Pe cine-l caută acuma în grădină

Cu vasele de mir umplute?

De lacrimi inima li-i plină...

Zorește ziua nouă. Îi răcoare,

Dar cerul se înseninează

În ciripituri cântătoare.

De ce Îl caută aicea pe Hristos?

De ce-au venit aici să-l plângă?

Pe piatră un înger luminos...

El șade-n haine albe, strălucite...

Vestind cereasca bucurie

Mironosițelor scârbite:

„Hristos au înviat! Și nu vă mai mâhniți

Și nu-L mai plângeți ca pe mort,

Cătându-L între cei muriți!

A iadului putere-i biruită,

Zadarnică i-i răutatea:

De-acuma lumea-i izbăvită.

Întunecimea în lumină piere,

Măria ei i s-a surpat

Și fug vrăjmașii în durere.

Grăbiți-vă cu vești de veselie

Și spuneți veștile-n Sion:

Hristos îi viu și-n veci învie!”

Dorm florile. Grădina moartă tace,

Iar primprejur — albastre umbre,

Nisip, zori aurii — și pace.