opiniei publice?

184) Legea din 1860 cu privire la albitorii şi boiangerii prevede ca de la 1 august 1861 ziua de muncă să fie redusă provizoriu la 12 ore, iar de la 1 august 1862 definitiv la 10 ore, adică la 101/2 ore în primele 5 zile ale săptămînii şi 71/2 ore sîmbăta. Cînd a venit anul fatal 1862, s-a repetat vechea farsă. Domnii fabricanţi au adresat parlamentului petiţii cerînd să tolereze încă un singur an folosirea adolescenţilor şi a femeilor timp de 12 ore pe zi... „În situaţia actuală a afacerilor“ (era epoca lipsei de bumbac) „ar fi un mare avantaj pentru muncitori dacă li s-ar permite să lucreze 12 ore pe zi pentru a încasa un salariu cît mai mare... Un proiect în acest sens fusese deja prezentat în Camera comunelor. El a căzut însă din cauza agitaţiei muncitorilor din albitoriile scoţiene“. („Reports etc. for 31st Oct. 1862“, p. 14, 15.) Astfel, înfrînt chiar de către muncitorii în numele cărora pretindea că vorbeşte, capitalul a descoperit atunci, cu ajutorul unor ochelari juridici, că legea din 1860, redactată, asemenea tuturor celorlalte legi parlamentare pentru „protecţia muncii“, în cele mai încîlcite fraze cu putinţă, oferă un pretext pentru a scoate de sub acţiunea ei pe „calenderers“ şi „finishers“ *56 . Jurisdicţia engleză, dintotdeauna slugă credincioasă a capitalului, a consfinţit acest tertip avocăţesc printr-o hotărîre a „Common Pleas“ *57 -ului. „Faptul a stîrnit mari nemulţumiri în rîndurile muncitorilor şi e foarte regretabil că intenţia clară a legiuitorului a fost zădărnicită sub pretextul unei imperfecţiuni de formulare“, (l.c., p. 18.)

185) „Proprietarii albitoriilor în aer liber“ s-au sustras legii din 1860 cu privire la „albitorii“ prin minciuna că n-ar folosi femei la muncă de noapte. Minciuna a fost dezvăluită de către inspectorii de fabrici; însă totodată, prin petiţiile muncitorilor, au fost spulberate luminoasele şi idilicele imagini cu care cei din parlament erau obişnuiţi să asocieze noţiunea de „albit în aer liber“. În aceste „albitorii în aer liber“ se utilizează camere de uscare cu temperaturi de 90 pînă la 100 de grade Fahrenheit i) , unde lucrează mai ales fete. „Cooling“ (răcorire) este expresia termică pentru evadarea ocazională din aceste camere de uscare în aer liber. „În camerele de uscare lucrează cincisprezece fete. Căldură de 80—90 de grade pentru pînză, de 100 de grade şi mai mult pentru batist. Într-o cameră mică, de vreo 10 picioare2, la mijloc cu o sobă zidită, ermetic închisă, douăsprezece fete calcă şi aranjează materialul. Fetele stau în jurul sobei, care radiază o căldură îngrozitoare şi usucă repede batistul pentru călcătorese. Numărul de ore pentru aceste braţe de muncă este nelimitat. Cînd e mult de lucru, ele muncesc pînă la ora 9 sau 12 din noapte multe zile de-a rîndul“. („Reports etc. for 31st Oct. 1862“, p. 56.) Un medic declară: „Nu li se acordă ore speciale pentru a se răcori, dar atunci cînd temperatura devine insuportabilă sau cînd mîinile muncitoarelor se murdăresc de sudoare, li se îngăduie să iasă pentru cîteva minute... Experienţa mea în tratarea bolilor de care suferă aceste muncitoare mă obligă să constat că starea sănătăţii lor este cu mult inferioară celei a filatoarelor de bumbac“ (iar capitalul, în petiţiile adresate parlamentului, le zugrăvise, în maniera lui Rubens i) , ca fiind de o sănătate robustă!). „Bolile lor cele mai frecvente sînt ftizia, bronşita, afecţiunile uterine, isteria în cea mai respingătoare formă şi reumatismul. După. părerea mea, toate aceste boli sînt provocate, direct sau indirect, de aerul supraîncălzit al încăperilor în care se lucrează şi de lipsa de îmbrăcăminte călduroasă corespunzătoare, care să ferească muncitoarele iarna, cînd se întorc acasă, de atmosfera umedă şi rece“. (L.c., p. 56, 57.) Despre această lege, impusă cu întîrziere, în 1863, jovialilor „proprietari de albitorii în aer liber“, inspectorii de fabrici observă: „Legea aceasta nu numai că nu acordă muncitorilor protecţia pe care pare să le-o acorde... ea a fost astfel formulată, încît protecţia intervine abia atunci cînd femeile şi copiii sînt surprinşi la muncă după ora 8 seara, şi chiar în acest caz procedura prescrisă pentru dovedirea încălcării este atît de complicată, încît cu greu poate fi obţinută o pedeapsă“. (L.c., p. 52.) „Ca lege cu ţeluri umanitare şi educative, ea era cu desăvîrşire ratată. Nimeni nu va putea considera uman a permite femeilor şi copiilor, sau — ceea ce e cam acelaşi lucru — a-i sili să lucreze 14 ore pe zi sau mai mult, cu sau fără mîncare, cum se nimereşte, fără limită de vîrstă, fără deosebire de sex şi fără a lua în considerare obiceiurile sociale ale familiilor care locuiesc în vecinătatea albitoriilor“. („Reports etc for 30th April 1863“, p. 40.)

