7. Respingerea şi atracţia muncitorilor pe măsură ce se dezvoltă producţia mecanizată. Crizele din industria bumbacului

Toţi reprezentanţii lucizi ai economiei politice admit că introducerea unor noi maşini are un efect distrugător asupra muncitorilor din meseriile şi manufacturile tradiţionale cu care aceste maşini intră mai întîi în concurenţă. Aproape toţi deplîng robia muncitorului de fabrică. Şi care e, totuşi, atuul lor suprem pe care mizează toţi? Argumentul că, după grozăviile perioadei de adaptare şi de dezvoltare, în ultimă instanţă maşinile sporesc numărul sclavilor muncii în loc să-l micşoreze! Da, economia politică se îmbată cu teorema respingătoare, respingătoare pentru orice „filantrop“ care crede în necesitatea naturală veşnică a modului de producţie capitalist, că însăşi fabrica întemeiată pe producţia mecanizată ajunge, după o anumită perioadă de dezvoltare, după o „perioadă de tranziţie“ mai scurtă sau mai lungă, să vlăguiască un număr mai mare de muncitori decît a aruncat pe drumuri la început! 226)

Ce-i drept, din cîteva exemple, ca de pildă fabricile engleze de worsted şi de mătase, s-a văzut că la un anumit grad de dezvoltare expansiunea extraordinară a unor ramuri de producţie industrială poate să meargă mînă în mînă cu o scădere nu numai relativă, ci şi absolută a numărului de muncitori folosiţi *34 . În 1860, cînd din ordinul parlamentului s-a efectuat un recensămînt special al tuturor fabricilor din Regatul Unit, circumscripţia încredinţată inspectorului de fabrici R. Baker, constînd din districtele industriale Lancashire, Cheshire şi Yorkshire, număra 652 de fabrici; dintre acestea, 570 cuprindeau: 85.622 de războaie de ţesut mecanice, 6.819.146 de fusuri (cu excepţia fusurilor de dublat), 27.439 cai-putere în maşini cu abur, 1.390 în roţi hidraulice, 94.119 persoane ocupate. În 1865, în schimb, aceleaşi fabrici aveau: 95.163 de războaie de ţesut, 7.025.031 de fusuri, 28.925 cai-putere în maşini cu abur, 1.445 în roţi hidraulice, 88.913 persoane ocupate. Din 1860 pînă în 1865, aceste fabrici au înregistrat un spor de 11% la războaiele de ţesut mecanice, de 3% la fusuri, de 5% la cai-putere, în timp ce, concomitent, numărul persoanelor ocupate a scăzut cu 5,5% 227) . Între 1852 şi 1862 a avut loc o creştere considerabilă a industriei engleze a lînii, în timp ce numărul muncitorilor folosiţi a rămas aproape staţionar.

„Faptul acesta arată în ce mare măsură maşinile nou introduse au înlocuit munca perioadelor anterioare“ 228) .

În unele cazuri date empiric, creşterea numărului muncitorilor de fabrică ocupaţi nu e adesea decît aparentă, adică nu se datorează extinderii fabricilor în care producţia mecanizată a fost deja introdusă, ci anexării treptate a unor ramuri auxiliare. Astfel, sporirea între 1838 şi 1858 a numărului războaielor de ţesut mecanice şi a numărului de muncitori de fabrică ocupaţi la aceste războaie se datora, în industria bumbacului (engleză), pur şi simplu extinderii acestei ramuri; în celelalte fabrici însă ea se datora folosirii de dată recentă a forţei aburului pentru acţionarea războaielor de ţesut covoare, panglici, pînzeturi etc., acţionate pînă atunci de forţa musculară a omului 229) . Sporirea numărului acestor muncitori de fabrică nu era deci decît expresia unei diminuări a numărului total al muncitorilor ocupaţi. În sfîrşit, aici se face cu totul abstracţie de faptul că peste tot, cu excepţia uzinelor metalurgice, elementul predominant al personalului de fabrică îl formează muncitorii tineri (sub 18 ani), femeile şi copiii.

