Răsune dar vecinic cântările tale,

Podoaba vieții creștine!

Cuvântul tău viu într-a plângerii vale

Revarsă-se-n sunete pline...

Pe cel ce zdrobit-a amara robie

Slăvească-l întreaga ființă,

Și laude-l vecinic cereasca tărie,

Și soarele, luna-ntr-a lor bucurie

Și cei pe pământ cu putință.

Ferice-i acel care-acum fără teamă

Ți-aduce, o Doamne, gândirea,

Și-n calde rugări nesfârșite Te cheamă,

Și-n luptă viteaz fără seamă

Doboară ușor învrăjbirea...

Răsune dar vecinic cântările tale,

Ca soarele-n cer, strălucească!

Cuvântul tău viu într-a plângerii vale

Și-a nopții puteri biruiască!...

Din stânca munților pietroși

Nu-și varsă apele izvorul,

N-alungă nouri furtunoși

Și negri vântul-zburătorul;

Păduri frumoase de stejari

Nu-și culcă creanga la pământ,

Nu umblă-a mării valuri mari,

Făr' de-ncetare zgomotând:

E Ioan ce-și spune cuvântarea

Și plină de puteri cerești

Răsună ea spre spulberarea

Credințelor ereticești.

Nu-i dimineața luminoasă,

Primăvăratică și caldă;

Pe fața apelor frumoase

Un cârd de păsări nu se scaldă;

Privighetorile nu cântă

Prin lunci, chemând privighetori,

Și clopotul vestirea sfântă

N-o dă în val tremurător:

E glasul adunării multe

Al bucuroșilor creștini,

Ce adunatu-s-au s-asculte,

De dorul cântecelor plini,

Pe Damaschin, care-L slăvește

Și-L laudă neîncetat

Pe Cel ce lumile zidește

Și cerul ce-a întemeiat,

Ce-i nepătruns de cugetare

Și-n slavă vecinică nespus,

Mărit de fiecare floare,

De toată steaua-n ceruri sus...