185a) Notă la ediţia a 2-a. Din 1866, cînd am scris aceste lucruri, a intervenit o nouă reacţie.

186)  „Comportarea fiecăreia din aceste clase“ (capitalişti şi muncitori) „era rezultatul situaţiei în care se aflau în momentul respectiv“ („Reports etc. for 31st Oct. 1848“, p. 113).

187) „Ocupaţiile supuse limitării erau legate de fabricarea produselor textile cu ajutorul forţei aburului sau al energiei hidraulice. Pentru ca o ramură de producţie să beneficieze de protecţia inspecţiei industriale, ea trebuie să îndeplinească două condiţii, şi anume: să folosească forţa aburului sau energia hidraulică şi să prelucreze fibre anume specificate“. („Reports etc. for 3 October 1864“, p. 8).

188) Despre situaţia acestei aşa-numite industrii casnice există un material foarte bogat în ultimele rapoarte publicate de „Children's Employment Comission“.

189) „Legile din ultima sesiune“ (1864) „...se referă la diferite ramuri de activitate, în care se folosesc procedee diferite. Utilizarea forţei mecanice pentru punerea în mişcare a maşinilor nu mai constituie, ca înainte, o condiţie indispensabilă pentru ca o întreprindere să fie considerată fabrică în sensul legii“. („Reports etc. for 31st Oct. 1864“. p. 8.)

190) Belgia, raiul liberalismului continental, nu prezintă nici urmă de asemenea mişcare. Chiar şi în minele ei de cărbune şi de metal, muncitorii de ambele sexe şi de orice vîrstă sînt consumaţi în deplină „libertate“ pentru orice durată şi în orice perioadă de timp, La fiecare 1.000 de persoane ocupate în aceste mine revin: 733 de bărbaţi, 88 de femei, 135 de băieţi şi 44 de fete sub 16 ani; la furnale etc. revin la fiecare 1.000 de persoane: 668 de bărbaţi, 149 de femei, 98 de băieţi şi 85 de fete sub 16 ani. În afară de asta, salariile mici plătite pentru exploatarea enormă a forţelor de muncă mature şi nemature, anume, în medie pe zi, 2 şilingi şi 8 pence pentru bărbaţi, 1 şiling şi 8 pence pentru femei, 1 şiling şi 21/2 pence pentru băieţi. Aşa se face că în 1863, în comparaţie cu 1850, Belgia şi-a dublat aproape volumul şi valoarea exportului său de cărbune, fier etc.

