Nunta

Cu o săptămână înaintea nunții, mirele cu tovarășii săi vine la mireasă și ia cămașa de mire, cusută de mireasă. Tot mireasa le coase cămăși și socrilor.

Rânduielile nunții se încep, de obicei, sâmbătă, dacă ziua cununiei este duminică, însă altfel se întâmplă foarte arareori. În ajunul cununiei, mirele și mireasa tocmesc țigani (muzicanți) deosebit. Mirele joacă la casa lui cu flăcăii-tovarășii săi, iar mireasa joacă cu fetele ce se aduna la dânsa. În aceeași zi se pornesc călări prin sat conocarii mirelui și vorniceii miresei și poftesc la nuntă. Acești flăcăi sunt împodobiți cu flori la piept și la cușmă, unul dintre ei are un colac mare legat cu busuioc. Intrând în casă, unul zice:

— „V-a poftit cuconul mirele și cucoana mireasa, și cuconii socrii cei mari, și cuconii socrii cei mici, și noi ostenitorii, poftim, mă rog, la nuntă”. Cu aceste cuvinte el toarnă din ploscă vin în pahar și-i cinstește pe toți cei de față. Așa umblă vorniceii pe la toate rudele și pe la toți cunoscuții.

Între acestea mirele se pornește la mireasă cu căruțele și cu toți nuntașii, înainte merge el călare cu vorniceii, iar după dânșii, căruța cu țiganii, care cântă tot drumul marșuri și jocuri și, în sfârșit, vreo câteva căruțe cu nuntași — rude și cunoscuți de-ai mirelui. Căruțele merg foarte repede, în toată fuga cailor, și nuntașii chiuie mereu. Când a sosit nunta, mireasa iese din casă și-l udă pe mire cu apă.

Apoi, toți se duc la gazda mirelui (la casa vreunui om). Acolo așteaptă să vie vorniceii miresei să-i poftească la dânsa. Vorniceii vin pe jos cu țiganii, îl iau pe mirele cu nuntașii lui și cu toții se duc la mireasă. Intrând în casa miresei, se pun la masă. Când se sfârșește masa, toți nuntașii „ies afară cu dansul”, adică se iau de mână dintâi toți vorniceii, apoi nunul cu nună și la urmă mirele cu mireasa și, ieșind din casă, încep a juca. Țiganii atunci cântă de jocul cel mare. Dacă se strică jocul, toți iarăși intră în casă și de-aici se petrece partea cea mai jalnică a rânduielilor de nuntă.

Mirele și mireasa se pun în genunchi înaintea părinților, iar vreun om, stând în picioare, zice „iertăciunea”. În timpul iertăciunii mirele și mireasa plâng, de asemenea, și părinții lor. Dacă se scoală din genunchi, mirele și mireasa sărută mâna la părinți.

După iertăciune, un flăcău din nuntași mai zice și „conocăria”, stând la ușă. Și „iertăciunea” și „conocăria” sunt foarte frumoase și în diferite feluri. Conocăria

— Bună dimineața, cinstiți socri-mari!

— Mulțumesc dumneavoastră, băieți militari,

Conocăria adusă mai înainte, precum și altele, care tot sunt în felul ei, arată ce însemnătate mare dă poporul nostru nunții și petrecerilor ei și cât de frumos își spune el simțirile puse în inima lui la căsătorie.

Conocăria, după cum se poate de văzut, este o zugrăvire a rânduielilor nunții făcută în chipuri foarte atrăgătoare. Fiecare trebuie s-o spuie, că mai rar găsești în orișice scriere așa chipuri ca acelea ce sunt date de popor în conocărie. Să trecem la obiceiurile care urmează după rostirea conocăriei. Îndată ce s-a spus conocăria, mireasa prinde a se găti de plecare. Toți nuntașii flăcăi scot zestrea ei din casă ș-o pun în căruță. Fiecare lucru scos, flăcăii îl joacă aruncându-l în sus; când ajung la ladă, frații cei mici și surorile miresei (dacă îi are) se iau de mâna și nu-l lasă pe mire să ia lada, zâcându-i:

— „Nu-ți dăm lada, răscumpără pe lelița”. Mirele dă vreo câteva copeici, și lada se pune-n căruță cu celelalte lucruri de-ale zestrei. Ș-apoi toată nunta se pornește la mire acasă.