Se înţelege lesne că, în pofida masei de muncitori practic înlăturată şi virtual înlocuită de producţia mecanizată, o dată cu creşterea acestei producţii, care îşi găseşte expresia fie în numărul sporit al fabricilor de acelaşi fel, fie în extinderea fabricilor existente, muncitorii de fabrică pot fi în cele din urmă mai numeroşi decît muncitorii manufacturieri sau meseriaşii înlăturaţi de ei. Să luăm, de pildă, un capital de 500 l.st. folosit săptămînal, care constă, potrivit vechiului mod de a produce, din 2/5 parte constantă şi 3/5 parte variabilă, cu alte cuvinte 200 l.st. sînt investite în mijloace de producţie, iar 300 l.st. în forţă de muncă, să zicem 1 l. st. de muncitor. O dată cu introducerea maşinilor, compoziţia capitalului total se modifică. El se împarte acum, bunăoară, în 4/5 parte constantă şi 1/5 parte variabilă, în forţă de muncă investindu-se acum numai 100 l.st. Două treimi din muncitorii folosiţi înainte sînt, prin urmare, concediaţi. Dacă această fabrică se extinde şi dacă, celelalte condiţii de producţie rămîn neschimbate, capitalul total investit creşte de la 500 la 1.500, vor avea de lucru acum 300 de muncitori, adică tot atîţia cît lucrau înainte de această revoluţie industrială. În cazul cînd capitalul investit creşte la 2.000, vor fi folosiţi 400 de muncitori, adică cu 1/3 mai mult decît în condiţiile vechiului mod de a produce. Numărul muncitorilor folosiţi a crescut absolut cu 100, relativ însă, respectiv în raport cu capitalul total avansat, a scăzut cu 800, căci în condiţiile vechiului mod de a produce capitalul de 2.000 l.st. ar fi folosit 1.200 de muncitori şi nu 400. O scădere relativă a numărului muncitorilor ocupaţi este deci compatibilă cu o creştere absolută a lui. Am presupus mai sus că la o creştere a capitalului total compoziţia lui rămîne constantă, deoarece şi condiţiile de producţie rămîn constante. Ştim însă că orice dezvoltare a producţiei mecanizate determină o creştere a părţii constante a capitalului, alcătuită din maşini, materii prime etc., şi totodată o scădere a părţii variabile avansate pentru forţă de muncă, şi mai ştim de asemenea că în nici un alt mod de a produce perfecţionarea nu este atît de constantă şi, prin urmare, compoziţia capitalului total atît de variabilă ca în producţia mecanizată. Această continuă schimbare este însă întreruptă tot atît de continuu de momente de repaos şi de extindere pur cantitativă pe baza tehnică dată. Totodată creşte numărul muncitorilor folosiţi. Astfel, numărul total al muncitorilor din fabricile de bumbac, lînă, worsted, in şi mătase din Regatul Unit nu trecea în 1835 de 354.684, în timp ce în 1861 numai numărul ţesătorilor care lucrau la războaie mecanice (de ambele sexe şi de toate vîrstele, începînd de la 8 ani) era de 230.654. Ce-i drept, această creştere apare mai puţin însemnată dacă luăm în considerare că ţesătorii manuali de bumbac, împreună cu membrii familiilor lor folosiţi de ei, mai numărau în 1838 în Anglia 800.000 230) , abstracţie făcînd de ţesătorii înlăturaţi de maşini în Asia şi pe continentul european.

În cele cîteva observaţii pe care vrem să le mai facem legătură cu acest punct ne vom referi, în parte, la aspectul pur faptic al relaţiilor, care nu au reieşit încă din expunerea noastră teoretică.