191) Atunci cînd, imediat după primul deceniu al acestui secol, Robert Owen i) nu numai că a susţinut teoretic necesitatea unei limitări a zilei de muncă, ci a şi introdus efectiv ziua de muncă de 10 ore în fabrica sa din New-Lanark, încercarea lui a fost luată în derîdere ca utopie comunistă, la fel ca şi ideea lui despre „îmbinarea muncii productive cu educaţia copiilor“, la fel ca şi cooperativele muncitoreşti înfiinţate de el. Astăzi prima utopie a devenit lege cu privire la reglementarea muncii în fabrici, a doua figurează ca frază oficială în toate „Factory Act“-urile, iar a treia a ajuns chiar să servească drept paravan pentru maşinaţiile reacţionare.

192) Ure (traducere franceză), „Philosophie des Manufactures“, Paris 1836, t. II, p. 39, 40, 67, 77 etc.

193) În raportul „Congresului internaţional de statistică, de la Paris, 1855“ se spune, între altele: „Legea franceză care limitează durata muncii zilnice în fabrici şi ateliere la 12 ore nu stabileşte anumite ore fixe în cadrul cărora trebuie efectuată această muncă“ (perioade de timp). „Numai pentru munca copiilor se prescrie intervalul dintre orele 5 dimineaţa şi 9 seara. De aceea, parte din fabricanţi fac uz de dreptul pe care îl acordă această funestă tăcere şi dispun să se muncească zi de zi, fără întrerupere, poate cu excepţia duminicilor. Ei folosesc în acest scop două echipe diferite de muncitori, dintre care nici una nu rămîne mai mult de 12 ore în atelier; întreprinderea însă lucrează zi şi noapte. Legea este respectată, dar spiritul de omenie?“ În afară de „influenţa distructivă a muncii de noapte asupra organismului omului“, se subliniază şi „influenţa nefastă a prezenţei concomitente a muncitorilor de ambele sexe, noaptea, în aceleaşi ateliere slab luminate“.

194) „Astfel, în districtul meu, în aceeaşi clădire a fabricii acelaşi fabricant ca albitor şi boiangiu este supus «legii albitoriilor şi boiangeriilor», ca imprimeur «Printworks' Act»-ului şi ca finisher (apretor) «Factory Act»-ului...“ (Report of Mr. Baker i) în „Reports etc. for 31st Oct. 1861“, p. 20.) După ce enumeră diferitele prevederi ale acestor legi şi complicaţiile care decurg din ele, d-l Baker spune: „Se vede deci cît e de dificil să asiguri aplicarea acestor trei legi parlamentare atunci cînd proprietarul fabricii e dispus să ocolească legea. [L.c., p. 21] În schimb, această situaţie le asigură domnilor jurişti procese.

195) Astfel, în sfirşit, inspectorii de fabrici se încumetă să spună: „Aceste obiecţii“ (ale capitalului împotriva limitării pe cale legislativă a timpului de muncă) „trebuie să cadă în faţa marelui principiu al drepturilor muncii... există un moment în care dreptul patronului asupra muncii muncitorului său încetează şi în care acesta poate dispune singur de timpul său, chiar dacă nu este încă extenuat“. („Reports etc. for 31st Oct. 1862“, p. 54).

