Atunci când soarele apune

Și zarea arde-nflăcărată,

Atuncea inima îmi spune

Durerea ei nemângâiată.

Și tot mă-nșel și trag nădejde,

Că nu-i departe alinarea,

Dar mintea mea mă amăgește

Și tot mai tare mă muncește.

Nădejde nu găsești în lume

Și n-ai de ce nici să o cați:

Ea numa-n suflete trăiește

Și doruri-n inimă trezește...

. . . . . . . . . . . . . . . .