Atîta timp cît producţia mecanizată se extinde într-o ramură industrială în dauna meseriilor tradiţionale sau a manufacturii, succesele ei rămîn tot atît de sigure cum ar fi, de pildă, succesul unei armate înzestrate cu puşti cu ac într-o luptă cu o armată de arcaşi. Această primă perioadă, în care maşina abia îşi cucereşte sfera de acţiune, are o importanţă decisivă din cauza profiturilor extraordinare care se realizează cu ajutorul maşinii. Aceste profituri nu numai că reprezintă în sine un izvor de acumulare accelerată, ci şi atrag în sfera de producţie favorizată o parte importantă a capitalului social adiţional, care se formează încontinuu şi caută încontinuu noi sfere de plasare. Avantajele deosebite ale primei perioade de avînt impetuos se repetă mereu în ramurile de producţie în care maşinile sînt introduse pentru prima oară. De îndată ce sistemul de fabrică a căpătat o anumită amploare şi a atins un anumit grad de maturitate, dar mai ales de îndată ce propria lui bază tehnică, maşina, este produsă, la rîndul ei, cu ajutorul maşinilor, de îndată ce extracţia de cărbune şi de fier, metalurgia şi transporturile au fost revoluţionate, de îndată ce au fost în genere realizate condiţiile generale de producţie corespunzătoare marii industrii, acest mod de a produce dobîndeşte o elasticitate, o capacitate de expansiune bruscă şi în salturi, ale căror limite le pot constitui numai materiile prime şi piaţa de desfacere. Maşina determină, pe de o parte, o sporire directă a cantităţii de materii prime, aşa cum, de pildă, cotton gin-ul a determinat sporirea producţiei de bumbac 231) . Pe de altă parte, preţul scăzut al produsului de maşină, precum şi mijloacele de transport şi de comunicaţii revoluţionate, constituie arme pentru cucerirea unor pieţe străine. Distrugînd acolo producţia meşteşugărească, producţia mecanizată le transformă forţat în producătoare de materii prime pentru ea. Astfel Indiile Orientale au fost silite să producă bumbac, lînă, cînepă, iută, indigo etc. pentru Marea Britanie 232) . Continua transformare a muncitorilor din ţările marii industrii în „populaţie excedentară“ favorizează emigrarea masivă şi colonizarea unor ţări străine, care devin surse de materii prime pentru metropolă, aşa cum Australia, de pildă, s-a transformat într-o sursă de lînă 233) . Apare o nouă diviziune a muncii, internaţională, corespunzătoare amplasării centrelor principale ale producţiei mecanizate, diviziune care transformă o parte a globului pămîntesc într-un domeniu al producţiei prin excelenţă agricole în folosul celeilalte părţi a globului, devenită un domeniu al producţiei prin excelenţă industriale. Această revoluţie se leagă de transformările în agricultură, care nu pot fi încă cercetate aici 234) .

La sugestia d-lui Gladstone i) , Camera comunelor a hotărît la 18 februarie 1867 efectuarea unei statistici cu privire la importul şi exportul de cereale şi de făină de orice fel ale Regatului Unit între anii 1831 şi 1866. Redau mai jos cifrele de sinteză ale acestei statistici. Făina a fost convertită în cuarteri de grîu 143 (vezi tabelul de la p. 419 *35 ).

 

Perioade de 5 ani şi anul 1866

 

 

1831-1835

1836-1840

1841-1845

1846-1850

1851-1855

1856-1860

1861-1865

1866

Media anuală

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Import ........... cuarteri

1.096.373

 

2.389.729

 

2.843.865

 

8.776.552

 

8.345.237

 

10.913.612

 

15.009.871

 

16.457.340

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Media anuală

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Export ........... cuarteri

225.263

 

251.770

 

139.056

 

155.461

 

307.491

 

341.150

 

302.754

 

216.318

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Excedentul importului asupra exportului anilor medii ...........................

871.110

 

2.137.959

 

2.704.809

 

8.621.091

 

8.037.746

 

10.572.462

 

14.707.117

 

16.241.122

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Populaţia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cifra medie anuală în fiecare perioadă ........

