Voi, munți singuratici, moșnegi cununați

Cu stele în ceruri albastre,

În leagănul vostru de codri păstrați

În taină cântările voastre,

Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând

Din tainica voastră dumbravă

Se-nalță cu fală în sus, proslăvind

Nespusa a Domnului slavă.

În voi își deșteaptă plânsorile lor

Pădurile-n toamna târzie,

Pe când le apucă al luptei fior

Și-a vântului groază, mânie,

Și mare vi-i jalea, când vânturi străbat

Prin tainica voastră dumbravă,

Dar vifori, furtuni și chiar frunze ce cad

Vă cântă a Domnului slavă.

La voi m-a adus în cărările ei

A zilelor soartă săracă,

Pădurea cea mândră din ani mititei

Mi-a fost și iubită și dragă;

Cântarea frumoasă din codrii bătrâni

Dă strunelor mele viață;

Și mândre povești din strămoșii creștini

Truditul meu suflet învață, —

Povești — de pe când oameni sfinți locuiau

Prin tainica voastră dumbravă,

Povești — de pe când ne-ncetat proslăveau

Nespusa a Domnului slavă.

Din văile voastre, în largul cuprins,

Privirea mea zboară departe

Și-n mintea mirată răsare aprins

Fiorul măririlor moarte...

Un cântec de jale eu parcă aud,

Ce moare în zvonuri de ape,

El plânge frumoasele vremi ce-au trecut

A sfintei iubiri de aproape,

Vremi, de pe când lume multă venea

Prin tainica voastră dumbravă

Și scârbele lumii cei sfinți mângâia

Spre marea a Domnului slavă.

Nu mai vezi pustnici prin dese păduri,

Prin tainici dumbrăvi și poiene:

Vremi grele de patimi, păcate și uri

Venit-au amarnic viclene...

Dar știu eu, schimba-se-vor vremile iar,

Căci toate în lume se schimbă;

Așa-mi povestește bătrânul stejar

Cu-a frunzelor tainică limbă;

Iar slava Preasfântului este în veac,

Lucește în toată schimbarea,

Și răul și binele într-un șirag

Ne-urmează în veci îndrumarea.

Amarele vremi de păcate și uri,

Cum au venit — se vor duce;

Și iarăși în pacea umbroasei păduri

Luci-va a sfântului cruce;

Pătrunde-vor cântece sfinte de foc,

Prin tainica voastră dumbravă,

Copacul și fiara cea rea la un loc

Cânta-vor a Domnului slavă.

Adeseori vara, când soarele-n dungi

Verdeața bogată vă-nvie,

Porniți credincioși preaînaltei porunci,

Năprasnica voastră mânie.

Din urletul vostru, sub cerul nestins

Din ploaie cu trăsnete grele,

Se naște atunci, ca un fulger aprins,

Cântarea cântărilor mele.

Când vâjâie vântul, urlând mânios,

Prin tainica voastră dumbravă,

Atunci prin strune-mi răsună frumos

Nespusa a Domnului slavă.

Voi, munți singuratici, moșnegi cununați

Cu stele în ceruri albastre,

În leagănul vostru de codri păstrați

În taină cântările voastre,

Căci păsări sălbatice, cu ochii arzând,

Din tainica voastră dumbravă

Se-nalță cu fală în sus, proslăvind

Nespusa a Domnului slavă.