Înaintea pornirii, soacra cea mică (mama miresei) îi leagă pe nun, pe nună și pe rudele lor cu șervete. Dacă nunului și nunei nu le place cu ce îi leagă, apoi ei azvârl într-o parte șervetele și cer altele. Mirele o așază pe mireasă și cu nuna în căruță, și miresei se pune-n spate un văl alb împodobit cu horboțele și lucrat de ea însăși. După asta, mirele înconjoară de trei ori căruța miresei și o lovește ușor cu harapnicul. Acest obicei înseamnă că mireasa de la părinți trece sub stăpânirea bărbatului pe care trebuie să-l asculte toată viața.

În sunetele muzicii se duc nuntașii la mire. Acolo îi întâlnește soacra cea mare cu pâine și cu sare, cu dulcețuri și-i poftește în casă. Mirele o ia pe mireasă din căruță și toți intră. Aici iarăși șed la masă și beau binișor. Apoi, nuntașii cei ce-au adus mireasa, se împrăștie pe-acasă și rămâne numai mirele, mireasa, socrii și nunii. În curând nunii pleacă și ei acasă și pe dânșii îi petrec toți nuntașii, cu țiganii, care nu încetează și tot dau din scripce, cobze și fluiere. Vorniceii se pornesc prin sat și, după ce vin, se duc la nuni și-i aduc iarăși. Toate acestea se petrec seara. Mirele și mireasa se pun în capul mesei, alăturea cu dânșii șed nunii. Încep a veni oameni „cu colacii”. Fiecare dintre ei aduce câte-o pereche de colaci sau niște rachiu și vin. Cele aduse se pun pe masă, iar omul dă mâna cu mirele, pe când un vornicel, ce stă lângă masă, toarnă vin în pahar, îi da mirelui, și mirele cinstește pe om. Același lucru face și mireasa, iar omul pune pe masă zece sau cinsprezece copeici, după starea lui.

Când se isprăvește rânduiala asta, pe care-o fac toți oamenii poftiți, ei iarăși ies afară și joacă jocul cel mare. Sfârșind jocul, toți nuntașii se culcă și dorm, ca să se scoale în ziua cununiei mai dimineața. Adăuza se duc toți de dimineață la biserică ca să fie la toata slujba bisericească de la început (atunci, când se cunună duminica). Unii pân' la cununie nu mănâncă nimic, afară de prescură. Asta dovedește destul de limpede că țăranul nostru basarabean socotește căsătoria ca o taină mare de care trebuie să te pregătești cu sfințenie.

Când nunta după cununie se întoarce acasă, pe tineri îi udă cu apă, iar mirele aruncă pentru asta bani. Udarea în obiceiurile nunții înseamnă dorința celor ce udă să fuga tot răul și toată nevoia de cei tineri, precum fuge apa.

Venind de la biserică, nuntașii îndată se pun la masă, iar după masă încep jocurile care țin toată ziua și se strică numai cu asfințitul soarelui. Părinții celei tinere nu iau nici o parte la rânduielile petrecute în casa mirelui, nici la nuntă. Fiica lor, după cununie, se socotește dezlipită cu totul de casa părinților săi, și ei nu pot decât de departe să-i vadă nunta. După ce se isprăvește jocul, vorniceii din nou pleacă prin sat pentru a chema la masa cea mare. Când se întorc, îi hrănesc bine, îi cinstesc și ei se duc pe-acasă. Slujba lor e sfârșită.