196) „Noi, muncitorii din Dunkirk, declarăm că durata timpului de muncă cerută sub actualul sistem este prea lungă şi nu-i lasă muncitorului răgazul necesar pentru odihnă şi dezvoltare, ci îl reduce, dimpotrivă, la o stare de servitute, nu cu mult mai bună decît sclavia (a condition of servitude but little better than slavery). De aceea am hotărît că 8 ore de muncă sînt suficiente şi trebuie şi oficial recunoscute ca suficiente; apelăm la sprijinul presei, aceaste pîrghie gigantică... şi îi vom considera pe toţi aceia care ne refuză acest sprijin duşmani ai reformei muncii şi ai drepturilor muncitorilor“. (Hotărîrile muncitorilor din Dunkirk, statul New York, 1866.)

197) „Reports etc. for 31st Oct. 1848“, p. 112.

198) „Aceste maşinaţii“ (uneltirile capitalului, de pildă, între anii 1848 şi 1850) „au mai dovedit incontestabil cît de greşită este afirmaţia, atît de des repetată, că muncitorii n-ar avea nevoie de proteguire, ci ar trebui priviţi ca proprietari liberi ai unicei proprietăţi de care dispun, munca mîinilor lor şi sudoarea frunţii lor“. („Reports etc. for 30th April 1850“, p. 45). „Munca liberă, dacă în genere poate fi numită astfel, are nevoie, pentru protecţia ei, chiar şi într-o ţară liberă, de braţul puternic al legii“. („Reports etc. for 31st Oct. 1864“, p. 34.) „A permite, ceea ce este identic cu a impune..., să se muncească 14 ore pe zi, cu sau fără întreruperi pentru mîncare etc.“ („Reports etc. for 30th April 1863“, p. 40.)

199) Friedrich Engels „Die englische Zehnstundenbill“, l.c., p. 5. (Vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 7, Bucureşti, 1960, Editura politică, p. 251. — Nota trad.)

200) Legea cu privire la ziua de muncă de 10 ore, în ramurile industriale care intră în prevederile acestei legi, „i-a salvat pe muncitori de la degenerare totală şi le-a apărat integritatea fizică“. („Reports etc. for 31st Oct. 1859“, p. 47) „Capitalul“ (din fabrici) „nu poate niciodată să menţină în funcţiune maşinile dincolo de o perioadă de timp limitată, fără a periclita sănătatea şi echilibrul moral al muncitorilor folosiţi; şi aceştia nu sînt în situaţia de a se apăra singuri“. (L.c., p. 8.)

201) „Un avantaj şi mai mare este faptul că se face, în sfîrşit, o deosebire netă între timpul care-i aparţine muncitorului însuşi şi cel care aparţine patronului său. Acum muncitorul ştie cînd se termină timpul pe care l-a vîndut şi cînd începe timpul său propriu, şi, deoarece ştie acest lucru dinainte, el poate dispune dinainte de minutele sale proprii, pentru propriile sale scopuri“. (L.c., p. 52.) „Făcîndu-i stăpîni ai timpului lor propriu, ele“ (legile cu privire la reglementarea muncii în fabrici) „le-au dat muncitorilor acea energie morală care îi pune în situaţia de a lua în mîinile lor puterea politică“. (L.c., p. 47.) Cu o ironie reţinută şi în expresii foarte precaute, inspectorii de fabrici sugerează că legea cu privire la ziua de muncă de 10 ore, actualmente în vigoare, l-a eliberat într-o măsură oarecare şi pe capitalist de brutalitatea sa primară, de simplă întruchipare a capitalului, acordîndu-i timpul necesar pentru o oarecare „cultivare“. Înainte „patronul nu avea vreme pentru nimic altceva decît pentru bani, iar muncitorul pentru nimic altceva decît pentru muncă“. (L.c., p. 48.)

 

 

 

*1 — „Ce este o liră?“. — Nota trad.

*2 — limită extremă (Thule — insulă legendară în nord). — Nota trad.

*3 — greve. — Nota trad.

*4 — muncitorii din construcţii. — Nota trad.

*5 — „antreprenori“ — Nota trad.

*6 — aristocrat [kalos k'agathos]. — Nota trad.

*7 — cetăţean roman. — Nota trad.

