De-ți slăbește credința în sufletul tău,

Deznădejdea cea grea te cuprinde,

De născutul acum Hristos-Dumnezeu

În amarul tău adă-ți aminte.

El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,

Sub a Romei greoaie domnie,

Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut

Într-a Lui luminoasă mărie.

S-au născut El din focul cerescului dar,

Din smerirea Curatei Fecioare,

Ca, Puternic, să-i puie robiei hotar,

Să sfârșească amara plânsoare...

Rătăcind pe-al păcatului drum lunecos,

Nu i-au prins omenirea de veste,

Numai cei de la turme-au venit la Hristos,

Văzând rostul minunii aceste.

Și venind, pe Hristos Cel născut L-au găsit

Nu în casă de neam, boierească,

Dar în iesle, pe scânduri, cu paie-nvelit,

În colibă culcat — păstorească.

Și o stea-n răsărit s-a aprins minunat,

Ceru-ntreg bucurând și pământul,

Și pornind, a lucit ca un ochi înfocat

Drumul drept spre Hristos arătându-l.

În adâncă uitare au trăit Pruncul sfânt

Pân' la vârsta de cer hotărâtă,

Dar iubirea de oameni în sufletul blând

Au crescut-o frumos înflorită.

Cu această iubire, — acest vecinic odor,

Au purces El atuncea prin lume;

Al iertării și păcii milos vestitor

Spre mărirea Preasfântului Nume.

Calea crucii spinoasă, cu pieptul deschis

Au siut-o El, jertfa iubirii,

Și au murit, și a treia zi iar au învis,

Biruind stăpânea învrăjbirii.

De-ți slăbește credința în sufletul tău,

Deznădejdea cea grea te cuprinde,

De născutul acum Hristos-Dumnezeu

În amarul tău adă-ți aminte.

Povestirea cea sfântă în inima ta

Viu răsunet îndată găsi-va,

Și durerea în sufletul tău va-nceta,

Și plânsoarea cea grea conteni-va.

Răsărind cu Hristos din mormântul adânc,

Luminând întunericul gropii,

Sfânta dragoste-acum pe aceia ce plâng

Liniștește și mângâie robii.

Și să știi că de-atunci a-nvrăjbirii venin

Nu mai are aceea putere:

Cât de-adânc fie-amarul de care ești plin.

El ascunde scânteia-nvierii.

Cât de greu te-apasă, cu mâna de fier,

Nedreptatea în zilele tale, —

Tu să știi că iubirea, venită din cer,

Lumina-te-va-n scârbă și jale.

Tu să știi că veni-va doritul tău ceas

Și în piept ți-a muri suferința,

Și în sufletul tău, din amar și necaz,

Ca Hristos, învia-va credința.

Ș-a luminii luciri scânteia-vor în zori

Pentru tine în clipele cele,

Și atunci vei uita tu amaruri, plânsori,

Vei uita suferințele grele.

De-ți slăbește credința în sufletul tău,

Deznădejdea cea grea te cuprinde,

De născutul acum Hristos-Dumnezeu

În amarul tău adă-ți aminte.

El în scârbă, plânsoare, necaz s-au născut,

Sub a Romei greoaie domnie,

Dar prin veacuri de vreme strălucind au trecut

Într-a Lui luminoasă mărie.

Povestirea cea sfântă în inima ta

Viu răsunet îndată găsi-va,

Și durerea în sufletul tău va-nceta,

Și plânsoarea cea grea conteni-va.

Și să știi că veni-va doritul tău ceas,

Când în piept ți-a muri suferința,

Și în sufletul tău, din amar și necaz,

Ca Hristos, învia-va credința.