24.621.107

 

25.929.507

 

27.262.569

 

27.797.598

 

27.572.923

 

28.391.544

 

29.381.760

 

29.935.404

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cantitatea medie de grîu etc., în cuarteri, consumată anual de fiecare locuitor, la o repartizare egală în rîndurile populaţiei, peste cantitatea produsă în ţară ..........

0,036

 

0,082

 

0,099

 

0,310

 

0,291

 

0,372

 

0,501

 

0,543

 

 

Extensibilitatea extraordinară şi în salturi a sistemului de fabrică şi dependenţa lui de piaţa mondială determină în mod necesar o producţie febrilă, urmată de suprasaturarea pieţelor, a căror contractare duce la o paralizare a lor. Viaţa industrială se transformă într-o succesiune de perioade de înviorare medie, de prosperitate, de supraproducţie, de criză şi de stagnare. O dată cu alternanţa perioadelor ciclului industrial, nesiguranţa şi instabilitatea muncii şi, implicit, a situaţiei muncitorilor determinate de producţia mecanizată devin un fenomen normal. Exceptînd perioadele de prosperitate, între capitalişti se dă cea mai înverşunată luptă, fiecare dintre ei voind să-şi asigure locul său pe piaţă. Acest loc este direct proporţional cu ieftinătatea produsului. În afară de rivalitatea născută astfel în ceea ce priveşte introducerea maşinilor perfecţionate care înlocuiesc forţa de muncă şi aplicarea noilor metode de producţie, de fiecare dată se ajunge la un punct unde apare tendinţa de a ieftini marfa prin reducerea forţată a salariului sub valoarea forţei de muncă 235) .

Creşterea numărului muncitorilor de fabrică este deci condiţionată de creşterea relativ mult mai rapidă a capitalului total investit în fabrici. Acest proces are însă loc numai în cadrul perioadelor de flux şi de reflux ale ciclului industrial. Şi apoi el este mereu întrerupt de progresul tehnic, care uneori îl înlocuieşte pe muncitor virtual, alteori îl înlătură efectiv. Aceste schimbări calitative în producţia mecanizată înlătură continuu din fabrică un număr de muncitori sau închide porţile fabricii în faţa afluxului de noi recruţi, în timp ce simpla extindere cantitativă a fabricilor înghite, pe lîngă muncitorii concediaţi, şi contingente noi. Astfel, muncitorii sînt în permanenţă respinşi şi atraşi, aruncaţi dintr-o parte într-alta, concomitent cu o continuă oscilaţie în ceea ce priveşte sexul, vîrsta şi iscusinţa celor recrutaţi.

Soarta muncitorului de fabrică poate fi ilustrată cel mai bine printr-o scurtă privire asupra soartei industriei engleze a bumbacului.