*8 Eroare evidentă, corect 56. — Nota trad.

*9 — în germană vorfauchen, aluzie la economistul vulgar german Iulius Faucher i) . — Nota trad.

*10 — „beciul zdrenţelor“. — Nota trad.

*11 — „a muşca şi a ronţăi din pauzele pentru masă“. — Nota trad.

*12 — judecător de pace dintr-un comitat. — Nota trad.

*13 — chirurg. — Nota trad.

*14 — Pluralul majestăţii. — Nota trad.

*15 — „material de brutărie“. — Nota trad.

*16 — „pentru prevenirea  falsificării de  alimente  şi  băuturi“. — Nota trad.

*17 — adept al liberului schimb. — Nota trad.

*18 — „să cîştige un ban cinstit“. — Nota trad.

*19 — „juratul“. — Nota trad.

*20 — „falsificările“. — Nota trad.

*21 — Fahrenheit, respectiv 24—32°C. — Nota trad.

*22 — „periculoşi pentru societate“. — Nota trad.

*23 — „ memoriu“. — Nota trad.

*24 — „onorabilul jurat britanic“. — Nota trad.

*25 — „omor fără premeditare“. — Nota trad.

*26 — „titluri senzaţionale“. — Nota trad.

*27 — „Accidente groaznice şi fatale“. — Nota trad.

*28 — „Tragedii îngrozitoare“. — Nota trad.

*29  — serviciul sanitar. — Nota trad.

*30 — „Comisia medico-legală“. — Nota trad.

*31 — vasalilor. — Nota trad.

*32 Fahrenheit. [30-32.2°C] — Nota trad.

*33 — „Britanicii nu vor fi niciodată, niciodată sclavi!“. — Nota trad.

*34 „în preocuparea pentru bunăstarea lor trupească“. — Nota trad.

*35 Pentru ei (adică pentru muncitori) huzurul este mai vătămător. — Nota trad.

*36 — comisari pentru asistenţa săracilor. — Nota trad.

*37 — asistenţa săracilor. — Nota trad.

*38 — case de muncă. — Nota trad.

*39 — principiu al selecţiei naturale. — Nota trad.

*40 — „vajnici munteni“. — Nota trad.

*41 — uliţe şi curţi. — Nota trad.

*42 — „lege muncitorească“. — Nota trad.

*43 — amici ai comerţului — Nota trad.

*44 — „virtute pusă în practică“ — Nota trad.

*45 În ediţiile 3—4 — poporul francez. — Nota trad.

*46 — Ministerul de Externe. — Nota trad.

*47 — regele burghez. — Nota trad.

*48 — după plac. — Nota trad.

*49 — medici şi chirurgi. — Nota trad.

*50 — presiunea din afară. — Nota trad.

*51 — muncitori care leagă firul rupt. — Nota trad.

*52 — mari neplătiţi. — Nota trad.

*53 — Sistemul muncii în schimburi. — Nota trad.

*54 Victoria i) . — Nota trad.

*55 — raportul parlamentar. — Nota trad.

*56 — „calandrieri“ şi „apretori“ — Nota trad.

*57 — Secţia cilvilă a curţii — Nota trad.

 

 

77. Little shilling men (adepţii şilingului mic), sau şcoala de la Birmingham — scoală economică apărută în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Adepţii ei propagau teoria unităţii de măsură monetare ideale şi considerau banii exclusiv ca „denumiri de calcul“. Reprezentanţii şcolii de la Birmingham, fraţii Thomas şi Mattias Attwood, Spooner şi alţii, au întocmit un proiect de reducere a conţinutului aur al unităţii monetare din Anglia pe care l-au denumit „proiectul şilingului mic“. De aici şi denumirea şcolii. Totodată „adepţii şilingului mic“ s-au pronunţat împotriva măsurilor luate de guvern în vederea reducerii cantităţii de bani aflaţi în circulaţie. Ei erau de părere că realizarea principiilor şcolii lor, determinînd o creştere artificială a preţurilor, era de natură să învioreze industria şi să asigure prosperitatea generală a ţării. În realitate însă, devalorizarea valutei preconizată de ei n-a făcut decît să stingă datoria publică şi datoriile particulare în bani devalorizaţi, adică să aducă anumite avantaje vistieriei şi marilor întreprinzători care beneficiau în principal de toate creditele posibile. Marx vorbeşte despre această şcoală în lucrarea sa „Contribuţii la critica economiei politice“ (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura (politică, 1962, p. 71—72). — Nota red.

