Sufletul mi-i amărât

Și de patimi ostenit,

Inima pace-mi dorește

Și la Tine, Doamne, vine,

Gându-a lumilor, Stăpâne,

La Tine în veci năzuiește.

Păsărilor locuință

Le gătește-a Ta voință.

Prin Preasfânta-Ți hotărâre,

Greul crucii suferind,

Fiii micului pământ

Toți gândesc la a Ta liniștire.

O, cu ce mare dor

Arde inima lor,

Când se trag la locașele Tale.

Vreau să cânt eu cântări

Despre slava din cer

Ca să-mi spun în cântări a mea jale.

O, ce sunt fericiți

Cei din cer proslăviți,

Gurile nu le tac de cântare;

Nu știu ei cum știm noi

Grele amaruri, nevoi.

Sufletu-i plin de-alinare.

Și o zi, — ca un veac

O trăiesc mai cu drag,

Decât noi pe pământ, și o mie*

Eu la praguri să stau,

În locașul Tău vreau,

Nu în curtea mea mare, pustie**.

Fericiți sunt ș-acei

Cari ș-aici în ani grei

Își îndreaptă spre Tine nădejdea;

Pe-al durerii pământ

Ei la cer cugetând,

Viața toată petrec îngerește.

Valea plânsului greu,

Ei, crezând-n Dumnezeu,

O petrec ca o noapte senină

Și găsesc bucurii

În copii, în clipe adânci de noapte,

Când tac a zilei voarve, șoapte.

În arzătoarea rugăciune

Ș-acelui nume să răsune,

Ce somnul vostru vă privea,

Cu sfânta cruce vă-nsemna,

Cu mila Domnului chema

Asupra capetelor voastre...

O mie de ani.

Curtea împăratului David.