Între 1770 şi 1815 industria bumbacului cunoaşte 5 ani de depresiune sau de stagnare. În timpul acestei prime perioade de 45 de ani, fabricanţii englezi deţineau monopolul maşinilor şi al pieţei mondiale. 1815—1821 — depresiune, 1822 şi 1823 — prosperitate, 1824 — abrogarea legilor împotriva dreptului de asociere 144 , extindere considerabilă şi generală a fabricilor, 1825 — criză, 1826 — mare mizerie şi revolte printre muncitorii din industria bumbacului; 1827 — uşoară ameliorare; 1828 — creştere substanţială a numărului războaielor de ţesut mecanice şi a exportului; 1829 — exportul, în special cel în India, depăşeşte pe cel din toţi anii precedenţi; 1830 — pieţe suprasaturate, mare mizerie; 1831—1833 — depresiune continuă; comerţul cu Asia orientală (India şi China) încetează de a mai fi monopolul Companiei Indiilor Orientale; 1834 — o mare creştere a numărului fabricilor şi maşinilor, lipsă de braţe de muncă. Noua lege pentru asistenţa săracilor accentuează migraţiunea muncitorilor agricoli spre districtele industriale. Goana după copii în comitatele agricole. Comerţ cu sclavi albi. 1835 — mare prosperitate. Concomitent, ţesătorii manuali de bumbac se sting de foame. 1836 — mare prosperitate. 1837 şi 1838 — stare de depresiune şi criză. 1839 — înviorare. 1840 — mare depresiune, revolte, intervenţia armatei. 1841 şi 1842 — suferinţe îngrozitoare ale muncitorilor de fabrică. 1842 — fabricanţii concediază pe muncitori pentru a obţine abrogarea legilor cerealelor. Mii de muncitori se îndreaptă spre Yorkshire, armata îi respinge, conducătorii lor sînt deferiţi justiţiei în Lancaster. 1843 — mare mizerie. 1844 — o nouă înviorare. 1845 — mare prosperitate. 1846 — mai întîi prosperitatea continuă, apoi simptome de reacţie. Abrogarea legii cerealelor. 1847 — criză. Reducere generală a salariilor cu 10% chiar mai mult pentru a sărbători „big loaf“-ul 145 (pîinea mare). 1848 — în continuare depresiune. Manchesterul păzit de armată. 1849 — înviorare. 1850 — prosperitate. 1851 — scăderea preţurilor mărfurilor, reducerea salariilor, greve frecvente. 1852 — început de ameliorare. Grevele continuă, fabricanţii ameninţă cu importul de muncitori străini. 1853 — creşterea exportului. Grevă de opt luni şi mizerie mare la Preston. 1854 — prosperitate, suprasaturare a pieţelor. 1855 — sosesc ştiri despre falimentele din Statele Unite, Canada şi de pe pieţele Asiei orientale. 1856 — mare prosperitate. 1857 — criză. 1858 — ameliorare. 1859 — mare prosperitate, creşte numărul fabricilor. 1860 — apogeul industriei engleze a bumbacului. Pieţele din India, din Australia şi din alte părţi, fiind suprasaturate, n-au reuşit nici în 1863 să absoarbă toate stocurile. Acord comercial cu Franţa. Creştere enormă a numărului fabricilor şi maşinilor. 1861 — avîntul mai durează un timp, reacţie, războiul civil din America, criza bumbacului. 1862 pînă în 1863 — prăbuşire totală.