78. Vezi adnotarea 64. — Nota red.

79. „Règlement organique“ (Regulamentele organice) — regulamente de organizare şi conducere a Moldovei şi Ţării Româneşti, preconizate prin convenţia de la Akkerman şi întocmite potrivit prevederilor tratatului de la Adrianopol (1829). Puse în aplicare în 1831 în Ţara Românească şi în 1832 în Moldova, sub îndrumarea şi supravegherea generalului Pavel Kisseleff, regulamentele organice au menţinut şi întărit privilegiile boierimii care continua să fie clasa conducătoare în stat. Ele au constituit o aspră legislaţie agrară şi un instrument de represiune capabil să frîngă rezistenţa ţărănimii, ceea ce l-a determinat pe K. Marx să le caracterizeze drept „codicele muncii de clacă“ şi „o expresie pozitivă a goanei după supramuncă“. Regulamentele organice au îngrădit puterea domnească, au introdus principiul separării puterilor în stat, au instituit adunările obşteşti (embrion al regimului parlamentar), au reorganizat vechile servicii publice şi au creat altele noi. Prin prevederile lor politice şi economice-administrative, regulamentele organice au favorizat dezvoltarea capitalismului, deschizînd astfel burgheziei drumul spre puterea politică. Cuprinzînd dispoziţii aproape identice, regulamentele organice au pregătit unirea celor două ţări într-un singur stat, ceea ce, de fapt, anticipau ambele regulamente, în cîte un articol din partea lor finală. Dar, deşi au constituit o lege fundamentală care, în general, a favorizat dezvoltarea celor două ţări române, regulamentele organice au devenit, în scurt timp, datorită dezvoltării capitalismului, o piedică pentru progresul economic, social şi politic al principatelor. — Nota red.

80. Dryden. „The Cock and the Fox“ („Cocoşul şi vulpea“). — Nota red.

81. Ecce iterum Crispinus (Iarăşi Crispinus!) — aşa începe satira a IV-a a lui Iuvenal, în a cărei primă parte este înfierat Crispinus, un curtean al împăratului Domiţian. În sensul figurat expresia înseamnă: „iarăşi acelaşi personaj“ sau „iarăşi acelaşi lucru“. — Nota red.

82. Eleaţii — şcoală idealistă în filozofia greacă din secolele al VI-lea şi al V-lea î.e.n. Reprezentanţii ei cei mai de seamă au fost Xenofan, Parmenide şi Zenon. Eleaţii demonstrau, printre altele, că mişcarea şi diversitatea fenomenelor nu au o existenţă reală, ci sînt simple aparenţe. — Nota red.

83. Grand Jury (Marele juriu) — în Anglia, pînă în 1933, colegiu de juraţi, compus din 12—23 de persoane alese de şerif dintre „oamenii oneşti şi leali“ din comitat, care îndeplinea funcţia de instanţă de cercetări preliminare şi decidea dacă inculpaţii să fie deferiţi tribunalului corecţional. — Nota red.

84. Marx se referă la recenzia sa la cartea lui Th. Carlyle „Pamflete contemporane“ (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 7, Bucureşti, Editura politică 1960, p. 274—285). — Nota red.

85. W. Strange. „The Seven Sources of Health“, London, 1864, p. 84. — Nota red.

86. „Britons never, never shall be slaves!“ („Britanii nu vor fi niciodată, niciodată sclavi!“) — cuvinte din imnul englez „Rule, Britania!“. — Nota red.

