Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos

Nu în măria lui Ilie,

Nu cu toiagul lui Moisei,

Nu-n tunete și strășnicie

Și-au lepădat iubiții săi;

Și nu pe căi scânteietoare

S-a înălțat la cer Hristos,

Ce-nvățături îmblânzitoare

Adus-a blând și luminos.

Învățătorul sfânt al păcii,

Al dragostei și al iertării

Și întemeietorul legii

Ce au dat putința învierii,

Lucea ca o steluță blândă

În înălțimea necuprinsă,

Ce-ncepe seara să s-aprindă,

Când ziua în apus îi stinsă.

Căci El în valea cea de plângeri

Venit-au nu cu războire,

Nu ca al răsplătirii înger,

Ce-aduce dreapta pedepsire

În fumuri și în fulgerare.

Venit-au Miel Nevinovat

Ca jertfa de răscumpărare

Ș-au fost cu spini încununat...

Venit-au pentru răbdăciune,

Smerire-a tot biruitoare;

Venit-au pentru iertăciune

Și mila-n veci nepieritoare...

Mai 1912

Share on Twitter Share on Facebook