Istoria crizei de bumbac este prea caracteristică pentru a nu zăbovi o clipă asupra ei. Din indiciile cu privire la starea pieţei mondiale din 1860 pînă în 1861 rezultă că fabricanţilor criza de bumbac le-a fost binevenită, şi în parte avantajoasă, fapt recunoscut în rapoartele Camerei de comerţ din Manchester, proclamat în parlament de Palmerston i) şi Derby i) şi confirmat de evenimente 236) . E drept că, în 1861, printre cele 2.887 fabrici de bumbac din Regatul Unit erau şi multe fabrici mici. Potrivit raportului inspectorului de fabrici A. Redgrave, a cărui circumscripţie cuprindea 2.109 fabrici din cele 2.887, un număr de 392 de fabrici din aceste 2.109, adică 19%, foloseau o forţă mai mică de 10 cai-putere, 345, sau 16%, foloseau o forţă de 10 cai-putere sau mai mare, însă sub 20, iar 1.372 20 cai-putere sau mai mult 237) . Majoritatea fabricilor mici erau ţesătorii, în cea mai mare parte înfiinţate de speculanţi în timpul perioadei de prosperitate, care începuse în 1858: unul dădea firele, altul maşinile, al treilea localul, conducerea fiind încredinţată unor foşti overloocker sau altor persoane neavute. Cei mai mulţi dintre aceşti mici fabricanţi s-au ruinat. Aceeaşi soartă le-ar fi pregătit-o şi criza comercială care a fost evitată din cauza lipsei de bumbac. Deşi ei constituiau 1/3 din numărul fabricanţilor, fabricile lor absorbeau o parte cu mult mai mică din capitalul investit în industria bumbacului. Cît despre proporţiile stagnării, din evaluări exacte rezultă că în octombrie 1862 60,3% din fusuri şi 58% din războaiele de ţesut stăteau inactive. Aceste cifre se referă la întreaga ramură industrială respectivă şi variază, bineînţeles, mult de la un district la altul. În foarte puţine fabrici era menţinută săptămînă completă de lucru (60 de ore pe săptămînă); celelalte lucrau cu întreruperi. Chiar şi pentru puţinii muncitori care lucrau săptămîna completă de lucru şi primeau salariul în acord obişnuit, salariul săptămînal era necesarmente scăzut din cauza înlocuirii bumbacului mai bun cu altul mai prost, a înlocuirii bumbacului Sea Island cu bumbac egiptean (în filaturile de fire fine), a bumbacului american şi egiptean cu surat (din Indiile Orientale), a bumbacului pur cu amestecuri din deşeuri de bumbac cu surat. Fibra mai scurtă a bumbacului surat, impurităţile lui, rezistenţa mai mică a firelor, înlocuirea făinii la apretarea firului de urzeală prin tot felul de ingrediente grele reduceau viteza maşinilor sau numărul războaielor de ţesut pe care le putea supraveghea un ţesător, măreau volumul de muncă necesar pentru corectarea defecţiunilor în munca maşinii şi reduceau, o dată cu cantitatea de produs, şi suma primită pe bucată. Pentru muncitor, pierderea pricinuită de folosirea suratului atingea şi în condiţiile săptămînii complete de lucru 20, 30% şi mai mult din salariu. Dar majoritatea fabricanţilor au redus şi tariful pe bucată cu 5, 71/2 şi 10%. Se va înţelege deci situaţia celor care nu lucrau decît 3, 31/2 şi 4 zile pe săptămînă sau numai 6 ore pe zi. În 1863, după ce intervenise o relativă ameliorare, salariile săptămînale ale ţesătorilor, filatorilor etc. erau de 3 şilingi şi 4 pence, 3 şilingi şi 10 pence, 4 şilingi şi 6 pence, 5 şilingi şi 1 penny etc. 238) . Nici măcar în aceste împrejurări chinuitoare inventivitatea fabricantului în a opera reţineri din salarii n-a încetat să se manifeste. Aceste reţineri se făceau în parte sub forma amenzilor pentru defectele produsului pricinuite de calitatea proastă a bumbacului său, de folosirea unor maşini nepotrivite etc. Iar acolo unde fabricantul era proprietarul cottages-urilor, el îşi încasa chiria prin reţineri din salariul nominal. Inspectorul de fabrici Redgrave arată că unii selfacting minders (muncitori care supraveghează o pereche de selfacting mules),

„cîştigau după 14 zile complete de lucru 8 şilingi şi 11 pence, iar din această sumă se scădea chiria, din care însă fabricantul îi restituia muncitorului jumătate drept cadou, astfel că minder-ii duceau acasă în total 6 şilingi şi 11 pence. Spre sfîrşitul anului 1862, salariul săptămînal al ţesătorilor începea de la 2 şilingi şi 6 pence“ 239) .

Chiar şi atunci cînd muncitorii nu lucrau toată săptămîna, chiria era adesea reţinută din salarii 240) . Nu e deci de mirare că în unele părţi din Lancashire a izbucnit un fel de ciumă a foamei! Mai caracteristic decît toate acestea era însă modul în care revoluţionarea procesului de producţie se făcea pe socoteala muncitorilor. Erau adevărate experimenta in corpore vili *36 , ca experienţele anatomiştilor asupra broaştelor.