87. Exeter-Hall — clădire din Londra, loc de întrunire a diverselor asociaţii religioase şi filantropice. — Nota red.

88. Vezi adnotarea 4. — Nota red.

89. Après moi le déluge! (După mine potopul!) — se spune că astfel a răspuns regele Franţei Ludovic al XV-lea atunci cînd cineva din anturajul lui i-a atras atenţia că serbările şi petrecerile de la curte ameninţă ţara cu o mare creştere a datoriei publice. — Nota red.

90. „A-şi vinde dreptul de întîi născut pentru un blid de fiertură“ — această expresie plastică provine dintr-o legendă biblică. Se spune că acesta a fost preţul pentru care Esau ar fi vîndut lui Iacob dreptul de întîi născut. — Nota red.

91. Marea ciumă — îngrozitoare epidemie de ciumă care a făcut ravagii în Europa apuseană în 1347—1350. După datele existente, au murit atunci de ciumă 25.000.000 de oameni, circa 1/4 din populaţia Europei apusene. — Nota red.

92. Vezi adnotarea 58. — Nota red.

93. „Factories Inquiry Commission. First Report of the Central Board of His Majesty's Commissioners. Ordered, by the House of Commons, to be prioted, 28 June 1833“, p. 53.  — Nota red.

94. „Periculum in mora“ [întîrzierea prezintă pericol] — cuvinte din lucrarea istoricului roman Titus Livius „Ab urbe condita“, cartea a XXXVIII-a, cap. XXV („De la fundarea Romei“). — Nota red.

95. Report from the Committee on the „Bill to regulate the Labour of Children in the Mills and Factories of the United Kingdom“: with the Minutes of Evidence“. Ordered, by the House of Commons, to be printed, 8 august 1832. — Nota red.

96. În timpul sărbătorilor tradiţionale în cinstea lui Juggernaut — încarnare a divinităţii hinduse Vişnu — credincioşii fanatici se aruncă sub roţile carului pe care este purtată statuia lui Vişnu. — Nota red.

97. Este vorba de Carta poporului care cuprindea revendicările cartiştilor, publicată la 8 mai 1838 ca proiect de lege ce urma să fie prezentat în parlament. Ea conţinea şase puncte: votul universal (pentru bărbaţii care au împlinit vîrsta de 21 de ani), alegeri parlamentare anuale, vot secret, egalizarea circumscripţiilor electorale, desfiinţarea censului de avere pentru candidaţii în alegerile parlamentare, remunerarea deputaţilor. — Nota red.

98. Partizanii Ligii împotriva legilor cerealelor (vezi adnotarea 9) în propaganda lor demagogică încercau să-i convingă pe muncitori că prin instaurarea liberului schimb salariul lor real va creşte, şi muncitorii vor avea o pîine de două ori mai mare ca înainte („big loaf“). Placarde pe care figurau două pîini, una mare şi una mică, şi inscripţiile respective, erau purtate pe străzi în scopuri de agitaţie. Realitatea a arătat cît de mincinoase erau aceste promisiuni şi tertipuri. Capitalul industrial din Anglia care s-a consolidat prin abolirea legilor cerealelor, şi-a intensificat ofensiva împotriva intereselor vitale ale clasei muncitoare. — Nota red.

99. Comisari ai Convenţiei se numeau în timpul revoluţiei burgheze franceze de la sfîrşitul sec. al XVIII-lea reprezentanţii Convenţiei (Adunarea Naţională a Republicii Franceze în 1792—1795) în departamente şi în armată, investiţi cu împuterniciri speciale. — Nota red.

