Cu mâinile Sale sfinte

Hristos picioarele au spălat

Acelui ce mergea a-l vinde...

Îndată L-au înconjurat

Apostolii Lui în tăcere.

Cu glasul dulce îi învață

Hristos; le dă și mângâiere

Și porunciri pentru viață:

— „Iubiții mei! le zice,

Vedeți, ziua sosește

În care Domnul vostru

Pe voi vă părăsește;

Așa vorbește Tatăl

În sfintele lui ținte,

O, facă-se acuma

Voințele Lui sfinte!

Amin, amin, zic vouă,

Așa îi scris în cer,

Căci mâine pentru lume

Eu trebui ca să pier.

Și chiar și voi, ce astăzi

Atâta mă iubiți,

Cu toți în noaptea asta,

Cu toți mă părăsiți!”

— „Și eu! îi zice Petru...

O, Doamne, Tu știi bine

Că niciodată-n lume

Eu n-am fugit de tine!”

— „Și tu, o, Petre!”

— „Doamne!

Aceasta nu se poate!”

— „Mă-i lepăda, o, Petre,

De trei ori în astă noapte!

Nu credeți că ca morții

Eu intru în mormânt:

În locul tot și vremea

Eu între voi sânt;

Puterea cea cerească

În tot locul domnește

Și ochiul Providenței

Pământul tot privește.

Dar mergeți în unire,

Vă răspândiți în lume

Și botezați noroade

În sfântul al Meu nume!

Fiți tari toți în credință

Și răspândiți dreptatea,

Noroadelor înjosite

Le duceți bunătatea,

Iar crailor puternici,

Ce calcă sub picioare

Cetățile vestite

Și sute de popoare,

Le arătați că-n lume

Sunt toate nebunie,

Că singura dreptate

Trăiește, este vie.

De fapte, fiecare

În ceruri va răspunde,

De Dumnezeu nimică

Nu poate-a se ascunde.

Dar mergeți prin noroade,

Dreptatea cuvântați,

Credința-adevărată

La toți o arătați!

Iar eu mă duc-nainte

Și nu mă îndoiesc,

Prin sângele meu astăzi

Pe om îl mântuiesc!”

Apostolii rămas-au în mâhnire,

Hristos de ei s-au despărțit,

Spinosul drum spre răstignire

Pe ei, ca niște oi, i-a risipit.