Prefață la ediția poloneză din 1892

Faptul că a devenit necesară o nouă ediție poloneză a „Manifestului Comunist” constituie un prilej pentru felurite meditații.

Mai întîi e demn de reținut faptul că în ultimul timp „Manifestul” a devenit, oarecum, un indicator al gradului de dezvoltare al marii industrii pe continentul european. În măsura în care se dezvoltă marea industrie într-o țară, sporește și dorința muncitorilor ei de a se lămuri asupra poziției lor ca clasă muncitoare față de clasele posedante, ia amploare în rîndurile lor mișcarea socialistă și „Manifestul” se cere tot mai mult. Așa că nu numai situația mișcării muncitorești, dar și gradul de dezvoltare al marii industrii în orice țară se poate stabili cu destulă exactitate după numărul de exemplare ale „Manifestului” difuzate în limba respectivă.

Prin urmare, noua ediție poloneză marchează un progres hotărît al industriei poloneze. Și nu încape îndoială că de la ultima ediție, apărută acum zece ani, acest progres s-a înfăptuit realmente. Polonia rusească, Polonia Congresului, a devenit marea regiune industrială a imperiului rus. Pe cînd marea industrie rusă e împrăștiată sporadic - o parte lîngă golful Finic, o parte la centru (Moscova și Vladimir), altă parte la Marea Neagră și la Marea de Azov, restul risipită prin alte părți -, cea poloneză se află concentrată pe un spațiu relativ restrîns, avînd parte de avantajele și dezavantajele care rezultă din această concentrare. Avantajele au fost recunoscute de fabricanții ruși concurenți, atunci cînd au cerut taxe vamale protecționiste împotriva Poloniei, în ciuda dorinței lor aprinse de a-i transforma pe polonezi în ruși. Dezavantajele - pentru fabricanții polonezi și pentru guvernul rus - se vădesc în răspîndirea rapidă a ideilor socialiste printre muncitorii polonezi și în faptul că „Manifestul” este tot mai mult cerut.

Dar dezvoltarea rapidă a industriei poloneze, care a întrecut cu mult pe cea rusă, este la rîndul ei o nouă dovadă a vitalității indestructibile a poporului polonez și o nouă garanție pentru apropiata sa renaștere națională. Renașterea unei Polonii independente și puternice este însă o chestiune care nu privește numai pe polonezi, ci pe noi toți. O sinceră colaborare internațională a națiunilor europene este cu putință numai cu condiția ca fiecare din aceste națiuni să fie pe deplin autonomă acasă la ea. Revoluția de la 1848, care, sub steagul proletar, a pus pe luptatorii proletari să îndeplinească ceea ce de fapt era treaba burgheziei, a și realizat prin executorii ei testamentari - Ludovic Bonaparte și Bismarck - independența Italiei, Germaniei, Ungariei; dar Polonia, care de la 1792 încoace a făcut mai mult pentru revoluție decît aceste trei țări laolaltă, Polonia a fost părăsită cînd, în 1863, a sucombat în fața forței superioare copleșitoare a rușilor. Nobilimea nu a putut nici păstra, nici recuceri independența Poloniei; pe burghezie această chestiune o lasă, cel puțin astăzi, indiferentă. Totuși, ea este necesară pentru colaborarea armonioasă a națiunilor europene. Ea poate fi cucerită numai de tînărul proletariat polonez în ale cărui mîini va fi bine păstrată. Căci muncitorii din tot restul Europei au tot atîta nevoie de independența Poloniei ca și muncitorii polonezi înșiși.

F. Engels
Londra, 10 februarie 1892