100. Loi des suspects — lege adoptată de Corpul legislativ la 19 februarie 1858, care acorda împăratului şi guvernului său dreptul nelimitat de a trimite la închisoare sau de a deporta în diferite localităţi din Franţa şi din Algeria, ba chiar de a expulza definitiv de pe teritoriul Franţei pe toţi cei suspectaţi de atitudine ostilă regimului celui de-al doilea Imperiu. —  Nota red.

101. Vezi adnotarea 18. — Nota red.

102. W. Shakespeare. „Neguţătorul din Veneţia“, actul IV, scena 1. — Nota red.

103. W. Shakespeare. „Neguţătorul din Veneţia“, actul IV, scena 1. — Nota red.

104. Legile celor 10 table — varianta iniţială a „legilor celor 12 table“, cel mai vechi monument de drept al statului sclavagist roman. Menite să ocrotească proprietatea privată, legile prevedeau pentru datornicul nesolvabil lipsirea de libertate, vinderea ca sclav sau chiar tăierea în bucăţi. — Nota red.

105. Istoricul francez Linguet emite această ipoteză în lucrarea „Théorie des loix civiles, ou Principes fondamentaux de la société“. Tome II, Londres, 1767, livre V, chapitre XX („Teoria legilor civile sau Principiile fundamentale ale societăţii“). — Nota red.

106. În lucrarea sa „Die Geheimnisse des christliches Alterthums“, istoricul german Daumer afirmă că primii creştini mîncau în timpul împărtăşaniei carne de om. — Nota red.

107. Marele socialist utopist francez Fourier a zugrăvit un tablou al societăţii viitorului în care omul va executa în timpul unei zile de muncă mai multe operaţii, ziua de muncă fiind formată din cîteva şedinţe scurte („courtes sénces“), de cîte o oră şi jumătate — două ore. Fourier considera că, datorită acestui fapt, productivitatea muncii va creşte în aşa măsură încît cel mai sărac muncitor va avea posibilitatea de a-şi satisface trebuinţele în mai mare măsură decît orice capitalist de pînă atunci. — Nota red.

108. Este vorba de congresul muncitorilor americani, care a avut loc la Baltimore între 20 şi 25 august 1866. La congres au participat 60 de delegaţi reprezentînd peste 60.000 de muncitori grupaţi în trade-unionuri. Congresul a dezbătut probleme ca: legiferarea zilei de muncă de 8 ore, activitatea politică a muncitorilor, asociaţiile cooperative, cuprinderea tuturor muncitorilor în trade-unionuri etc. La congres a fost adoptată de asemenea o hotărîre cu privire la crearea unei organizaţii politice a clasei muncitoare, National Labour Union. — Nota red.

109. Rezoluţia Congresului de la Geneva al Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor a fost întocmită pe baza „Instrucţiunilor pentru delegaţii Consiliului Central provizoriu în legătură cu diferite probleme“ (vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 16, Bucureşti, Editura politică, 1963, p. 202—212). În pasajul citat din rezoluţie textul acestor „Instrucţiuni“ este reprodus exact. — Nota red.

110. „Şarpele chinurilor lor“ — parafrază din poezia lui Heine „Heinrich“ (din ciclul „Poezii contemporane“). — Nota red.

111. Magna Charta — Magna Charta Libertatum — sub această denumire a intrat în istorie documentul semnat de regele englez Ioan fără Ţară în 1215. „Magna Charta“ a fost impusă regelui de marii feudali răsculaţi, sprijiniţi de cavaleri şi orăşeni, Ea prevedea o anumită limitare a puterii regale, menţinea o serie de privilegii feudale şi conţinea unele concesii în favoarea cavalerilor şi a oraşelor. În pasajul de faţă Marx se referă la legile cu privire la limitarea zilei de muncă cucerite de clasa muncitoare din Anglia în urma unei lupte îndelungate şi înverşunate împotriva capitalului. — Nota red.

112. Quantum mutatus ab illo! (Ce schimbare faţă de ceea ce a fost) — Virgiliu i) , „Eneida“, cartea a doua, versul 274. — Nota red.