„Deşi am arătat — spune inspectorul de fabrici Redgrave — încasările reale ale muncitorilor într-un mare număr de fabrici, nu trebuie să conchidem că ei primesc săptămînă de săptămînă aceeaşi sumă. Situaţia muncitorilor este supusă celor mai mari oscilaţii din cauza permanentelor experimente (experimentalizing) ale fabricanţilor... Veniturile muncitorilor cresc şi scad în funcţie de calitatea amestecului de bumbac; uneori ele nu diferă decît cu 15% de veniturile lor anterioare, pentru ca în a doua sau în a treia săptămînă să scadă cu 50 pînă la 60%“ 241) .

Aceste experienţe se făceau nu numai pe seama mijloacelor de subzistenţă ale muncitorilor. Ei le plăteau cu toate cele cinci simţuri ale lor.

„Cei care desfac bumbacul îmi povestesc că duhoarea insuportabilă le provoacă greţuri... Cei care lucrează în încăperile de amestec, în încăperile de dărăcit (scribbling) şi în cele de cardat se plîng că praful şi murdăria care se degajează le irită toate organele feţei, le stîrneşte tusea şi le îngreuiază respiraţia... Deoarece fibra e scurtă, firului i se adaugă la apretat o cantitate mare de substanţe de tot felul care înlocuiesc făina folosită mai înainte. Din această cauză ţesătorii suferă de greţuri şi dispepsie. Din pricina prafului, bronşita e foarte răspîndită; de asemenea laringita; apoi o boală de piele provocată de iritarea epidermei de către impurităţile pe care le conţine suratul“.

Pe de altă parte, substanţele întrebuinţate în locul făinii constituiau pentru fabricanţi o adevărată pungă a lui Fortunatus i) , deoarece măreau greutatea firelor. Datorită lor, „15 pfunzi de materii prime transformate în fire cîntăreau 20“ 242) . În raportul inspectorilor de fabrici din 30 aprilie 1864 se poate citi:

„În prezent, industria valorifică aceste resurse auxiliare în proporţii adevărat indecente. Ştiu din sursă sigură că 8 pfunzi de ţesătură se fac din 51/4 pfunzi de bumbac şi 23/4 pfunzi de apret. Altă ţesătură, de 51/4 pfunzi, conţinea doi pfunzi de apret. Era vorba de shirting *37 ordinar pentru export. La alte sorturi de ţesătură se adaugă cîteodată 50% apret, încît unii fabricanţi se pot făli, şi se şi fălesc de fapt, că se îmbogăţesc vînzînd ţesături la un preţ mai ieftin decît costul nominal al firelor pe care le conţin“ 243) .

Muncitorii aveau de suferit însă nu numai din pricina experienţelor întreprinse de fabricanţi în fabrici şi de municipalităţi în afara fabricilor, nu numai din pricina reducerilor de salariu şi a şomajului, a sărăciei şi a pomenilor, a discursurilor elogioase ale lorzilor şi ale membrilor Camerei comunelor.

„Femei nenorocite, fără lucru din cauza lipsei de bumbac, au devenit şi apoi au rămas nişte lepădături ale societăţii... Numărul prostituatelor tinere este acum mai mare decît în oricare din ultimii 25 de ani“ 244) .

În primii 45 de ani ai industriei engleze a bumbacului, adică în perioada 1770—1815, găsim deci numai 5 ani de criză şi de stagnare, dar aceasta era perioada monopolului ei mondial. A doua perioadă, de 48 de ani, între 1815 şi 1863, cuprinde numai 20 de ani de înviorare şi de prosperitate şi 28 de ani de depresiune şi de stagnare. În perioada 1815—1830 începe concurenţa cu Europa continentală şi cu Statele Unite. Din 1833 are loc o extindere forţată a pieţelor asiatice prin „distrugerea rasei umane“ 146 . De la abrogarea legilor cerealelor, în perioada 1846—1863, la opt ani de înviorare medie şi de prosperitate revin nouă ani de depresiune şi de stagnare. Despre situaţia muncitorilor adulţi de sex bărbătesc din industria bumbacului, chiar şi în perioadele de prosperitate, ne putem forma o părere din nota de mai jos 245) .